Un atac militar al Rusiei contra Ucrainei va afecta inclusiv stabilitatea zonei Indo-Pacifice, a avertizat secretarul de Stat american, Antony Blinken, la reuniunea Organizaţiei Cvadrilaterale pentru Dialog în materie de Securitate (QUAD), un grup din care fac parte SUA, India, Japonia şi Australia.
„Există semnale foarte îngrijorătoare privind o escaladare a crizei de către Rusia. Suntem într-un interval în care o invazie ar putea începe în orice moment şi, ca să fie foarte clar, inclusiv în timpul Jocurilor Olimpice„, a declarat Antony Blinken, conform cotidianului The Guardian, la reuniunea QUAD, desfăşurată în oraşul australian Melbourne.
Antony Blinken a reiterat că Statele Unite îşi reduc personalul diplomatic de la Kiev şi le-a cerut din nou cetăţenilor americani să părăsească Ucraina imediat. Anterior, preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat că lucrurile s-ar putea deteriora "rapid" în Ucraina, astfel că cetăţenii americani trebuie să părăsească această ţară.
"Rusia contestă principiile potrivit cărora o ţară nu poate schimba frontierele altei ţări cu forţa şi nu poate dicta altei ţări opţiunile, politicile şi cu cine să se asocieze. Dacă permitem ca aceste principii să fie contestate fără o sancţionare, chiar dacă situaţia este în Europa, la jumătate de lume distanţă de aici, va exista un impact şi aici, alţii urmăresc, alţii vor să vadă cum reacţionăm.
De aceea, este foarte important să avem solidaritate, să facem tot posibilul prin diplomaţie pentru a evita un conflict şi o agresiune, dar să acţionăm şi determinat dacă Rusia comite o nouă agresiune", a subliniat Antony Blinken, la reuniunea miniştrilor de Externe din cadrul Organizaţiei Cvadrilaterale pentru Dialog în materie de Securitate (QUAD).
În urmă cu câteva luni, Rusia a exprimat rezerve privind crearea Organizaţiei Cvadrilaterale pentru Dialog în materie de Securitate (QUAD), un grup din care fac parte Statele Unite, India, Japonia şi Australia care vizează contracararea influenţei Chinei.