Anca Alexandrescu, candidat independent la funcția de primar general, dar care s-a bucurat de sprijinul AUR, nu a făcut declarații, în primele minute după închiderea urnelor. L-a lăsat pe George Simion să ia cuvântul. Și abia apoi a intervenit, cu un apel la răbdare, până la finalizarea numărătorii voturilor.
Candidata – care, potrivit rezultatelor exit-poll a obținut 20,2% din voturi – s-a prezentat la sediul AUR.
După anunțarea rezultatelor exit-poll, primul care a luat cuvântul a fost George Simion.
„Trebuie să ne comportăm democratic. Am ales să participăm la competițiile electorale în speranța că România va deveni o democrație funcțională. Cum nu mai este din momentul 6 decembrie încoace. Dacă dorința unora este de a anula democrația și de a se pune în afara competiției electorale, noi, partidele politice, trebuie să încurajăm democrația. Și să arătăm că această guvernare, care a anulat alegerile din cauză că nu le-a convenit cine a câștigat, nu poate fi înlăturată în mod pașnic decât prin modalități democratice.
Vă mulțumim din suflet, vom reveni. Și vă vom informa cu privire la numărătoarea noastră paralelă. Și vom reveni cu declarații ale reprezentanților noștri”, a declarat George Simion.
Anca Alexandrescu: Să așteptăm numărătoarea voturilor
„Este un moment complicat pentru țara noastră. Îmi pare rău că au ieșit atât de puțini bucureșteni la vot. Eu nu vreau să fac foarte multe comentarii în acest moment pentru că, așa cum știți, exit-poll-urile sunt rezultatele de la ora 19:00. Aș vrea să așteptăm numărătoarea voturilor până la capăt.
Știm ce s-a întâmplat în noiembrie 2024. Ceea ce vreau să mai spun este că, indiferent care va fi rezultatul la finalul numărătorii voturilor, eu voi face exact ceea ce am promis în aceste săptămâni românilor, adică dreptate la București, indiferent de locul unde mă voi afla. De fapt, voi continua ceea ce am făcut și până acum și îi voi reprezenta așa cum le-am promis”, a declarat Anca Alexandrescu.
Alegerile din București - o zi marcată de apatie
Au fost alegeri marcate de apatie în București, cu o prezență mică la vot. Pe parcursul zilei, prezența s-a menținut sub cea din 2024, dar spre finalul zilei a crescut, remarcându-se o mobilizare la vot mai bună în sectorul 6.
În aceste condiții, având în vedere procentele împărțite între primii cinci candidați, reprezentativitatea viitorului primar general va fi extrem de redusă raportat la cei 1,8 milioane de alegători înscriși pe liste.
Printre primii care au votat la Bucureşti au fost candidaţii Ciprian Ciucu şi Ana Ciceală, dar şi preşedintele Nicuşor Dan. Întrebat de ce a votat doar el, nu şi partenera de viaţă (care l-a însoţit la secţie), Nicuşor Dan a replicat vag: "Rămânem datori cu răspunsul, nu e nicio problemă în familie".
Au urmat la urne Cătălin Drulă şi Anca Alexandrescu, toţi până la ora 10. Singurul care a venit relaxat, la 12, în ţinută casual şi cu brăţări de mărgeluţe, a fost Daniel Băluţă. Deşi era deja amiază, a început discursul cu "Bună dimineaţa" şi a chemat la vot mai ales cetăţenii din Sectorul 4.
La fel ca la prezidenţiale, AUR, care o susține pe Anca Alexandrescu la alegerile din Capitală, a acuzat că votul este fraudat, pentru că pe listele electorale permanente au fost depistate persoane decedate.
Spre finalul zilei, tonul candidaților și al liderilor politici a devenit tot mai ridicat. Ciprian Ciucu i-a îndemnat pe bucureșteni să iasă la urne, afirmând că „sunt doar doi candidați cu șanse”. În paralel, Cătălin Drulă a vorbit despre „ore critice” și mobilizare totală, în timp ce premierul Ilie Bolojan le-a cerut alegătorilor să voteze „oameni pricepuți și buni administratori”. Daniel Băluță a acuzat atitudinea unui contracandidat care „se declară câștigător” spunând că este „nedemocratic și ilegal”. Iar George Simion a făcut apel la publicul suveranist, cerându-i să nu respecte boicotul cerut de Călin Georgescu și să meargă să voteze.
