Reacțiile la tentativa grosolană a ministrului Educației, care nu face decât să pună în scenă strategia trasată de la Cotroceni, de a bagateliza furtul intelectual, adică plagiatul, abia se aud. În culpă sunt chiar prim-ministrul țării, cu un plagiat devoalat de jurnalista Emilia Șercan, președintele țării, care a trimis în plic o Românie educată să se conformeze sistemului sau să plece, și ministrul Educației, gata să impună nou-vorbele ca fiind normalitate.
Propunerea ca plagiatul să fie șters după trei ani, iar hoțul amnistiat, e mai perfidă decât legalizarea, pur și simplu, a furtului (intelectual), tocmai pentru că presupune trivializarea, banalizarea, acceptarea unui tertip de traseu ca fiind o descurcăreală la îndemână. Cu alte cuvinte, presupune că noi toți am fi furat de ici, de colo, de la alții, cât să ne descurcăm cu un doctorat, dacă am fi avut nevoie. E legitim, la o adică, să-ți maximizezi șansele, să ai un titlu, care poate îți folosește acum sau, în orice caz, nu strică, și dacă nu ești prins oficial, adică nu dat în vileag de un simplu jurnalist, atunci te-ai descurcat.
Inutil să notez că nici Victor Ponta nu a târât școala românească în mlaștină cu el, cu toate pretențiile lui că ghilimelele s-au schimbat. Bocancii cu care Liviu Marian Pop a intrat atunci peste CNATDCU au eșuat, acum însă președintele Klaus Iohannis, artizanul României educate (să se descurce) nu-și permite un eșec, s-au pus toate cărțile pe Nicolae Ciucă.
Marea amnistie a celor care copiază pentru a obține un titlu universitar nu diferă de marțea neagră a PSD-ului.
La fel ca PSD-ul lui Dragnea, PSD-PNL-ul lui Ioahnnis&Ciucă&Cîmpeanu are pretenția ca nevoile lor să fie nevoile întregii țări. Aceasta este forma pură a regimurilor iliberale, în care sigur că există vot democratic, dar momentul electoral e decuplat de ceea ce puterea politică va face de acolo înainte, tocmai în numele acestei legitimități populare deturnate. Adică „votați fără PSD” devine „PSD și PNL, guvernul meu”, iar plagiatul prim-ministrului pentru care a fost sacrificat chiar și partidul și câțiva colaterali devine nu doar acceptabil, ci universal valabil.
Or, aici e marele dezastru pe care o prevedere de lege menită să-l scoată pe Nicolae Ciucă din registrul plagiatorilor (așa cum a demonstrat, cu pixul, Emilia Șercan) îl face întregii școli românești. O astfel de amnistiere generală a celor care plagiază în texele academice aruncă dubiul rezonabil, chiar dacă nedrept, al imposturii asupra tuturor tezelor academice făcute în România.
Pentru o persoană, două, trei, câți or fi cei care trebuie acum salvați, vor plăti în legitimitate și onoare întreaga țară, profesorii universitari, lectorii, asistenții, studenții care nu au alergat la aeroport, imediat ce au terminat liceul. Vom fi cu toții potențiali hoți, iar descurcăreala care ar putea merge în granițele țării va trece în mediile academice occidentale drept ceea ce e: un furt intelectual.
Un lucru bun însă a ieșit din toată povestea asta a vechii gărzi de politicieni care își apără pozițiile: studenții sunt cei au descoperit în proiectul Legii Învăţământului Superior un articol (nr.154) prin care se propune ca răspunderea pentru plagiat să se prescrie în 3 ani de la săvârșirea faptei și tot ei au luat poziție publică. Ceea ce rectorii nu au făcut.