Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine parcursul euroatlantic al României în baza valorilor esenţiale ale unei democraţii funcţionale.
”Cu toate că rezultatele alegerilor prezidenţiale au evidenţiat nemulţumirea poporului faţă de modul în care România a fost condusă, radicalizarea, populismul, ideologiile extremiste, renunţarea la valorile europene sau ameninţarea drepturilor fundamentale ale omului nu reprezintă soluţii reale”, transmit reprezentanţii studenţilor într-un comunicat.
Aceştia le cer partidelor să nu ignore semnalul de alarmă, să prioritizeze dezideratele cetăţenilor şi să promoveze lideri competenţi.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) condamnă orice acţiune care atentează la valorile democratice ale statului român, semnalând importanţa majoră de a păstra stabilitatea acestora şi direcţia de ţară europeană şi exprimându-şi îngrijorarea cu privire la ameninţarea adusă asupra statului de drept, cercetării ştiinţifice şi activităţii academice şi asupra respectării libertăţilor fundamentale şi a drepturilor cetăţeneşti de către mişcările radicale prezente în spaţiul public.
”Considerăm că orice intenţie de abatere de la parcursul euroatlantic, pe care România a încercat să-l consolideze în ultimele două decenii, din postura de membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi al Uniunii Europene, reprezintă un avertisment la adresa siguranţei şi libertăţilor poporului”, scrie în comunicat.
Reprezentanţii studenţilor îşi exprimă ”neliniştea” privind momente esenţiale pentru viitorul dezvoltării României ca stat european, din cauza existenţei unor mişcări ce promovează ideologii de ordin extremist, care pun sub semnul întrebării menţinerea României pe traiectoria euroatlantică, ameninţând însăşi natura democratică a statului.
Potrivit sursei citate, ”peisajul politic în care se află societatea românească la momentul actual reprezintă un semnal de alarmă ce nu poate fi ignorat de către partide”.
Astfel, reprezentanţii studenţilor le solicită partidelor să prioritizeze dezideratele cetăţenilor, să se angajeze la acţiuni concrete care să nu fie asumate doar la nivel declarativ, să-şi revizuiască agenda politică şi de guvernare şi să susţină lideri competenţi ai partidului, astfel încât cetăţenii să simtă că sunt reprezentaţi de factori de decizie care le înţeleg problemele cu adevărat şi caută soluţii în consecinţă.
”Este necesară conştientizarea clasei politice cu privire la faptul că, dacă aceste carenţe nu vor fi tratate cu maximă seriozitate, pericolul extinderii curentelor extremiste va continua să planeze asupra democraţiei româneşti.
Responsabilitatea cetăţenilor de a rămâne uniţi şi de a se informa corect este vitală în acest moment critic, astfel că subliniem importanţa punerii sub semnul întrebării şi verificării veridicităţii oricărei informaţii, în aşa fel încât votul exprimat în zilele de 1 şi 8 decembrie 2024 să fie lipsit de orice formă de dezinformare”, adaugă ANOSR.
De asemenea, aceasta condamnă ”orice declaraţie realizată în spaţiul public care pune la îndoială rezultatele cercetării ştiinţifice sau promovează ignoranţă faţă de acestea, fapt pentru care îndemnăm toate instituţiile de învăţământ superior să se poziţioneze împotriva oricăror acţiuni de acest tip, menite să să pericliteze credibilitatea mediului universitar”.