România Educată și România propriu-zisă

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Nu trebuie să fii mare analist ca să obervi și din avion că „România Educată”, promisă cu atâta aplomb de însuși președintele țării, se manifestă din când în când tot mai ne-educată.

Românul este născut poet, îl cunoaște lumea ca ospitalier, este harnic pe ogor, priceput în laborator și dăruit cu haruri care au pecetluit în istorie numele lui Eugène Ionesco (născut Eugen Ionescu), al lui Henri Coandă, al lui George Enescu, al Nadiei Comăneci și al multor alți români, care au dus departe faima țării lor. Nu se putea așa ceva, dacă românul n-ar fi fost educat.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Firește, vorbesc de trecut.

În prezent, observăm cu surprindere răbufnirea cu care unii români încărcați cu galoane de către compatrioții lor își etalează copios non-educația, convinși că astfel câștigă un titlu de glorie.

Numai glorie nu poate fi numită implicarea unei doamne senator a României în recentul chef de la Iași, unde camarazii de petrecere ai  domniei sale s-au dat grozavi începând cu cântece patriotice și evoluând în improvizații lirico-muzicale, cu tente de insultă la adresa președintelui țării și – foarte grav – de provocare pe temă discriminatorie la adresa unui demnitar care, cel puțin în opinia mea, este un bun român și merită stima noastră.

Doamna Diana Șoșoacă n-a ezitat să cânte ea însăși alături de lăutari, parcă anume ca să legitimeze spectacolul prin implicare și prezență. A inclus câteva secvențe pe pagina proprie de Internet.

Așadar, programul „artistic” al petrecerii private a început nostalgic în cel mai patriotard stil cu putință: „Noi suntem români” sau „Treceți, batalioane române, Carpații”, cântece de glorie din timpul Primului Război Mondial. A continuat însă cu tot ce au găsit mai murdar prietenii de pahar, în sordidul vocabular de care s-au dovedit capabili: 

Arafate, Arafate, pleacă tu pe la spate, părăsește România că-ți cade fuduliasau „ Iohane, Iohane, ce mai faci tu barosane” etc.

Un senator care se respectă ar fi trebuit să corecteze pe loc derapajele, iar, dacă nu reușește, atunci să plece, ca să nu sugereze că oficializează prin prezența sa dezgustătorul spectacol.

Dar doamna Șoșoacă nu pleacă deloc, lasă impresia că se simte confortabil printre lăutari și cheflii, se pozează cu ei, cântă cu ei, iar a doua zi se afișează în presă cu declarații stupefiante, parcă anume ca să justifice derapajele din lamentabilul kitsch:

„Raed Arafat distruge România pas cu pas, împreună cu domnul preşedinte Iohannis, care nu mai reprezintă decât o mână de infractori, care fac bani pe măşti şi pe aparate de PCR”.

Sunt declarații de cea mai  mare gravitate, adevărate săgeți otrăvite, țintite fără alt scop decât acela de a se plasa ea însăși în centrul atenției, de a-și da importanță și a striga în gura mare: uitați-vă la mine, eu sunt Gică-Contra, eu dau cu pușca-n Dumnezeu și nu-mi rezistă nimeni!

Iar respectiva doamnă  – culmea, avocat de profesie – nu prezintă nicio probă, atunci când face declarații atât de grave, la adresa unor înalți demnitari, ea însăși fiind demnitar.

Este o rușine pentru un senator, chiar și novice,  să nu știe că doctorul Arafat a reorganizat din temelii serviciile de urgență din România, cu care a ajuns să salveze sute de vieți.

Nu pretinde nimeni că domnul Arafat este perfect, dar doamna Șoșoacă, în ciuda patriotismului declarat cu prilejul batalioanelor care treceau Carpații acum mai bine de un secol, n-a salvat nici măcar o viață. Greșesc cumva?

Și cum își permite oare domnia sa să afirme public că „preşedinte Iohannis nu mai reprezintă decât o mână de infractori”, când el a fost votat și reconfirmat iarăși printr-un nou vot, cu o majoritate covărșitoare?

Hai să nu ne ascundem după deget! Respectiva doamnă se afișează alături de partidul „Neamul Românesc”, unde nu știu dacă are calitatea de membru, de susținător sau de simplu simpatizant, dar știu că reprezentantul de bază al partidului, candidat la prezidențialele din 2019, un oarecare Ninel Peia, a obținut în primul tur exact 0,34% din opțiunile electoratului.

Iar domnul Klaus Iohannis, legitimat de electorat în final cu 66,09% din totalul voturilor, nu mai reprezintă pentru dânsa decât o mână de infractori! Nu vă roșește obrazul, stimată doamnă senator?

Cineva trebuie să oprească gravele derapaje ale domniei sale. Poliția nu poate decât să-i dea o amendă. E floare la ureche!

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu-i poate da decât tot o amendă, dacă, eventual, se autosesizează. Tot floare și tot la ureche!  Atunci, cine poate trage de urechi un senator care crede că, dacă se bucură de imunitate politică, poate zburda în voie prin cetate?

Nu întreb degeaba, întrucât există un Regulament al Senatului, documentul care stabilește exact drepturile, răspunderile și obligațiile senatorilor, inclusiv deontologia parlamentară, de la care nu se poate distanța nicio persoană educată, cât de puțin.

Noul președinte al Senatului, doamna Anca Dragu, are căderea și chiar obligația să apere prestigiul înaltei instituții, folosind pârghiile invocatului Regulament, ca să înțeleagă chiar și o senatoare rebelă că legitimația de senator nu este un passe-partout, cu care să dai năvala în instituții, sfidându-l pe portar și forțând intrarea.

Iar, dacă Regulamentul, așa cum este el, nu are pârghii destule, atunci tot doamnei Anca Dragu îi revine obligația să promoveze un alt Regulament, în baza căruia prezența unui senator în public să fie o cinste, nu o rușine.

În sfârșit, dacă doamna Anca Dragu nu reușește nici asta, atunci negreșit partidul care, pe listele sale, a promovat-o senator pe doamna Șoșoacă ar trebui să aibă ac de cojocul ei.

Aici însă am ajuns la un punct delicat, căci s–ar putea ca nici partidul să nu dorească, să nu reușească sau să nu încerce căutarea unui ac de cojocul doamnei Șoșoacă. Nimic nu trebuie exclus în democrația nostră, strict dâmbovițeană.

Și, atunci, nu ne rămâne decât să reflectăm la celebrele cuvinte ale filosofului francez Joseph de Maistre (sec. XVIII-sec XIX): „orice popor își merită pe deplin conducătorii, atunci când el singur și i-a ales”.

Citeşte şi alte opinii despre ascensiunea AUR:


Ai ajuns până la finalul acestui articol! 👏 Noi iți dăm un mare Like. Ne dai și tu? 👇