Trei cele mai importante probleme ale sistemului de sănătate din România sunt accesibilitatea redusă, infrastructura veche și inadecvată și lipsa programelor de screening și depistare precoce, spune deputatul USR Adrian Wiener. Există soluții pentru toate acestea.
El vorbește și despre reforma în sănătate pe care USR o are în vedere. Reforma sistemului de asigurări și crearea Pilonului 2 în sănătate sunt doi dintre pilonii acestei reforme. O parte din contribuția pentru sănătate să poată fi direcționată de către pacient către un asigurător privat, iar asigurarea să poată fi personalizată, adecvată vârstei și nevoilor.
În plus, spune Adrian Wiener, o altă reformă esențială este o nouă lege a malpraxisului, pentru că România are nevoie de un nou „contract social” între medic și pacient.
USR are soluții și pentru a reduce migrarea medicilor, mai ales a celor tineri, dar și pentru reducerea până la eradicare a șpăgii în sistemul de sănătate.
Măsurile care trebuie luate nu sunt simple și suntem conștienți că sistemul va reacționa dur la orice încercare de modificare majoră, dar nu mai e timp de amânat reforma, spune Wiener.
România trebuie să le ofere respect medicilor care-și fac profesia cu multă dăruire și pacienților îngrijirea de care au nevoie, când au nevoie.
Care sunt primele trei cele mai importante probleme ale sistemului de sănătate, cum ar putea fi ele rezolvate și care ar fi efectele?
Sunt multe neajunsuri ale sistemului de sănătate care se traduc prin indicatori înspăimântători: avem cea mai mare mortalitate evitabilă din Europa. Dar dacă e să ne concentrăm pe cele mai importante, aș menționa accesibilitatea redusă, infrastructura veche și inadecvată și lipsa programelor de screening și depistare precoce.
Ameliorarea acestor mari probleme ale sistemului de sănătate necesită politici publice țintite, coerente, implementate unitar.
Legat de accesibilitate. Avem sute de localități fără medic de familie, fără acces la asistență medicală minimală. Evident, e nevoie de o flexibilizare a sistemului de decontare. Multe țări au rezolvat problema deșertificării medicale prin bonusuri de rural pentru medici – inclusiv Republica Moldova.
Stimulente pentru deschiderea cabinetelor și o plată dublă per capita. Sigur, telemedicina și digitalizarea sistemului, dotarea adecvată și creșterea autonomiei practicii medicului de familie sunt elemente care contribuie fundamental.
De infrastructura veche vorbim de mulți, mulți ani. Da, România are nevoie de spitale; și de spitale regionale, dar si de corpuri de clădire noi mai peste tot în țară. Clădiri cu circuite adecvate cu saloane de 1-2 paturi cu toaletă proprie pentru scăderea riscului de nosocomiale.
E nevoie de o infrastructură care să scadă riscurile asociate spitalizării, nu să le crească. Ministrul Rafila a reușit să piardă vreo 700 de milioane de euro și din banii alocați de USR în PNRR pentru spitale.
Dar pe lângă fondurile europene avem nevoie de un Fond Național pentru marea infrastructură din Sănătate cu coloană bugetară separată, de alocări predictibile pentru proiecte coerente.
E nevoie de o decadă în care România să prioritizeze construcția de spitale. Există și alternativa parteneriatului public-privat – spitale publice la cheie, construite de un partener privat care asigură și mentenanța clădirii, decontate în rate anuale de către administrațiile publice locale. Un astfel de proiect a început primarul USR Dominic Fritz la Timișoara.
Privitor la programele de screening și depistare precoce, cred că suntem ultima țară din UE fără astfel de politici sanitare. Descoperim târziu cancerul, când posibilitățile de tratament și șansa de vindecare sunt mai mici. Avem nevoie de resurse dedicate ale sistemului de sănătate pentru aceste programe. Și nu vorbim doar de cancer, ci și de diabet sau boli cardiovasculare. Depistarea precoce aduce beneficii uriașe.
Care este reforma pe care USR o propune pentru sănătate?
Sunt multe componente ale acestei reforme și e nevoie de timp. Aș menționa doar două paliere.
Reforma sistemului de asigurări și crearea Pilonului 2 în Sănătate. Astăzi, avem un monopol absolut al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Doar această instituție gestionează și direcționează fondurile, stabilește prioritățile.
Este firesc și e o măsură de dreapta să echilibrăm decizia, iar o parte din ea să revină pacienților. Pe modelul sistemului de pensii, propunem ca o parte din contribuția pentru sănătate să poată fi direcționată de către pacient către un asigurător privat. Asigurarea poate fi personalizată, adecvată vârstei și nevoilor. Se pot sau nu negocia pachete suplimentare legate de preferințele fiecăruia.
O a doua reformă esențială este o nouă lege a malpraxisului. România are nevoie de un nou „contract social” între medic și pacient. Ambii sunt în epicentrul unor probleme de sistem, un sistem care crapă pe la toate încheieturile.
E nevoie de instituția medierii în sănătate, de partajarea reală a răspunderii și, cu siguranță, de introducerea probei de comunicare empatică la intrarea în sistem.
Cum poate fi reechilibrat sistemul cu o contribuție lunară mică, cu o populație destul de bolnavă și îmbătrânită, cu multe categorii scutite prin lege?
E firesc ca unele categorii de persoane să fie scutite de plata CASS. Dar decidentul politic trebuie în același timp să aloce de la bugetul de stat subvenția către fondul de sănătate pentru scutirile decise. Nu poți doar să spui cine este scutit și să nu aloci compensarea pentru Fond.
Astăzi, componenta de solidaritate este suportată de ceilalți asigurați, adică se face în interiorul fondului de sănătate și avem 15 categorii de persoane scutite de plată. Evident că subfinanțarea este inerentă.
România e un stat social, iar asigurarea universală spre care tindem trebuie să fie susținută de stat, nu de către ceilalți asigurați.
Pe de altă parte, sigur că Pilonul 2 în Sănătate, reforma de care vorbeam, aduce bani suplimentari în sistem. Pot fi negociate cu asigurătorul pachete suplimentare care să răspundă nevoilor și preferințelor fiecăruia.
Gândim de asemenea și angrenarea mai consistentă a bugetelor locale în susținerea sistemului public de sănătate. Azi doar 1% din fonduri vin dinspre autoritățile locale. Vorbim de descentralizarea fiscală și decizională.
Cetățeanul trebuie să fie la un vot distanță de cel care decide cum arată și funcționează spitalul comunității. Poate o cotă fixă din bugetele locale sau o anumită componentă finanțată local – programele de screening sau paliația.
Cum poate fi împiedicată migrația medicilor, mai ales a tinerilor absolvenți, care continuă chiar dacă salariile au crescut?
E nevoie de o absorbție mai bună și mai rapidă a tinerilor medici în sistem. O formă de carieră integrată – studenție - rezidențiat - loc de muncă.
Astăzi, jumătate dintre medicii din România sunt în București și în alte cinci centre universitare. Evident, pentru tânărul medic oportunitățile trebuie să existe pentru a decide să se mute într-o localitate. Asta depinde și de administrațiile locale.
Dar practica medicală este vulnerabilă în multe spitale. Se lucrează cu sabia malpraxisului deasupra capului. Și asta le face indezirabile. Mulți nu pleacă neapărat pentru salarii mai bune, ci pentru standardele de practică medicală superioare, pentru reguli și proceduri clare. Odată cu ameliorarea acestora în spitalele din România, această presiune de migrare va scădea.
Cum poate fi spart monopolul CNAS? Soluția deja avansată de USR nu riscă să lase pacienții cei mai costisitori cu contribuțiile cele mai mici în grija sistemului public și să îi direcționeze spre asigurările private pe cei cu contribuții mari?
În primul rând, o parte din contribuție rămâne la CNAS, care va gestiona serviciile medicale din Programele Naționale. Doar 50% din contribuția pentru sănătate va putea fi redirecționată către asigurători privați. Restul rămâne la CNAS.
Pe de altă parte, evident, într-un sistem concurențial, și CNAS va trebui să își optimizeze gestionarea fondurilor și oferta.
Tocmai asta e problema - un monopol de stat nu are nicio motivație pentru a se dezvolta. Rămâne rigid, predispus intrinsec la incompetență și corupție.
Pacienții cu riscuri de sănătate mari, care accesează frecvent sistemul, trebuie să fie acceptați, și asta va fi legiferat, de către toți asigurătorii. Nu privatizăm sistemul, ci doar componenta de gestionare a asigurărilor. Sistemul trebuie însă să devină concurențial. Pachetul de bază va rămâne accesibil, fără costuri suplimentare, tuturor.
Este admisibil ca medicii sa primească atenții în semn de recunoștință, fără să fi condiționat actul medical în niciun fel?
E o discuție cu nuanțe; nuanțe etice și juridice. Pacientul este o persoană vulnerabilă, iar relația cu medicul este una asimetrică. Limita între condiționare și exclusiv recunoștință nu este întotdeauna atât de clară.
Pe de altă parte, există și o condiționare culturală a comportamentelor. Cred că e necesară o dezbatere publică largă, fără umoare, și adecvarea deciziei juridice și a practicii judiciare în consecință.
Care este soluția să nu se mai dea și să nu se mai ia șpagă în sistemul de sănătate?
Pe de o parte, refuzul oamenilor de a mai cumpăra bunăvoință. Românii percep accesul la sănătate ca pe un drept fundamental. Nu ar trebui să fie mediat prin șpagă.
Pe de altă parte, veniturile corpului medical trebuie să fie adecvate muncii și responsabilității. Și, cum spun, și facultățile și metodologia de intrare în sistem trebuie să cultive componenta empatică; profesionalizarea comunicării.
De asemenea, mecanismele de prevenire trebuie să fie funcționale: instituția avertizorului de integritate sau reacția instituțională a conducerii acolo unde lucrurile sunt industrializate.
Dar presiunea publică și denunțarea și împingerea la periferie a acestui comportament sunt esențiale.
Care sunt atuurile sistemului de sănătate românesc?
Cel mai mare atu cred că este faptul că poate fi reformat. Că poate exista viziune și că orice măsură bună poate avea efecte majore date fiind neajunsurile atât de mari. Avem medici buni, practica din Europa de Vest poate fi replicată ușor. Putem avea acces la terapii și intervenții inovatoare tocmai pentru că ele sunt disponibile aici, aproape.
Este absurd să ne dorim să avem un sistem de sănătate „ca afară”?
Nicidecum. Este absolut legitim ca românii să dorească asta. Și despre asta ar trebui să fie reforma în sănătate. Trebuie doar voință politică, viziune și prioritizare. USR are toate acestea.
Da, nu se poate face o schimbare peste noapte. Da, sunt multe de reparat. Dar noi știm exact ce nu merge, unde trebuie schimbat și cum.
Și, da, suntem conștienți că sistemul va reacționa dur la orice încercare de modificare majoră, însă dacă nu începem să facem asta, de la an la an vom avea servicii medicale tot mai puține, mai puțină atenție pentru pacienți și doctori demoralizați complet.
România trebuie să le ofere respect medicilor care-și fac profesia cu multă dăruire și pacienților îngrijirea de care au nevoie, când au nevoie.
Cine este Adrian Wiener
Adrian Wiener este deputat de Arad în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Potrivit descrierii de pe siteul USR, Adrian este senatorul-doctor care în timpul pandemiei s-a reîntors să lucreze în spital, mai întâi la Spitalul Clinic Județean de Urgență, apoi ca medic-coordonator la Spitalul din Grădiște dedicat pacienților infectați cu noul coronavirus.
În Parlament, fiind membru în Comisia pentru sănătate publică, a depus și promovat spre adoptare proiecte de lege pentru îmbunătățirea sănătății cetățenilor. De exemplu, Legea pentru alimente sănătoase și reducerea bolilor cardiovasculare, Legea pentru o informare corectă cu privire la medicamentele homeopate, Legea pentru stoparea infecțiilor nosocomiale și Legea pentru majorarea finanțării pentru medicina de familie.