5 concluzii după Davos 2022

5 concluzii după Davos 2022

Rar a fost atmosfera la Forumul Economic Mondial de la Davos atât de sumbră ca anul acesta. Lumea se află într-un moment de cotitură. Dar nu ajută doar să discuți despre crize.

Război, recesiune, foamete, probleme de aprovizionare cu energie.

Acestea au fost temele la numeroase runde de discuții anul acesta la Forumul Economic Mondial de la Davos (World Economic Forum, WEF) - slabe motive pentru optimism.

Lumea este într-un punct de cotitură: politic, economic, social. O concluzie cu care au fost de acord puternicii lumii reuniți în satul alpin elvețian. Dar doar vorbitul nu rezolvă crizele. Sigur că este nevoie de schimburi de impresii între mediul politic, cel economic și societatea civilă. Este bine că vorbim unii cu ceilalți. Dar WEF 22 trebuie să reprezinte startul acțiunilor, iar acestea sunt cele mai urgente aspecte de rezolvat:

ADVERTISING

1.  Trebuie reluate exporturile de cereale din Ucraina. 20 de milioane de tone de grâu putrezesc în aceste zile în depozitele ucrainene. Aceste cereale lipsesc în alimentația populației din lumea întreagă.

Aproximativ 28% din grâul vândut la nivel global provenea până acum din Ucraina, iar recolta următoare se coace deja pe câmpuri, chiar dacă în circumstanțe deloc favorabile. De aceea, trebuie puse în funcțiune rapid trenuri și camioane suplimentare.

Liderul rus Vladimir Putin trebuie să accepte reluarea acestor exporturi. Este nevoie însă în acest sens de presiuni mai mari asupra sa și asupra regimului său. Dacă acest lucru nu va reuși, foametea sau chiar moartea amenință milioane de oameni în lumea întreagă.

ADVERTISING

2.  Sancțiunile împotriva Rusiei agresoare trebuie să intre în faza următoare. Exporturile Rusiei trebuie masiv îngreunate. Nu se poate ca fondurile de război ale Moscovei să profite de pe urma majorării prețurilor la energie.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, vrea să influenţeze țările producătoare de țiței și gaz să sporească producția, determinând astfel reducerea prețurilor și lovind în Rusia. Este o idee bună. Nu există o problemă de producție, ci una de distribuție. Trebuie găsită rapid o soluție practică, ajunge cu dezbaterile interminabile.

3.  Europa are nevoie de un plan de urgență înainte de iarna viitoare. Războiul din Ucraina a făcut ca prețurile la energie la nivel global - și așa extrem de ridicate - să crească și mai mult. Tot mai mulți oameni nu își mai pot plăti facturile la energie electrică. Firmele sunt obligate să-și reducă producția.

ADVERTISING

Europa este amenințată la iarnă de pene de curent. O pană de curent de amploare și de durată ar lovi din greu infrastructura critică - aprovizionarea spitalelor, telecomunicațiile, aprovizionarea cu apă, ca să numim doar câteva sectoare vitale.

4.  Cu o intervenție înțeleaptă a statului trebuie contracarată posibila recesiune. La Davos, șefa FMI Kristalina Georgieva i-a șocat pe participanți cu vestea că așteptările de creștere economică a 143 de țări membre au fost deja reduse. Mai puțină creștere înseamnă mai puțină bunăstare.

Războiul din Ucraina, aprecierea dolarului american și scăderea economiei chineze din cauza pandemiei ar fi principalele cauze. Și acum? Vă rog nu așteptați până recesiunea se confirmă, ci acționați mai din timp! Cu relaxări fiscale, programe de ajutorare de la stat în domenii ca protecția climei și infrastructura digitală. Economisirile sunt în prezent calea greșită.

5.  Trebuie elaborat și aplicat rapid un Plan Marshall pentru Ucraina. Satele și orașele ucrainene sunt distruse, la fel ca infrastructura importantă. Nimeni nu știe cât va mai dura războiul. Dar viitorul țării trebuie deja asigurat de acum. Cu investiții în reconstrucție, construirea de noi locuințe și șosele.

Nu este voie să mai amânăm. Ucraina are acum nevoie de ajutor, iar oamenii de acolo de o perspectivă de viitor. Lupta lor împotriva agresorului rus este și o luptă pentru valorile occidentale, pentru democrație și autodeterminarea națiunilor.

Este bine că la Forumul Economic Mondial se discută despre scenarii de criză. Și este bine că politicienii, oamenii de afaceri și toți ceilalți pot acum să acționeze rapid. Dacă nu o fac, lumea este amenințată de cea mai gravă criză de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Manuela Kasper-Claridge


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇