7 decembrie - posibilă dată pentru alegerile din București

7 decembrie - posibilă dată pentru alegerile din București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie, spune că 7 decembrie ar putea fi data la care se vor organiza alegeri pentru Primăria Capitalei.

”Am văzut vinerea trecută afirmaţiile domnului premier Ilie Bolojan, care spunea că alegerile pentru Primăria Capitalei trebuie să fie organizate anul acesta, cât mai repede şi a folosit o sintagmă pe care eu am apreciat-o foarte mult, şi anume să intrăm în normalitate.

Lucrul ăsta ne bucură foarte tare, motiv pentru care toate argumentele invocate săptămâni la rând se pare că au funcţionat, şi anume, nu putem trăi într-o ţară a interimatului, nu putem trăi în provizorat, avem nevoie de primar legitim ales la Bucureşti până la finalul acestui an”, a declarat liderul senatorilor USR, citat de News.ro.

”Probabil că săptămâna asta vom avea această dată care a început să fie discutată, şi anume 7 decembrie”, a adăugat Pălărie.

Despre scenariul unei alianţe PNL-USR, Ştefan Pălărie s-a declarat personal în favoarea ideii unei alianţe de dreapta.

Pălărie nu crede că PSD va rupe coaliţia de guvernare la momentul hotărârii de guvern, chiar când se va stabili data organizării alegerilor.

Despre o susţinere a actualului primar interimar, Stelian Bujduveanu, Ştefan Pălărie a spus că ”Bujduveanu în momentul de faţă este un primar interimar ilegitim, pentru singura explicaţie că nu avem conform legii organizate alegerile”.

Sorin Grindeanu propune data de 30 noiembrie

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că va propune în coaliție organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei pe 30 noiembrie, subliniind că partidele din alianță trebuie să respecte înțelegerile politice și că „nimeni nu este ținut cu forța în coaliție”.

„Discutăm mâine în coaliție. Poate să fie, discutăm mâine în coaliție. Eu am și o dată pe care pot să o propun, 30 noiembrie. De ce nu 30, ca să facem mai repede? Nu era mai bine să facem repede?”, a spus Grindeanu, întrebat despre organizarea alegerilor din Capitală.

Coaliția nu a reușit să cadă la pace pe data alegerilor din București nici la ultima ședință, care a avut loc marți.

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, susţine că alegerile pentru PMB trebuie să se ţină cât mai repede, iar un candidat comun ar rezolva o mare parte din problemele pe care le are oraşul astăzi, pentru că ar stabiliza majoritatea din CGMB până la final de 2028.

Amintim că Guvernul României și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru funcția de Primar General al Municipiului București, rămasă vacantă după ce Nicuşor Dan a fost ales președinte.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇