Bolojan spune că a aflat din presă de contractul SRI-Digi: Nu are nicio legătură cu Guvernul

Bolojan spune că a aflat din presă de contractul SRI-Digi: Nu are nicio legătură cu Guvernul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Ilie Bolojan aduce clarificări în legătură cu contractul dintre SRI şi compania Digi, care a stârnit dezbateri şi controverse.

Premierul interimar spune că încheierea acestui contract nu are nicio legătură cu Guvernul Bolojan şi că fiecare autoritate care beneficiază de fonduri alocate prin programul SAFE a negociat achiziţia.

"Încheierea acestui contract dintre SRI şi compania nu are nicio legătură cu Guvernul României. Ăsta este primul lucru care trebuie spus, pentru că, aşa cum am precizat, după ce s-au aprobat sumele pentru fiecare autoritate şi lista de proiecte, fiecare autoritate - Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, STS, SPP, în cazul acesta Serviciul Român de Informaţii - şi-au negociat, conform prevederilor legale, achiziţia.

Unii au derulat proceduri de licitaţie, alţii au avut proceduri de negociere, pentru că, în cazul armamentului sau unor aspecte de genul acesta de securitate, sunt anumite restricţii, şi SRI a derulat această procedură şi mi se pare normal să explice cât se poate de clar ce s-a întâmplat.

Înţeleg că au şi dat un comunicat de presă în cursul zilei de astăzi, că asta trebuie, că fiecare autoritate trebuie să explice acest lucru, pentru că altfel se creează confuzii şi oamenii nu mai înţeleg ce se întâmplă", a afirmat Ilie Bolojan, joi seara, la Euronews.

Bolojan: SRI a negociat singur

Premierul demis a explicat că fiecare autoritate care beneficiază de fonduri alocate prin programul SAFE a negociat singură achiziţia.

"După ce fiecare a negociat contractul, la final, au venit cu suma respectivă, cu contractorul şi în grupul de lucru la nivel de Guvern, care integrează toate aceste proceduri, s-a dat o aprobare finală, care a însemnat că se verifică dacă destinaţia sumei alocate a fost respectată şi suma în cuantum.

Dar acest grup de lucru n-a avut nicio ingerinţă în aceste negocieri care au fost purtate direct şi nici Guvernul nu a avut niciun fel de discuţie pe tema asta, nici eu personal, şi pur şi simplu am aflat doar din presă vis-a-vis de cine a semnat acest contract. Asta e realitatea", a subliniat Bolojan.

El este de părere că toate instituţiile care au încheiat contracte finanţate prin SAFE trebuie să fie "cât se poate de transparente posibil în condiţiile date", amintind că este vorba despre contracte de armament, care includ anumite clauze de confidenţialitate.

"În cazul unor achiziţii de genul acesta, pentru a elimina orice fel de suspiciuni, cu cât eşti mai transparent, cu cât arăţi lucrurile mai clar, cu atât limitezi dezinformarea şi clarifici lucrurile. Şi mi se pare normal ca fiecare instituţie care a făcut astfel de contracte să publice tot ce se poate publica, respectând, sigur, prevederile legale. Nu văd nicio problemă pe tema asta", a susţinut Ilie Bolojan.

Explicaţiile SRI

SRI a precizat deja, joi, că identificarea şi selecţia furnizorilor pentru proiectele finanţate prin SAFE se realizează în cadrul Grupului de lucru interinstituţional coordonat de şeful Cancelariei prim-ministrului, conform unei proceduri unitare, iar lista furnizorilor selectaţi a fost aprobată de CSAT, în timp ce SRI are calitatea de autoritate contractantă şi beneficiar al proiectului.

În plus, decizia privind operatorul economic contractat a fost adoptată cu respectarea integrală a legislaţiei aplicabile programului SAFE, a arătat SRI. "Platforma vizată răspunde unei nevoi reale şi asumate de consolidare a capacităţilor naţionale de securitate cibernetică, într-un context de ameninţări în creştere, iar realizarea integrală a proiectului pe teritoriul României contribuie la dezvoltarea competenţelor tehnologice autohtone", a adăugat SRI.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google