Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, miercuri seară, că va merge în Parlament, dacă va fi invitat de către deputatul PSD Alexandru Rafila pentru a da explicaţii pe tema ordinului ce suspendă internările. ”Mă duc şi sigur o să iau manualul de medicină de dezastre cu mine”, a afirmat Arafat.
”Când sunt invitat (…) mă duc şi sigur o să iau manualul de medicină de dezastre cu mine”, a afirmat Arafat.
Acesta exclude varianta retragerii ordinului: ”La acest moment, retragerea ordinului şi revenirea la situaţia în care spitalul este plin de cazuri ce pot fi amânate - ştie foarte bine lumea medicală ce vorbesc - şi în acelaşi timp avem presiune pe spital cu cazuri ce nu pot aştepta, măsura pe care am luat-o o ia orice manager care se ocupă de o situaţie de dezastru, de catastrofă medicală. Ea există. Manualele descriu acest lucru”.
Arafat a explicat că decizia a fost luată pentru ”a lăsa loc la ceea ce acum înseamnă salvare de viaţă”.
Internările pacienţilor cronici care pot fi amânaţi au fost suspendate pentru 30 de zile.
Senatorul PSD Alexandru Rafila a anunţat, miercuri, că social-democraţii vor să convoace, la începutul săptămânii viitoare, o şedinţă a Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere, la care să fie invitaţi şi ministrul Sănătăţii, Cseke Attila şi şeful DSU, Raed Arafat, pentru rezolvarea accesului persoanelor bolnave la serviciile medicale.
Citește și: