Prin militarizarea situației din Los Angeles, Donald Trump încearcă să provoace americanii să-l înfrunte în stradă, pentru a putea ataca apoi libertățile constituționale ale acestora, se arată într-o analiză The Atlantic asupra evenimentelor care au acum loc în SUA. „Trump folosește Garda Națională ca momeală. Nu-i oferiți pretextul pe care îl caută!”, scrie publicația citată.
„Președintele Donald Trump se pregătește să lanseze un nou atac împotriva democrației, Constituției și tradiției americane privind relația civil-militară, de această dată, în Los Angeles. Sub un temei legal îndoielnic, el activează 2.000 de membri ai Gărzii Naționale pentru a confrunta protestele față de acțiunile ICE (poliția pentru imigrație), acuzată că a folosit tactici abuzive atât împotriva cetățenilor, cât și a străinilor aflați în SUA”, scrie Tom Nichols, în The Atlantic.
Și explică:
Prin militarizarea situației din L.A., Trump încearcă să provoace americanii să-l înfrunte în stradă, pentru a putea ataca apoi libertățile constituționale ale acestora.
Ascultându-l în ultimele zile, atât pe el, cât și pe consilierii săi, pare că așteaptă cu nerăbdare violențe publice care să justifice folosirea forței armate împotriva cetățenilor. Administrația sa urmărește cu ambiție să atingă trei obiective într-un singur gest dramatic.
1. Să distragă atenția de la eșecuri
Trump vrea să mute atenția publică de la scandaluri, gafe și eșecuri către imaginea unui lider „tare”, gata să calce legea în picioare pentru a impune „ordinea”. Nimic nu l-ar bucura mai mult decât să vadă imagini cu protestatari în cagule arzând mașini, în timp ce soldații și polițiștii mărșăluiesc pe străzi și impun tăcerea cu forța, în una dintre cele mai diverse metropole ale Americii.
2. Să testeze obediența militară
Așa cum a avertizat și David Frum, Trump dă un semnal clar: este dispus să folosească armata după bunul plac. El vede armata SUA ca pe propria gardă de onoare, jucăria sa personală. Vrea să arate că „adevărata armată” este formată din cei care execută ordinele fără întrebări - ceilalți sunt „fraieri” și „ratați”. În timpul protestelor din 2020, după moartea lui George Floyd, Trump a fost furios pe liderii militari care i-au blocat intențiile de a folosi forța letală. De data aceasta, a instalat în fruntea Pentagonului un loialist fără coloană vertebrală, gata să-i execute ordinele.
3. Să radicalizeze Garda Națională
Trump ar putea încerca să radicalizeze soldații din Garda Națională - cetățeni în uniformă, din comunități locale - și să-i pună în opoziție cu propriii vecini. Este și o metodă prin care îl umilește pe guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, și pe primarul din L.A., Karen Bass, continuând narațiunea sa preferată: că liberalii nu-și pot gestiona propriile orașe.
În termenii legii, președintele poate „federaliza” Garda Națională - așa cum s-a întâmplat și în conflictele internaționale. Dar normele americane descurajează folosirea armatei pe teritoriul național, fiind considerată o soluție extremă. Trump încalcă aceste norme, într-o tentativă de a crea o criză artificială care să-i permită exercitarea autoritară a puterii. (Este aceeași tactică pe care a folosit-o și pentru a justifica tarifele vamale.)
Trump caută un motiv. Nu-l oferiți.
Sistemul american nu a fost conceput pentru a face față unui președinte „rebel”. Dar Trump nu este de neînvins, se mai arată în analiza The Atlantic.
Blocarea derapajului său autoritar cere reținere din partea publicului, sânge rece din partea autorităților locale și acțiuni ferme din partea aleșilor naționali, care trebuie să tragă un semnal de alarmă și să ceară explicații pentru folosirea improprie a armatei.
Oricât de greu de acceptat ar fi, ultima opțiune ar trebui să fie confruntarea în stradă. ICE acționează brutal, dar un conflict fizic cu agenții sau cu polițiștii care îi protejează (fie și fără tragere de inimă) le-ar oferi exact pretextul pe care îl caută unii oameni din anturajul lui Trump. Vor imagini cu gaze lacrimogene, steaguri mexicane, trafic blocat și mașini în flăcări - conținut ideal pentru propaganda lor.
Trump se așteaptă la rezistență. Nu deveniți pretextul lui
Cel mai puternic răspuns pe care locuitorii din California de Sud îl pot oferi acum ar fi ca trupele lui Trump să găsească străzile liniștite, mai spune autorul analizei din The Atlantic.
Gândiți-vă cum ar reacționa soldații când ar ajunge în centrul orașului și nu ar vedea niciun motiv pentru care sunt acolo. Cu alte cuvinte: ce se întâmplă dacă președintele dă ordin de represiune și nimeni nu vine?
Această reținere ar priva administrația de oxigenul politic de care are disperată nevoie. Trump recurge la teatrul militarismului pentru că pierde pe toate fronturile - în instanțe, în sondaje, în legitimitate.
Așa cum remarca autorul articolului, instanțele și avocații sunt, deocamdată, ultimul bastion împotriva autoritarismului. Și tocmai pentru că pierde, Trump țintește California: știe că, în contextul polarizării față de imigrație, mulți americani ar putea susține o intervenție armată, dacă văd imagini cu haos urban.
Poliția din L.A. a precizat că protestele sunt în mare parte pașnice. Trump vrea să schimbe asta. Garda Națională este menită să provoace, nu să calmeze. Iar puterea lui va crește dacă reușește să stârnească reacții exagerate care să-i ofere deschiderea autoritară pe care o caută, conchide autorul analizei.