Alegeri în București. Îndemnuri pe ultima sută de metri: Suntem doar doi candidați cu șanse. Sunt ore critice. Fiecare vot contează

Alegeri în București. Îndemnuri pe ultima sută de metri: Suntem doar doi candidați cu șanse. Sunt ore critice. Fiecare vot contează
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pe măsură ce se apropie momentul închiderii urnelor, tonul candidaților și al liderilor politici devine tot mai ridicat. Cu trei ore înainte de finalul votului, Ciprian Ciucu îi îndeamnă pe bucureșteni să iasă la urne, afirmând că „sunt doar doi candidați cu șanse” și că „fiecare vot contează”. În paralel, Cătălin Drulă vorbește despre „ore critice” și mobilizare totală, în timp ce premierul Ilie Bolojan le cere alegătorilor să voteze „oameni pricepuți și buni administratori”. Fostul consilier prezidențial Ludovic Orban merge și mai departe, avertizând că Bucureștiul ar putea „vedea roșu în fața ochilor”, dacă electoratul nu votează „cel mai bine plasat candidat din zona democratică”. Iar Daniel Băluță acuză atitudinea unui contracandidat care „se declară câștigător” subliniind că este „nedemocratic și ilegal”.

Urmăreşte pe Spotmedia.ro cele mai importante momente şi declaraţii ale zilei alegerilor

Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, acuză în aceste ultime ore ale votului că unele partide trimit „pe surse” cifre false și reiau „aceleași prostii” din ultimii 35 de ani. „În acest moment suntem doar doi competitori cu șanse! Restul e manipulare pentru a ține alți competitori, fără șanse, în viață”, susține Ciucu într-o postare pe Facebook. El își îndeamnă alegătorii să vină la vot și să voteze „pozitiv și rațional”, insistând asupra faptului că manipularea nu poate învinge mobilizarea: „Veniți la vot! Nu pot ei manipula, cât putem noi vota!”

La rândul său, candidatul USR Cătălin Drulă transmite că „fiecare vot contează, cu atât mai mult la această prezență”, și îi cheamă pe bucureșteni să participe la vot „cu încredere, cu toată inima”. Drulă vorbește despre un „val de seară” și afirmă că ultimele ore sunt „critice”. El spune că se află la sediul de campanie pentru a se asigura că „toate voturile vor fi corect numărate” și îi încurajează pe cetățeni să își exercite dreptul la vot înainte de închiderea secțiilor.

Și premierul Ilie Bolojan a făcut un apel la mobilizare, cerându-le bucureștenilor și alegătorilor din celelalte localități unde se votează astăzi să vină la urne și să aleagă „oameni pricepuți, corecți și buni administratori”. „Dați un vot rațional, un vot înțelept!”, spune el, subliniind că „țara se schimbă în bine cu fiecare localitate și cu fiecare primar care muncește cum trebuie”.

De asemenea, fostul lider PNL, Ludovic Orban, președinte al Forța Dreptei, susține la rândul său că bătălia pentru București „se dă între doi candidați, aflați umăr la umăr”, în timp ce restul se află la mare distanță. „Dacă nu vrem să vedem roșu în fața ochilor în următorii trei ani avem o soluție simplă: să mergem la vot și să votăm rațional cu cel mai bine plasat candidat din zona liberală, democratică, civilizată, proeuropeană”, afirmă Orban. El spune că diferența între candidații de dreapta ar fi de peste 12 procente și sugerează că exit-poll-urile de la ora 21:00 îi vor confirma evaluarea.

În schimb, Daniel Băluță, candidatul PSD la alegerile parțiale pentru Primăria Municipiului București, acuză atitudinea unui contracandidat care „se declară câștigător” subliniind că este „nedemocratic și ilegal”. „Într-o competiție electorală trebuie să existe, înainte de toate, respect Faptul că astăzi un candidat se declară câștigător și îndeamnă oamenii, în plin proces electoral, să creadă că alți candidați sunt irelevanți este nedemocratic și ilegal”, duminică, printr-un mesaj publicat pe Facebook. Acesta i-a îndemnat pe cetățeni să meargă la urne și să voteze conform propriei convingeri, notând: „Asta înseamnă DEMOCRAȚIE!”.

Iar preşedintele AUR, George Simion, a făcut un apel ca fiecare cetăţean din Bucureşi şi din judeţul Buzău să meargă la vot şi a mai afirmat că nu trebuie să creadă diferitele rezultate ale exit-poll-urilor. El a precizat că tot ce se vehiculează în prezent în spaţiul public reprezintă încercarea unora de a manipula votul cetăţenilor.

În ultima oră de vot, și candidata SENS la Primăria Capitalei, Ana Ciceală, a lansat un mesaj vocal publicat pe Facebook, Ciceală critică ideea de „vot util”, despre care spune că a devenit o armă politică folosită împotriva electoratului. „Nu ne mai spuneţi voi ce e util pentru noi. Nu ne-am născut pentru a fi ‘utili’ unei clase politice care ne-a abandonat şi a pus dobânzi pe viitorul nostru. Nu ne e frică să decidem noi ce e util pentru noi”, afirmă candidata SENS, subliniind că „vocea bucureștenilor nu poate fi ignorată sau înlocuită cu calculele altora”. Apelul candidatei este adresat în special tinerilor, pe care îi încurajează să folosească „ultima oră de vot” ca pe un moment definitoriu pentru o întreagă generație „sătulă de jocurile politice” ce se manifestă din plin chiar în aceste ultime ore ale scrutinului.

Până la ora 17:00, prezența la urne în București era de 24,54%, cu aproximativ două procente sub nivelul alegerilor din iunie 2024. Au votat 444.320 de cetățeni din cei aproximativ 1,8 milioane cu drept de vot. Pe buletinul de vot apar 17 candidați, deși doi dintre ei - Vlad Gheorghe și Eugen Teodorovici - s-au retras după tipărirea listelor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇