Un român este dat dispărut după incendiul din Crans-Montana. Anunțul autorităților din Elveția

Un român este dat dispărut după incendiul din Crans-Montana. Anunțul autorităților din Elveția

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a primit o sesizare cu privire la dispariția unui cetățean român care se presupune că în noaptea de Revelion se afla în barul din Crans-Montana, din…

Pacea din Ucraina, testată pe detalii: ce urmează în noile discuții de la Kiev

Pacea din Ucraina, testată pe detalii: ce urmează în noile discuții de la Kiev

Negocierile privind pacea în Ucraina intră din nou în linie dreaptă în acest weekend, într-un moment în care oficiali din Statele Unite, Europa și Ucraina încearcă să treacă de la…

Banii europeni, testul decisiv al României în 2026. Avertisment de la vicepreședintele Parlamentului European

Banii europeni, testul decisiv al României în 2026. Avertisment de la vicepreședintele Parlamentului European

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, avertizează că 2026 va fi un an-cheie pentru modul în care România gestionează fondurile europene. Miza, spune acesta, nu mai este doar volumul banilor disponibili,…