Cea mai mare criză a României, deja cronicizată și cu efecte de o gravitate incalculabilă în absolut toate domeniile, este cel mai puțin discutată și mai puțin prezentă în interesul public- depopularea României.
Potrivit datelor INS, anul trecut, România a înregistrat cea mai mare migrație din ultimii 30 de ani. Și singurul motiv pentru care populația rezidentă a României a fost la finalul anului mai mare cu aproape 10.000 de persoane decât la începutul anului este imigrația, adică străinii care au venit la muncă și refugiații ucraineni.
Pleacă mai ales tinerii între 15-19 ani, la studii, de unde se întorc foarte puțini, și populația activă până la 44 de ani.
De unde este firesc că toate dezechilibrele demografice și sociale s-au agravat, iar întrebarea principală despre pensiile celor acum în activitate nu este care va fi cuantumul lor, ci dacă va mai avea cine să le susțină prin contribuții.
De remarcat că topul județelor de unde s-a plecat este condus de București, cu un nivel de trai comparabil cu al marilor capitale europene. În top 10 sunt și Timiș, Brașov, Suceava și Constanța.
Ar trebui spus și că pe fondul acestei migrații cronice care a dus la o criză a forței de muncă, salariile din România, mai ales pentru muncile calificate, dar nu numai, au crescut substanțial. Firmele se bat pentru lucrători la concurență cu extrem de generosul regim al bugetarilor.
Ce caută românii?
Motorul migrației din România nu este doar foamea. Motorul migrației, mai ales în ultimii ani, au devenit condițiile de viață în general. Ce înseamnă asta? Pe scurt, că oamenii nu vor doar să aibă mai mulți bani în buzunare.
Caută un sistem sanitar unde, desigur, nu pot avea garanția însănătoșirii, nu există așa ceva, ci garanția celei mai bune șanse cu putință de a se însănătoși, și, mai ales, un sistem sanitar în care să aibă încredere.
Să aibă la dispoziție șansa alegerii pe banii lor, prin asigurările lor, a celor mai bune variante, nu captivitatea asigurării în sistemul public.
Caută educație de calitate pentru copiii lor. Nu una care să-i scoată genii, ci una care să le valorifice înclinațiile, să le ofere competențe solide, un sistem uniform calitativ astfel încât să nu fie nevoiți să alerge prin orașe aglomerate cu copiii în mașini până la școala cine știe cât de departe de casă unde au intrat cu șpagă sau cu tot felul de artificii precum vize de rezidență pe la prieteni/rude.
Vor poliție eficientă și profesionistă, vor să nu fie chinuiți când încearcă să-și plătească datoriile față de stat, vor să nu își petreacă jumătate din viață în trafic, să nu îi omoare aerul pe care îl respiră, apa caldă la robinet să fie o banalitate, nu o sărbătoare.
Vor să fie tratați cu respect de către funcționarii și demnitarii pe care îi plătesc din banii lor și care să fie conștienți că sunt obligați să dea socoteală pentru fiecare decizie și fiecare ban public cheltuit.
Vor predictibilitatea vieții, confortul realei stabilități, ceea ce înseamnă că nu se pot trezi oricând că, dintr-o mișcare de pix, guvernul le schimbă regulile jocului și le distruge afacerea, planurile, viața.
Vor să fie conduși de oameni politici cu școala făcută bine și la timp, care emit, corect gramatical, fraze care au un înțeles, comunică o idee, au coerență.
Vor o viață normală, nu un sport extrem al supraviețuirii, vor ca munca lor să nu le aducă doar sume nominale, ci și o viață predictibilă. Și pentru că în România nu o găsesc, pleacă.