- Noii directori de fabrici, dar și cei mai vechi, care supraviețuiseră valului de schimbări provocate de Revoluție, noii lideri sindicali și mulți angajați erau deja membrii ai Frontului.
- Organizarea de contra-manifestații violente era una dintre măsurile utilizate frecvent de comuniști pentru a-și inhiba adversarii politici.
- Activiști PCR, foști secretari de partid, milițieni rămași fără slujbă, agenți de teren ai Securității au încercat să mobilizeze o armată pentru a ajuta noua conducere.
- Ion Iliescu avea nevoie să arate țării și lumii că poporul e de partea sa, dar era o operațiune complicată la care a început să se gândească serios în ziua de 28 ianuarie.
- Partidele istorice au renăscut din propria cenușă. Datorită personalității lui Corneliu Coposu acestea au captat interesul unui segment important al populației, creând, în termeni de săptămâni, o opoziție consistentă la adresa FSN.
Negocierile dintre Ion Iliescu, Petre Roman și liderii formațiunilor istorice din data de 28 ianuarie s-au încheiat fără niciun rezultat, în jurul orei 13:00, când în Piața Victoriei erau peste 100.000 de oameni.
Calea Victoriei era plină, pe Bulevardul Kiseleff și Aviatorilor se aflau alte mii de oameni care așteptau rezultatul discuțiilor din sediul guvernului.
În jurul prânzului, în piață au apărut primele “zvonuri” că vom fi atacați de muncitorii care vin de la IMGB (Intreprinderea de Mașini Grele București), aflată în sudul orașului.
Tot mai mulți manifestanți spuneau că aceștia sunt înarmați cu lanțuri, bare metalice, ciocane și chei franceze, urmând să le folosească pe post de arme pentru a risipi manifestanții.
Entuziasmul a învins însă frica. Studenții spuneau că vor lupta din nou cu comunismul.
Societatea românească era deja polarizată. Noii directori de fabrici, dar și cei mai vechi, care supraviețuiseră valului de schimbări provocate de Revoluție, noii lideri sindicali și mulți angajați erau deja membrii ai FSN.
Toate structurile PCR erau controlate de noua putere. Ion Iliescu, în data de 28 ianuarie, folosește pentru prima dată muncitorii pentru a ataca un miting de protest la adresa noii puteri.
Din cauză că nu avea la dispoziție forțe militare pentru a se proteja, tânăra autoritate centrală a apelat la metodele din anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial când Partidul Comunist, susținut de sovietici, a ajuns la putere.
Organizarea de contra-manifestații violente era una dintre măsurile utilizate frecvent de comuniști pentru a-și inhiba adversarii politici.
“Ca reacție la manifestarea violentă a demonstranților favorabili celor trei partide (n.a. PNȚCD, PNL și PSD), adepți ai Frontului Salvării Naționale s-au mobilizat, la rândul lor, venind în Piața Victoriei pentru a manifesta în sprijinul CFSN şi al guvernului, în vederea împrăștierii demonstranților potrivnici. Din fericire, această confruntare directă nu s-a transformat într-o baie de sânge”, a scris Ion Iliescu, pe blogul său, comentând textul stenogramei negocierilor din 28 ianuarie.
Călăuzele FSN
Noul președinte era conștient de faptul că oameni ai FSN au pregătit o contra-manifestație. Expresia “s-au mobilizat” e imprecisă pentru că activiști ai Frontului au pregătit totul. Era duminică, fără organizare, muncitorii ar fi fost greu de urnit într-o zi liberă.
Nu a existat o baie de sânge doar pentru că manifestanții aduși de Ion Iliescu și Petre Roman au găsit resurse de înțelepciune nebănuite și au renunțat pentru a-și salva viața.
Cauza retragerii a fost legată și de numărul susținătorilor FSN veniți de la IMGB, care a fost cu mult mai mic decât cel al manifestanților care susțineau democratizarea societății.
Muncitorii de la IMGB au fost aduși în Piața Victoriei de călăuzele FSN, prin spatele palatului, venind de pe strada Paris. Începând cu primele ore ale dimineții, activiști ai Frontului, foști secretari de partid, milițieni rămași fără slujbă, agenți de teren ai Securității, care au trecut de partea învingătorilor, au încercat să mobilizeze o “armată” pentru a ajuta noua conducere.
Noul regim era expus la proteste masive. La cel din 12 ianuarie, noua structură de putere fusese aproape de colaps. Acum, după numai două săptămâni, din nou o mișcarea majoră pro-democrație amenința FSN.
Ion Iliescu era presat să găsească o soluție. Nu putea scoate armata în stradă, n-ar fi făcut decât să creeze o tensiune socială și mai mare. Poliție și servicii de informații nu mai avea.
Și chiar dacă le-ar fi avut, nu le putea folosi pentru a descuraja protestele după ce, mai mult de 40 de ani, fuseseră interzise.
Noul lider avea nevoie de susținere publică, să arate țării și lumii că poporul e de partea sa. Iar asta era o operațiune mult mai complicată, dar la care a început să se gândească serios din ziua de 28 ianuarie.
Veritabila democrație
După încheierea negocierilor, fără niciun rezultat, balconul s-a împărțit în două. Ion Iliescu și Petre Roman au venit în stânga, cum te uiți din piață la clădire, Corneliu Coposu și cu Sergiu Cunescu s-au dus în partea dreaptă.
Mă aflam în zona de acțiune a lui Ion Iliescu. Venisem să văd câți suporteri ai FSN soseau în piață. Iliescu fusese informat că în acea parte are mai puține șanse să fie fluierat pentru că pe acolo veneau muncitorii de la IMGB. Dar la momentul discursului aceștia erau încă undeva în spate, în partea dreaptă a clădirii și nu puteau să intre în Piață din cauza mulțimii. Studenții făcuseră un lanț de protecție și le stopau înaintarea.
Petre Roman țopăia prin balcon, fugind spre colțul din dreapta a acestuia, făcându-le cu mâna puținilor susținători. Apoi, fugea la Iliescu și îi șoptea ceva la ureche.
“Pot să fie oameni care încă nu ne înțeleg. Manifestăm toată răbdarea, pentru ca toată lumea să înțeleagă obiectivele noastre. Vrem să creăm o veritabilă democrație, în care oamenii să gândească liber şi, în mod liber, să adere la o platformă care să slujească interesele poporului”, a spus Ion Iliescu în discursul său din balconul Palatului Victoria.
Trebuie remarcat faptul că “veritabila democrație” se află pe o anume “platformă”, care are scopul de a sluji poporul, adică FSN.
“Avem o lună de când am apărut pe lume. Această lună a fost o dovadă a ceea ce facem, nu doar a ceea ce spunem. Noi vrem ca nu după vorbe, ci după fapte să fie judecați toți, după ceea ce fac. Şi noi vrem, prin fapte, să demonstrăm că nu avem alt ţel, nu avem alt scop al vieții noastre, decât slujirea devotată a intereselor poporului nostru”, a adăugat președintele CFSN.
Aici, Iliescu pune accentul pe faptul că Frontul e singura structură care făcut ceva, iar ceilalți doar au protestat.
Să fie liniște în țară
În realitate, partidele istorice, în acea lună, au renăscut din cenușă. Datorită personalității lui Corneliu Coposu, un apropiat al lui Iuliu Maniu, o figură istorică proeminentă, implicat în realizarea Marii Uniri, partidele istorice au captat interesul unui segment important al populației, creând în termeni de săptămâni o opoziție consistentă la adresa FSN.
“Cred că veți fi de acord cu mine că ziua de ieri şi mai ales de azi este o veritabilă expresie a Revoluției populare. Revoluția nu s-a terminat în 22 decembrie, odată cu răsturnarea dictaturii lui Ceaușescu. Ea continuă. Zilele de ieri şi de azi au reprezentat o veritabilă ridicare a poporului în apărarea propriilor sale cuceriri şi interese. Eu văd în aceste manifestări, de ieri şi mai ales de azi, vreau să vă spun că în toată țara există același tumult şi manifestări largi de solidaritate cu Frontul, văd în această ridicare a poporului garanția deciziei… de a nu lăsa să-i fie încălcate interesele, de a-şi apăra cuceririle revoluționare. Asta e garanția reală a Revoluției noastre (…)”, a mai spus Ion Iliescu.
Noul președinte provizoriu vorbește de o continuare a Revoluției, dar și de faptul că în țară sunt manifestații de susținere a FSN. Precizarea ne ajută să înțelegem faptul că în 28 ianuarie, Iliescu a făcut primul pas prin care a creat o tensiune socială care a durat decenii între locuitorii marilor orașe, București, Timișoara, care avuseseră un rol decisiv în schimbarea regimului politic dictatorial și restul țării în care Revoluția a început doar după fuga lui Nicolae Ceaușescu.
Noul șef al statului a ales a doua tabără pe care o putea controla mai ușor și unde impactul prăbușirii dictaturii a fost mai mic, iar oamenii erau atât de speriați de violențele văzute la televizor încât îl priveau pe Iliescu ca pe-o garanție a liniștii sociale.
Peste două luni, în campania electorală pentru alegerea Adunării Constituante, adică primul parlament care urma să scrie și să voteze noua Constituție, sloganul “să fie liniște în țară” a fost intens promovat de candidatul la președinția României Ion Iliescu.
România, o imagine bună în străinătate
Dar până atunci, se afla încă în balconul Palatului Victoria și își ținea discursul prin care trimitea mesaje care făceau apel la calm, în timp ce aducea în piață spărgătorii de mitinguri.
“Nu trebuie să răspundem la forță prin forță. Forța noastră este alta. Este forța poporului, forța încrederii în puterea morală a poporului nostru. Fără violențe! Să nu răspundem la niciun fel de provocări, să demonstrăm că putem avea în România o veritabilă democrație, care nu apelează la violență şi la răzbunări de nici un fel. Fără violență!“, a spus Iliescu de mai multe ori.
Mitingul a continuat și după lăsarea serii. Situația arăta că partidele istorice aveau o susținere importantă și reușiseră să oprească preluarea totală a puterii de către un grup de lideri comuniști aflați în linia a doua, căzuți în dizgrația lui Ceaușescu.
În acea seară am plecat spre casă cu o senzație puternică de neîncredere. Era un fel de presimțire pesimistă cum că FSN nu va da înapoi.
România avea o imagine bună în străinătate. Revoluția fusese transmisă de posturi TV din toată lumea. Faptul că reușisem să schimbăm cel mai dur regim comunist din Europa de Est era privit cu admirație de opinia publică internațională.
În toată țara soseau camioane cu ajutoare, mulți români din străinătate, care fugiseră din țară în perioada lui Ceaușescu, se întorceau cu organizații neguvernamentale, cu fundații care se implicau în sprijinirea oamenilor. Și erau sute de mii care aveau nevoie.
Aproape peste noapte, România trecuse de la o economie centralizată, care era în faliment de ani buni, la una descentralizată și care urma să depindă de inițiativa individuală, de investiții și de succesul pe o piață liberă.
În realitate, această trecere s-a făcut mult mai dificil și a început printr-un blocaj generalizat.
Revărsarea de oameni
Aș putea spune că la acea vreme nici nu ne puteam imagina cât de săraci eram. Efectiv, cum aveam să aflăm, erau oameni care mureau de foame, mai ales copii părăsiți de părinții care nu aveau cum să-i crească, în centre pentru minori, care deveniseră focare de HIV.
La mitingul din 28 ianuarie au fost ciocniri între manifestanți, dar nu și victime. Oricum, evenimentul nu a fost transmis la TVR, singurul post de televiziune din România, la acea oră, care era controlat de noua putere.
De la negocierile dintre FSN și partidele istorice a rămas celebră reacția lui Ion Iliescu care le-a cerut acestora “să nu-i pună sula în coaste”.
“Dar nu ne puneți sula-n coaste domnule cu propuneri pe care să le acceptăm necondiționat”, a spus la negocierile din 28 ianuarie.
A fost momentul în care a început confruntarea politică între moștenitorii partidului comunist și cei care doreau o schimbare mai consistentă în România.
“De asemenea, a doua zi, 29 ianuarie, nu a putut fi evitată o revărsare de oameni spre Palatul Victoria şi, apoi, spre sediile celor trei partide, mai ales spre cel al PNȚCD, care a trebuit să suporte asediul unei mase uriașe de oameni. Premierul Petre Roman s-a deplasat personal la sediul PNȚCD pentru a face apel la demonstranți să evite violența şi pentru a-l evacua pe domnul Coposu din clădire, cu ajutorul unui TAB”, a scris Ion Iliescu, în memoriile sale.
Acea revărsare de oameni au fost minerii aduși din Valea Jiului și conduși de Miron Cozma, un subinginer de la Mina Lonea, Petrila, devenit lider sindical.