Biden îşi sporeşte avansul faţă de Trump, cu mai puţin de o lună înainte de prezidenţiale

Biden îşi sporeşte avansul faţă de Trump, cu mai puţin de o lună înainte de prezidenţiale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Candidatul democrat la preşedinţia americană Joe Biden şi-a sporit avansul faţă de republicanul Donald Trump, actualul lider de la Casa Albă, cu mai puţin de o lună înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, indică un sondaj publicat marţi de CNN.

Cu 57% din intenţiile de vot, Biden are un avans de 16 puncte procentuale faţă de Trump (41%), potrivit anchetei sociologice realizate de institutul SSRS.

ADVERTISING

Fostul vicepreşedinte democrat este, de asemenea, mai apreciat de către persoanele intervievate, cu 52% dintre opinii pozitive faţă de 39% pentru miliardarul republican.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.001 persoane care au fost intervievate în perioada 1-4 octombrie, după prima dezbatere televizată şi parţial după anunţul privind testarea pozitivă a lui Donald Trump (74 de ani) la COVID-19. Marja de eroare este de 3,6%.

ADVERTISING

Biden e pe primul loc într-o serie de subiecte importante

Sondajele naţionale nu fac predicţii despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, scrutinul urmând a fi decis de câteva state susceptibile să basculeze de o parte sau de cealaltă.

Potrivit sondajului, Joe Biden este pe prima poziţie într-o serie de subiecte importante: gestionarea pandemiei de COVID-19 (59% faţă de 38% ale lui Trump), administrarea sistemului de sănătate (59% faţă de 39% ale lui Donald Trump) şi combaterea inegalităţilor rasiale (62% faţă de 36%).

ADVERTISING

Jumătate dintre cei intervievaţi l-ar prefera pe Joe Biden pentru gestionarea economiei, faţă de 48% pe Donald Trump. În cazul combaterii infracţionalităţii, 55% îl preferă pe Biden şi 43% pe Trump.

În vârstă de 77 de ani, Joe Biden şi-a accentuat avansul în rândul mai multor categorii de alegători - femeile, tinerii, moderaţii şi independenţii.

Casa Albă se îndoiește de rezultatul sondajului

Hogan Gidley, unul dintre purtătorii de cuvânt ai preşedintelui american, a pus sub semnul întrebării validitatea acestui sondaj, subliniind că ''aceleaşi institute de sondare anunţau în 2016 înfrângerea'' lui Donald Trump în faţa candidatei democrate Hillary Clinton.

''El a câştigat alegerile şi face acelaşi lucru şi acum'', a spus Gidley, care a dat asigurări că afirmaţiile sale se bazează pe sondaje interne care nu sunt făcute publice de Casa Albă.

Duminică, un sondaj NBC News-Wall Street Journal, realizat înaintea testării pozitive a lui Donald Trump la COVID-19, îi acorda lui Joe Biden un avans de 14 puncte procentuale. La nivel naţional, Biden are un avans de 9,2 puncte procentuale în faţa lui Trump, potrivit site-ului specializat RealClearPolitics, care face media sondajelor de opinie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇