La Constanța are loc cel mai complex exercițiu internațional al Forțelor Navale Române, pe fondul armistițiului precar acceptat de Rusia și Ucraina de încetare a focului la Marea Neagră.
Negocierile de pace intermediate de americani nu au făcut deocamdată din Marea Neagră un loc mai sigur. Armistițiul acceptat în urmă cu doar câteva zile a fost denunțat aproape imediat, după ce Rusia a susținut că ar fi doborât mai multe drone ucrainene deasupra mării, iar primarul din Nikolaev, port ucrainean la Marea Neagră, a vorbit despre dronele rusești care au afectat alimentarea cu energie electrică a orașului.
În paralel, Vladimir Putin a invocat din nou intenția Rusiei de a lua Odesa, cel mai important port ucrainean la Marea Neagră, iar adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a explicat marți că Rusia nu poate accepta propunerile de pace în forma lor actuală, pentru că acestea „nu abordează problemele pe care Moscova le consideră cauzele conflictului”.
La summit-ul de la Paris al statelor care susțin Ucraina, România s-a oferit să monitorizeze armistițiul de la Marea Neagră.
Această ofertă făcută acum o săptămână nu a fost urmată în această perioadă de nicio informație despre activitatea militară din Marea Neagră. Exercițiul Sea-Shield 25 (scut maritim 2025) care a început luni în Portul Constanța a strâns 2.500 de militari români și străini: au venit 500 de soldați americani, canadieni, spanioli, italieni, albanezi, bulgari, francezi, greci, britanici, olandezi, turci, cărora li s-au adăugat 1.600 de militari români. 33 de nave și nouă ambarcațiuni rapide, 14 aparate de zbor și 90 de vehicule se vor antrena pe baza unor scenarii în care inamicul vine pe mare.
Exercițiul demonstrează unitatea Alianței Nord-Atlantice și capacitatea militarilor navali ai NATO de a-și apăra frontierele, pe fondul discuțiilor tot mai intense din marile capitale ale lumii despre eventualitatea unui mare război pe continentul european.
Cele mai vulnerabile state la un eventual test pe care l-ar putea face Moscova pentru a vedea cum răspunde NATO sunt cele care au frontiere comune cu Rusia: balticele sunt foarte expuse, având în vedere minoritățile ruse de pe teritoriile lor și dimensiunile geografice mici, urmează România și Polonia și nu în cele din urmă nordicele Finlanda, Suedia și Norvegia. Dintre toate, doar Norvegia nu e în UE.
Pentru celelalte Comisia Europeană a propus folosirea de bani din cele aproape 400 de miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru a spori capacitatea de apărare. Acești bani erau folosiți până acum pentru dezvoltare, în așa fel încât statele mai sărace din UE să ajungă cât mai aproape de cele dezvoltate într-un timp cât mai scurt. Acești bani s-ar adăuga celor 150 de miliarde de euro, bani planificați deja să facă parte din cheltuielile de înarmare a continentului.
Frica de Rusia nu e însă egal răspândită în Europa și nici chiar la periferia acesteia, acolo unde granițele NATO și UE se intersectează cu cele ale Rusiei.
Industria de apărare din România, cu cele 21 de fabrici de muniție, arme și vehicule militare, nu s-a dezvoltat în ultimii trei ani de când Rusia a invadat Ucraina, putea deveni profitabilă și putea să-și testeze echipamentele în acest război, dar Bucureștiul nu a fost prea interesat. Există tot felul de piedici politice, economice și juridice care țin totul pe loc.
În același timp, cei mai mulți militari români care au fost instruiți și educați în statele vestice ale NATO, inclusiv în Statele Unite, au ieșit la pensie la 45 de ani, e vorba nu doar de ofițeri ai Armatei Române, ci și de profesioniști din serviciile secrete. Ei au ținut azimutul României spre Vest.
Acum, însă, acul busolei a început să devină instabil, iar Rusia a avansat în interiorul țării fără forțe armate, doar cu mijloacele hibride, aducându-i pe mulți români de partea ei, jucându-se cu alegerile prezidențiale și pariind pe diverși lideri politici.
România nu e primul teren de joc al rușilor, serviciile secrete de la Moscova au ajutat Brexit-ul să se producă și au intervenit în alegerile americane în 2016, după cum arată o serie de anchete.
În fostul lagăr socialist, Rusia vrea să schimbe direcțiile și pariază pe o reîntoarcere la matcă a statelor care altădată stăteau sub umbrela ei.
Serbia și Ungaria merg demult pe acest drum, dar acum au semnat la Belgrad un acord de cooperare militară. Parteneriatul strategic dintre Serbia și Ungaria a fost extins pentru a include cooperarea de apărare și militară în 2025 iar președintele sârb Aleksandar Vucic a amintit că, în 1999, în timpul războaielor din Balcani, „mulțumită prim-ministrului Viktor Orban, NATO nu a putut lansa un atac terestru împotriva a ceea ce era atunci Iugoslavia”.
În 1999, când NATO a hotărât să intervină în Iugoslavia pentru a opri războiul din Kosovo, România a decis să-și pună la dispoziţie spaţiul aerian pentru survolul avioanelor Alianței și să interzică accesul forțelor aeriene rusești. Decizia din Parlament s-a luat greu și fostul președinte Constantinescu sugerează că i-ar fi promis lui Ion Iliescu, președintele de atunci al PSD, într-o convorbire între patru ochi, că nu mai candidează pentru un nou mandat, în schimbul abținerii PSD de la votul în care li se permitea forțelor Aliate să folosească spațiul românesc aerian.
Era perioada în care social-democrații nu aveau neapărat tendințe pro-atlantiste, iar Ion Iliescu aspira la un nou mandat, pe care l-a și câștigat, la alegerile din 2000, unde Emil Constantinescu s-a ținut de cuvânt și nu a mai candidat.
Ungaria și Slovacia sunt statele NATO care nu fac niciun secret din piruetele lor spre Rusia, zilele trecute Bratislva a anunțat că-și va crește de câteva ori cantitățile de gaz rusesc pe care le cumpără din conducta TurkStream, după ce tranzitul gazelor rusești prin Ucraina a fost oprit la finele lui 2024, când autoritățile de la Kiev nu au mai dorit să reînnoiască un acord de tranzit cu Moscova.
Slovacia și Ungaria au încercat să obțină o reluare a tranzitului gazelor rusești via Ucraina, iar Slovacia a amenințat chiar că se va opune prin veto la ajutoarele Uniunii Europene destinate Ucrainei, dacă Kievul nu își schimbă poziția.
Rusia duce gaz în Turcia prin conductele Blue Stream și TurkStream care traversează Marea Neagră. Gazele care vin prin TurkStream merg mai departe la export în țări din sudul și estul Europei, inclusiv Ungaria, Grecia, Bosnia-Herțegovina, România și Serbia.
În România, Rusia e prezentă în multe feluri, nu doar cu gaze și prin strategia energetică din ultimii 35 de ani, nu doar prin Călin Georgescu, nu doar prin intervenția brutală de la alegerile prezidențiale, ci și printr-o adevărată filieră rusească hrănită din bugetul de stat, prin influența pe care încă o are la diferite niveluri și chiar prin felul în care rușii știu să se infiltreze.