Pentru prima dată de la declanșarea crizei ucrainene, un oficial al Moscovei n-a mai acuzat Occidentul, bănuindu-l de intenții agresive, ci s-a arătat mai degrabă conștient de faptul că discuțiile purtate la Kiev între oficialii de înalt rang ai Franței, Germaniei, Italiei, României și Ucrainei au ca temă consolidarea componentei de apărare a Uniunii Europene.
Textual, purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov – altădată foarte caustic la adresa Occidentului – declară: „…suntem cu toții conștienți de intensificarea discuțiilor din Europa pe tema consolidării componentei de apărare a UE”.
Chiar și președintele Putin, altădată indignat la ideea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, devine deodată îngăduitor. Vorbind la un recent summit economic din Sankt Petersburg, iată cum evalua liderul rus recomandarea CE de a se aproba candidatura Ucrainei la UE:
„Nu avem nimic împotrivă, este decizia lor suverană să adere sau nu, la uniuni economice (...) Este treaba lor, a poporului ucrainean”.
Din punctul meu de vedere, nu pot decât să salut poziția corectă a președintelui Federației Ruse într-o problemă care ține numai de suveranitatea unui stat vecin. Dar, dacă îmi amintesc bine, altfel se manifesta Kremlinul în 2013-2014, când la Kiev se declanșase „revoluția portocalie” și fenomenul „EuroMaidan”, ajunse de notorietate mondială.
Atunci, era inacceptabilă pentru Rusia cerința revoluționarilor din piața Maidan privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Acum, inacceptabilul a devenit „treaba lor”, a ucrainenilor. Ce s-a schimbat, oare de atunci și până acum?
S-au schimbat multe. În primul rând, Moscova este acum în plin război, care a costat-o zeci de mii de morți, un volum enorm de tehnică militară pierdută, scufundarea vasului amiral din Marea Neagră, scăderea dramatică a moralului propriilor trupe, nevoia de a aduce pe front mercenari, deteriorarea imaginei Rusiei în lume, exodul familiilor ucrainene spre vest, plus spectrul foametei, care amenință Planeta după blocarea de către Rusia a porturilor prin care Ucraina exporta cereale.
Va reuși oare Vladimir Putin să le demonstreze celor înfometați că vinovat pentru ce li se întâmplă este Occidentul, care ajută Ucraina să se apere de agresor și nu agresorul însuși, cel care a declanșat invazia, blocând porturile Mării Negre?
Cu siguranță, când declanșa „spețoperația” (așa denumesc rușii noul război), domnul Putin n-a bănuit că Ucraina va rezista eroic, că președintele Zelenski, pe care-l eticheta „comediant”, se va dovedi bun politician și strateg și că Rusia va fi nevoită să recurgă la ajutorul unui general cecen, după ce generalii ruși au fost maziliți în mare parte, ca incapabili.
Înfrângerea suferită în prima parte a „spețoperației” a înțeles-o cu siguranță și liderul moscovit, așa cum o înțelege toată lumea. Dar nu-i convine deloc s-o recunoască. Recunoscând-o, ar trebui să explice pentru ce a trimis la moarte zeci de mii de ruși, pentru ce a ruinat (la propriu) o țară, pentru ce distruge propria economie, lovită nu numai de război, dar și de sancțiunile severe ale Occidentului.
Chiar dacă ar învinge – ceea ce este posibil, dar nu probabil – domnul Putin tot nu poate fi scutit de o întrebare firească: ce a câștigat țara, cu prețul uriașelor sacrificii făcute? Cât de necesară a fost demilitarizarea Ucrainei, care nici militarizată nu era un pericol pentru uriașa Rusie?
Este evident că domnul Putin are acum nevoie de o retragere strategică, ceva în care nereușita s-o declare izbândă, iar paguba să pară câștig. Pe scurt, îi trebuie un „plan B”, la care nu s-a gândit de la început.
Planul B ar putea fi revenirea la masa negocierilor cu Kievul, dar nu cu coada între picioare, așa cum poate i s-ar cuveni agresorului, ci de pe poziția sa de mare putere, de cea mai întinsă țară de pe glob, cea despre care domnul Macron spunea: „Geografia este încăpățânată și Rusia va rămâne acolo unde este”.
Și, ca urmare, tot președintele francez mai aprecia că „(Rusia) este o putere de temut iar noi nu dorim un război cu poporul rus și nu dorim să-l nimicim mâine”.
Concluzia domniei sale este că: „nu trebuie să umilim Rusia pentru ca, în ziua în care luptele se vor opri, să putem construi o rampă de ieșire prin mijloace diplomatice".
Fără îndoială, mesajul se adresează celor care, prin poziția și prin discursul lor, cred că au găsit momentul să umilească Rusia. Dar ar putea fi și un mesaj adresat Rusiei, pentru ca aceasta să-și sporească încrederea într-un eventual partener de dialog Macron, în cazul când acesta va fi unul din garanții înțelegerilor, la tratative.
Nu cred că opinia președintelui francez ar trebui tratată ca o părere oarecare. Domnul Macron a vorbit frecvent cu președintele Putin, după invazie. S-ar putea să-l intuiască mai bine decât oricare altul, iar spusele domniei sale merită atenție.
Citesc în aceste spuse că președintele Putin a ajuns în faza când își caută un plan B de undeva, știe că aceasta înseamnă negocieri și compromisuri, dar nu acceptă să se lase umilit la eventualele tratativele care urmează. A-l trata cu respect și chiar curtoazie înseamnă a-l încuraja să se apropie de masa tratativelor.
Ucrainenii, chiar dacă vor mai câștiga bătălii, chiar dacă se vor impune pe câmpul de luptă, nu pot neglija acea putere de temut, de care amintește domnul Macron, și nici imensitatea unui teritoriu, fără egal în lume.
După atâtea distrugeri, după atâtea vieți pierdute, după un exod al populației nemaiîntâlnit încă de la marele război încoace, cu siguranță că toate părțile implicate gândesc cu speranțe la tratative. Prima condiție a acestora este respectul reciproc, nu umilirea reciprocă.
Se cuvine ca fiecare să evite orice gest capabil să afecteze orgoliul adversarului, dacă dorește cu adevărat să oprească actualul carnagiu și ruinarea unei țări de care depinde pâinea cea de toate zilele a multor popoare.
Istoria arată că nu există decât două moduri de a termina un război nimicitor: ori calea tratativelor, mai mult sau mai puțin amiabile, ori acel final de la Nurnberg - ceva la care ni se zbârlește pielea când ne gândim.
Dacă liderul suprem de la Kremlin caută cu adevărat planul B, dacă este conștient de faptul că nu există altă soluție a războiului, decât cea diplomatică, și dacă este dornic să oprească distrugerile și carnagiul fără a se expune la umiliri, ar avea acum ocazia unică să-și aplece atenția la soluțiile sugerate de președintele Franței, de alți lideri europeni, de președintele Turciei, poate și de alte personalități, interesate în restabilirea păcii pe continentul european.
Dacă nu, dacă ține morțiș să umilească Ucraina, strivind-o cu tancurile sale, cu rachetele și cu carnea de tun, pe care o are la dispoziție, atunci domnul Putin are șanse să sărbătorească o victorie, cum nu s-a mai văzut de la Pyrrhus încoace.