Președintele Senatului Ilie Bolojan a anunțat miercuri reducerea numărului de angajați la Senat, prelungirea programului de lucru și diminuarea cu 20% a numărului de mașini și a cotei de combustibil pentru angajați.
El a precizat că numărul de posturi din organigrama instituției va scădea până la finalul lui martie de la 796 la 618.
„Am constatat că avem în multe locuri personal supradimensionat. Pe lângă fiecare comisie parlamentrară sunt un număr de experți și dacă la anumite comisii care au un volum mare de activitate se justifică numărul de funcționari parlamentari, gen Comisia juridică sau Comisia de buget, dar la o Comisie de regulament, care are o ședință o dată la două luni, să ai cinci oameni, care e greu să explice ce fac în cele două luni, este prea mult și nu se justitfică aceste posturi”, a spus Ilie Bolojan, citat de Mediafax.
El a mai spus că, de multe ori, prezența la locul de muncă „lasă de dorit” și a anunțat că a propus o nouă organigramă, care a fost aprobată de Biroul Permanent și care ar urma să fie pusă în aplicare până la finalul lunii martie.
Bolojan a anunțat și reducerea cheltuielilor de funcționare, una dintre măsuri vizând reducerea cotei de combustibil cu 20%, dar și prelungirea programului de lucru, cu ședinte de plen și miercurea și consultări joia, nu doar luni și marți.
”Vor fi economii substanțiale, fără a fi afectată activitatea Senatului. Aveam o flotă mare de mașini, cheltuieli de funcționare foarte mari. Al doilea memorandum rezolvă problema. Se reduce cu 20% flota și cota de combustibil.
Vrem legi mai bune și mai clare. Reconfigurăm programul de lucru. Luni se lucra în plen, iar marți în comisii. Vom lucra și miercuri în plen, iar joi se vor face dezbateri publice. Pe de-o parte, ne vom putea argumenta mai bine proiectele, iar joia vom beneficia de sfaturile experților ce vor veni la dezbateri. Calitatea legilor va fi mult mai bună”, a spus Bolojan.
El a anunţat și introducerea unui sistem electronic de acces în Parlament pentru angajaţi deoarece în prezent nu există un control al prezenţei la locul de muncă.
Protest spontan. Ilie Bolojan, huiduit
Mai mulţi angajaţi ai Senatului au declanşat un protest spontan, în timp ce Bolojan făcea declaraţii despre măsurile de reorganizare a instituţiei. Protestatarii i-au atras atenţia lui Bolojan că ”preşedinţia Senatului, ca toate funcţiile acestea, sunt efemere”.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
”Vă readucem aminte că preşedinţia Senatului, ca toate funcţiile acestea, sunt efemere. Noi suntem cei care asigurăm continuitate, expertiză… nu se poate să veniţi cu idei de genul: vrem să schimbăm tot timpul oameni, vrem să… Vrem să avem expertiză? Vrem să avem specialişti?”, a adăugat o angajată, potrivit News.ro.
”Vor fi concursuri corecte şi cei care stăpânesc meserie le vor câştiga. Sinecurile politice se vor încheia. Am discutat cu sindicatele, accept orice discuţie, dar dacă credeţi că schimbaţi ceva în felul acesta, nu se va întâmpla”, a replicat Bolojan.
El a fost huiduit de angajaţii nemulţumiţi. Bolojan le-a cerut acestora să dea dovadă de respect.
”Respectul faţă de cetăţeni trebuie să-l probăm nu prin huiduieli, ci prin ceea ce facem. În mod evident e anormal să angajezi fără concurs oameni pe durată nedeterminată. Trebuie să-şi probeze această chestiune prin concursuri corecte, prin profesionalism. Eu respect pe toată lumea, dar nu merge cu mine cu asemenea atitudine”, a subliniat Bolojan.
UPDATE - Urmează restructurări la Camera Dpeutaților și la instituțiile din coordonarea Parlamentului
Ilie Bolojan a declarat că va urma reorganizarea Camerei Deputaților, pe baza unei analize a activității angajaților, și a instituțiilor aflate sub control parlamentar, pentru care se va organiza un grup de lucru, relatează Agerpres.
Aproximativ 200 de locuri de muncă vor dispărea, în jur de 20% din personal, susțin surse citate de Antena 3. Potrivit acestora, analiza se va încheia la începutul săptămânii viitoare și tot atunci va fi anunțat planul de „eficientizare și reducere a cheltuielilor”.
Camera Deputaților are în jur de 1.400 de angajați, însă cei care fac parte din personalul administrativ al Parlamentului nu vor fi vizați de restructurări. De asemenea, nu vor fi luați în calcul la reducerea numărului de posturi încă aproximativ 100 de angajați, care se ocupă de închirierea sălilor Parlamentului pentru diverse evenimente. În cazul lor, serviciul se autofinanțează și este pe profit.
"Fiecare instituție, Senatul României, Camera Deputaților… aceste măsuri de reorganizare le-am convenit împreună cu domnul președinte Șerban de la Cameră, urmează reorganizarea la Cameră, dar asta se face în funcție de analiza activității. Nu poți să vii și paușal să iei niște măsuri. S-ar putea să constați că, în anumite zone, ai probleme cu Contractul colectiv de muncă.
Nu cred că este în regulă ca la Romsilva să ai un contract colectiv de muncă care la pensionare îți dă dreptul la 10 salarii brute, dar luate în bani neți, adică vreo 15 salarii. Poate vor și angajații Senatului această chestiune sau alții. Cred că e o prevedere care trebuie modificată în contractul colectiv de muncă. În alte locuri, sunt oameni în plus care nu își justifică existența. Am dat câteva exemple de la Senat, unde chiar nu se justifică, să ne înțelegem foarte bine.
Fiecare instituție trebuie să își facă analizele și forma de respect pentru cetățeni. (…) Niciun om care este finanțat și plătit din banii publici să nu poată să nu spună ce a făcut pentru banii respectivi. Când vom înțelege asta, ne vor respecta mai mult cetățenii și nu vom risipi banii", a spus Bolojan, miercuri, într-o conferință de presă, organizată la Senat.
El a explicat că reducerea cheltuielilor cu salariile "nu este ușoară" și necesită timp.
"Deci creșterea de salarii, de drepturi, este simplă, pentru că se ia de pe o zi pe alta, dar reducerea nu e atât de ușoară pentru că înseamnă situații, diferite probleme diferite. Nu cred că la ASF, de exemplu, trebuie să fie atâția oameni neexecutivi în board. Cred că nu s-ar prăbuși ASF dacă nu ar fi atâția și nu ar avea niște prime atâta de mari, de exemplu. Deci acolo trebuie lucrat, la organigrame, la contracte de management, la contracte de muncă, dar aceste lucruri nu se pot face de pe o zi pe alta și necesită timp", a adăugat Bolojan.
Referindu-se la instituțiile aflate sub control parlamentar, Bolojan e de părere că unele dintre acestea ar trebui să își publice drepturile bănești ale angajaților.
"Următoarea etapă este să ne ocupăm de instituțiile din coordonarea Parlamentului și facem un grup de lucru pentru această chestiune și veți vedea, în perioada următoare, analize și informări corecte și cinstite. Măcar să își publice aceste drepturi, ar putea să o facă, ca să-i vedeți și dumneavoastră cam la ce nivel de austeritate sunt", a transmis Bolojan.