Actuala putere se pregătește pentru o guvernare efectiv până când se va plictisi să guverneze. Una dintre modalități este încălecarea justiției nu prin asalt, care să creeze tulburare, ca pe vremea lui Dragnea, ci prin ocupare poleită, cum se întâmplă acum cu DNA.
ÎCCJ este deja ocupată, iar noul concurs de promovare este pe cale să sigileze captura pentru mulți ani de acum încolo.
Suntem în pericol să pierdem imensa șansă de dezvoltare pe care o generează banii în PNRR pentru că actuala coaliție nu este dispusa să facă reformele cerute.
Am rămas din nou la granița Schengen pentru că statura noastră externă a permis să fim folosiți ca argument electoral. Aceeași statură care a făcut ca Summit-ul București 9 să se țină la Varșovia și președintele SUA să se ducă în Polonia de două ori într-un an și niciodată în România.
Dar toate acestea ne lasă rece. Marea dezbatere națională este despre casele self-scan de la hypermarket-uri cu accent pe unul dintre ele, care înțeleg că a desființat cu totul casele cu casieri în unele magazine şi urmează şi restul.
Variațiunile indignării sunt diverse, de la argumente sociale, la suveranism, până la teoriile conspirației. Nu le voi discuta pe fond pentru că sunt în egală măsură irelevante.
Relevante mi se par doar trei lucruri:
1.Într-o economie de piață orice firmă are dreptul să-și facă politica de personal, de marketing, de costuri după cum crede de cuviință, cât timp respectă legile. Iar reducerea costurilor, pe care o implică eliminarea caselor de marcat, este un obiectiv legitim, așa cum majorarea profitului este obiectul principal și legitim al oricărui investitor.
2.Într-o economie de piață fiecare firmă suportă consecințele deciziilor sale, pentru că orice client are dreptul să aleagă firma care îi convine. Nu îmi place la tine pentru că nu mai sunt casiere, mă duc la vecinul care are. Și firma va decide din echilibrul încasări – costuri dacă revine asupra măsurii sau o menține.
Dincolo de ele, toată dezbaterea arată care este nivelul unei bune părți din societate, chiar cea europeană, avansată, cu pretenții de înțelegere a statului de drept și a economiei de piață. Ne luptăm cu un retailer care schimbă casele de marcat, în timp ce Puterea nenorocește țara.
Ba chiar mai mult decât atât.
Chiar dacă influencerul care a declanșat isteria nu a avut această intenție, după cum ține tardiv să atenționeze,
chiar dacă cei care au amplificat-o nu au avut această intenție, ei au fost foarte utili pentru George Simion, care s-a urcat rapid pe temă și a confiscat-o pentru că, ne place sau nu, face parte exact din suveranismul țâfnos care îl caracterizează.
Când o să ne mai întrebăm de ce crește AUR, înainte să-l căutăm la servicii, mai bine îl caută fiecare prin postările lui, să nu cumva să fie și pe acolo.
Asta nu înseamnă că dezbaterea a fost cu totul irelevantă pe fond. A funcționat ca un turnesol de precizie pentru nivelul de ipocrizie din mare parte a societății.
Țipăm după digitalizare, nu mai vrem dosar cu șină, detestăm interacțiunea cu funcționarul de la ghișeu, dar când se pune problema să pierdem casierul facem scandal și preferăm să stăm la coadă.
Suntem campioni la munca necalificată din cauza stării educației, dar cel mai mic interes este pentru noile legi ale educației de care depinde în bună măsură câți oameni vor mai rămâne dependenți de activități oricând dispensabile.
De fapt, dacă vrem o țară mai bună, cu oameni cât mai prosperi, ar trebui să ne intereseze să existe cât mai puține asemenea slujbe total necalificate și plătite cu salariul minim pe economie, doar pentru că ele ne aduc nouă un fel de confort de treaptă superioară pe lanțul social sau pentru că așa suntem obișnuiți. Nu pun eu mâna pe produs să-l scanez, face altcineva treaba asta pentru mine.
Dorim libertate și democrație, dar pentru mulți ea înseamnă: tu, pe banii tai, să faci ce vreau eu.
Ne temem că o să ne controleze nu știu cine, că ne supraveghează nu știu cine, dar punem totul la liber pe Facecook și Instagram. Să vă aduc aminte câți fugari au fost prinși nu cu cardurile, ci cu pozele de pe rețelele de socializare.
Dorim stat de drept, dar ne enervează orice măsură antievaziune, cum e folosirea cardului. Dragnea la pușcărie a fost tot statul de drept.
Zbierăm suveranist că ne încalecă străinii cu investițiile lor în România, mai ales retailerii care au o contribuție spre 6% din PIB și reprezintă cea mai sigură zonă de colectare a TVA, dar coșurile pe care nu vrem să le autoscanăm sunt pline de produse din import pe care le alegem după preț. Care preț e cu atât mai mic cu cât implică mai puțină forță de muncă, deci mai multă automatizare.
În unele luări de poziții urlă comunismul. Spre exemplu: „Nevoia de suprareglementare și a acestei piețe este evidentă, nu se mai poate lăsa la latitudinea companiilor cu asemenea putere în piață să ia decizii care duc în final la reorganizări ample ale resurselor umane, dar nu și ale profiturilor extrase din teritoriu!". Altfel, vrem în Schengen, desigur!
Jelim casierii, dar cerem reducerea numărului bugetarilor. Mi-o fi scăpat, dar nu țin minte să se fi enervat cineva când au dispărut angajații benzinăriilor care stăteau la fiecare pompa ca să nu punem noi mana pe furtun (ei chiar îmi lipsesc, recunosc). Taxatoarea din autobuze vi-o amintiți?
Iar dacă am primi o reducere pentru că ne scanăm singuri produsele, am uita și de șomeri, și de suveranitate. Să-i dea afară (deși la criza de forță de muncă nu asta se întâmplă cu fostele casiere, ci sunt recalificate), dar să primim și noi un ban din salariul lor.
Cu tema aceasta avem oricum un decalaj de cel puțin o sută de ani față de civilizație, care a depășit de mult spaimele automatizării.
Cam așa arată și voturile noastre, iar guvernările sunt pe măsură.