Pentru țara noastră, anul 2021 a fost marcat, încă din iarnă, de două mari nenorociri: continuarea pandemiei, respectiv valul trei, venit după valul doi, și o nouă guvernare „în jurul PNL”, respectiv valul Cîțu, venit după valul Orban.
Firește, în ianuarie, când începea anul, nu știam ce ne paște și eram încă optimiști. Valul trei era, în primă fază, predominant pe alte meleaguri, iar pe meleagurile noastre nici nu bănuiam încă ce va însemna valul Cîțu.
Existau motive să acordăm încredere noii alianțe, care adunase toate forțele antipesediste la un loc. Era ceva inedit, ceva care îți dă curaj să contezi pe o zicală simplă, dar de multe ori confirmată: mătura nouă mătură bine.
Simțeam că se prefigurează un viitor mai bun, cu o nouă majoritate stabilă, chiar dacă, la cârma Guvernului se instalase un cvasianonim, despre care nu știam altceva decât că fusese ministru de Finanțe, vreme de un an, și că a rezistat eroic la moțiunea simplă a PSD, depusă în mai 2020, intitulată sugestiv „Virusul Cîțu a infectat economia națională”. A fost respinsă la vot.
Parlamentul confirma astfel că virusul nu este infecțios și că ministrul de Finanțe Florin Cîțu merge neabătut pe drumul cel bun, de pe care derapaseră Orlando Teodorovici, Mișa, Vâlcov și alții câțiva.
Încă din luna decembrie 2020, când a fost numit premier, Florin Cîțu a început să se umfle în pene. Președintele afirmase că noul guvern s-a format „în jurul PNL”, iar domnia sa a tălmăcit că asta e totuna cu „în jurul lui Cîțu”.
Aburii trufiei au început să i se urce la cap, și-l îmboldeau să ne comunice, duios, planurile sale de viitor: „Vă asigur că nu vom guverna patru ani. Vom guverna opt”. Măi, să fie!
În aprilie 2021, șeful Guvernului format „în jurul lui Cîțu” îl demite spectaculos pe ministrul userist al Sănătății, Vlad Voiculescu, pe motiv că dăduse un ordin fără știrea infatuatului premier.
Casus belli. Scandal în coaliție! Ce, scandal? Furtună mare, tsunami! USR amenință cu ieșirea de la guvernare și, aproape cu de-a sila, s-au așezat până la urmă cu toții la masa verde, încheind un soi de protocol, cu tot felul de obligații reciproce, dominat în fapt de una singură: Cîțu să nu mai repete ce a făcut.
În acest timp, noul val al pandemiei de coronavirus evolua dramatic. Mii de infectări zilnice, sute de morți. Iată câteva exemple:
La 3 martie, se înregistrau 4.268 cazuri noi;
La 10 martie, se înregistrau 4.564 cazuri noi;
La 17 martie, se înregistrau 6.186 cazuri noi;
La 24 martie, se înregistrau 6.136 cazuri noi;
La 31 martie, se înregistrau 6.156 cazuri noi și 129 decese;
La 17 aprilie, se înregistrau 4.076 cazuri noi și 89 decese.
În acele zile de primăvară, premierul nu anunța vreo măsură deosebită pentru scăderea ritmului contagiunii, pentru noi condiții în spitale, pentru creșterea numărului de paturi sau achiziția de aparatură ATI. Premierul anunța că l-a demis pe ministrul Sănătății.
L-a demis tocmai pe ministrul aflat pe linia întâia în bătălia anti-pandemie, pentru motivul bizar că a emis și a publicat în Monitorul Oficial un ordin pe care el, premierul, nu-l citise.
Știți cum e asta? Ca și cum, în timpul unei bătălii, comandantul suprem l-ar demite pe șeful artelieriei, pentru că umblă descheiat la tunică, încălcând astfel regulamentul.
Scandalul a fost cât casa, părțile implicate și-au adresat înjurii, când cu mănuși, când fără perdea. Până la urmă, însă, tot ei au încheiat un document de împăcare. Conflictul părea stins, prin consemnarea angajamentului: ”Deciziile politice majore se iau colegial cu acordul formațiunilor din coaliție”.
Implicit, puterea de decizie a premierului se limita la fapte și situații minore. Pentru cele majore, se impunea consensul coaliției.
Este un acord din care nimeni nu câștiga nimic, dar coaliția aflată la guvernare își macula grav imaginea publică. Era limpede că majoritatea – un tabu până atunci – începea să se clatine.
În timp ce guvernanații își dădeau astfel cu stângu-n dreptu’, Opoziția nu stătea degeaba. Băga strâmbe, cum se zice în popor. Specialistul în astfel de strâmbe, domnul Marcel Ciolacu, declara pe neașteptate în luna mai, că PNRR al României a fost respins la Bruxelles și că acest fapt este "un dezastru pentru România".
În replică, ministrul Ghinea (USR) anunța că PNRR nici nu a fost depus, nefiind finalizat. Nu poate fi respins ceea ce nu s-a depus. La Bruxelles s-a discutat numai un draft, mai pe românește o ciornă. Ciorna nici nu se respinge, nici nu se aprobă. Se discută. Asta o pricepe și Gâgă. Dar liderul Opoziției n-a priceput-o.
Ca urmare, nici nu și-a cerut scuze pentru dezinformare, dar a revenit în luna următoare, anunțând o a doua respingere. Textual, „PNRR a fost respins de două ori de Comisia Europeană”.
În replică, domnul Ghinea a repetat același lucru, că planul nu se putea respinge de două ori, întrucât n-a fost depus nici măcar o dată. S-a discutat tot un draft. Adică, tot o ciornă.
Pe la mijlocul verii, două evenimente importante au marcat viața românilor: scăderea treptată a infectărilor cu COVID 19 și știrea halucinantă că premierul României intrase puțin la pușcărie în SUA, după ce a fost prins conducând mașina beat criță.
Prins cu mâța-n sac, Cîțu s-a eschivat în stilul clasic al șmecherașilor. Mai întâi, a negat. Apoi a răspuns pentru presă: „Nu-mi aduc aminte”. Apoi și-a adus aminte, dar a apreciat faptul ca fiind vechi și irelevant. Întrebat dacă l-a informat pe președintele Iohannis despre acest amănunt, Cîțu răspundea dezinvolt: „Cum era să-l informez despre ceva irelevant?!”.
Imaginea PNL a ieșit fără îndoială zdrobită, dar n-a mai rămas aproape nimic din imaginea acestui partid de glorie, după ce liberalii și l-au ales, tot pe el, lider suprem al partidului.
Ales, de parcă nu s-ar fi aflat între timp de o altă aventură transatlantică, o altă tinichea legată de coadă, ceva cu țepuirea unei bănci, tot în SUA!
Nu poți să nu te întrebi ce motive puternice, ce interese, ce foloase, câștiguri, profituri sunt în joc, de-l fac atât de atrăgător pe Cîțu, încât să merite sacrificat însuși partidul – ajuns astăzi sub 20% în unele sondaje?
Iar liberalii nu numai că nu s-au debarasat de el, dar l-au instalat, în toamnă, și la șefia Senatului, ca nu cumva să nu se supere văcarul pe sat, dacă rămâne fără funcții.
Din păcate, nici Opoziția pesedistă nu și-a exercitat rolul ei în a semnala derapajele majorității și de a acționa prin pârghiile parlamentare, pentru a-i convinge pe liberali de situația jenantă în care împing țara, cu perspective incalculabile pentru partid.
În locul unor asemenea preocupări majore, liderul opoziției pesediste încearcă să facă pe pamfletarul – rol în care alții, mai culitvați și mai talentați, se pricep incomparabil mai bine decât dânsul.
După ce, așa cum aminteam mai înainte, se făcuse de băcănie, anunțând în două rânduri „respingerea PNRR”, nu s-a sfiit să pună umărul și a treia, ba chiar și a patra oară, tot anunțând „respingerea” unui plan care nu fusese depus. În cele din urmă, tot căutând o picătură care să umple paharul, declara cu năduf la 27 septembrie, legat tot de PNRR: ”Noi suntem la nivelul Kenyei”.
Hai, că-i bună! În aceeași zi de 27 septembrie, sosea în România președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, pentru ca, la București fiind, să anunțe aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), și să felicite specialiștii români pentru această reușită.
La rândul său, peședintele Klaus Iohannis explica faptul că negocierile au durat atât de mult nu dintr-o eroare, ci pentru că s-a dorit un plan care să poată fi implementat operativ. În lunile noiembrie și decembrie au și intrat în conturile României primele miliarde de euro.
S-ar fi deplasat președinta CE la București să ne felicite pentru plan, dacă România ar fi fost la nivelul Kenyei, domnule Ciolacu?
Știți ce spunea atunci doamna Ursula von de Leyen despre planul în care șeful PSD a aruncat de patru ori cu noroaie?
Citez: „PNRR-ul îndeplinește toate crtiteriile, la un standard ridicat: digitalizare, energie verde, infrastructură”.
Spre toamnă, s-au precipitat evenimente majore, picate în cascadă, unul după altul. Punctez:
- Demiterea ministrului Justiției Stelian Ion (USR) de către (încă) premierul Cîțu, după aproape aceeași schemă a demiterii de la Sănătate a ministrului Vlad Voiculescu (USR).
- Explozie în coaliție. USR amenința cu retragerea de la guvernare, iar premierul nu făcea nimic pentru aplanarea conflictului. Ai zice că vrea scandal cu orice preț.
- Congresul PNL, cu 5000 de participanți, adunați buluc la București, cu singurul scop de a-l face pe Cîțu lider suprem și cu riscul de a vedea cum explodează numărul îmbolnăvirilor și al deceselor COVID 19.
- Congresul USR, parcă anume ca să le dea exemplu liberalilor despre cum se organizerază un congres în timp de pandemie.
- Creșterea explozivă a gradului de infectare COVID 19 și a numărului de decese – exact la două săptămâni după congresul liberalilor. Cauză și efect, zic unii. Întâmplare, zic alții.
- Succesul moțiunii de cenzură depusă de PSD, susținută de USR și AUR, adoptată marți 5 octombrie. Guvernul condus de Cîțu a fost astfel demis, la o lună de la retragerea USR-PLUS de la guvernare. Aritmetica spune că, dacă liberalul Cîțu nu intra în conflict repetat cu useriștii, nimeni nu l-ar fi clătinat din scaunul său, iar țara n–ar fi intrat în criză politică.
- La 6 octombrie, președintele Iohannis atenționa asupra gravelor crize care au cuprins România. Merită citat:
„Trist dar adevărat. Cuvântul care caracterizează cel mai bine România de azi este cuvântul criză. Suntem în criză sanitară. Suntem într-o criză a prețurilor la energie, o criză care este atât la nivel european, cât și mondial. Dar ce au făcut unii dintre politicienii noștri? Au mai adăugat o criză: o criză guvernamentală. Trebuie să găsim soluții, România trebuie să fie guvernată. Pandemia, criza prețurilor la energie, iarna care vine, toate acestea trebuie rezolvate de cineva. Acel cineva este, aparent, Guvernul României”.
- Credibilitatea președintelui Iohannis se prăbușește. După ce câștigase al doilea mandat cu un scor zdrobitor (67%) și după ce, până acum câteva luni, încă mai era persoana creditată cu cel mai înalt grad de încredere, a căzut undeva pe la locul 5 sau chiar 6, cu 17%.
- Criza guvernamentală. În fapt, criza începea odată cu ruperea coaliției (6 septembrie), dar s-a agravat prin trecerea moțiunii de cenzură (5 octombrie), care demitea guvenul Cîțu. Nominalizarea de către președinte a lui Dacian Cioloș n-a dus la o reușită, Parlamentul a respins cabinetul propus de acesta. A doua nominalizare, respectiv Generalul Nicolae Ciucă, nici n-a mai fost dezbătută în Legislativ. Generalul s-a retras strategic, înainte de a pierde bătălia.
- A reușit abia a treia nominalizare, tot cu Generalul Ciucă, dar cu un guvern PNL+PSD+UDMR+alte minorități. La 25 noiembrie, noul guvern depunea jurământul la Cotroceni și astfel se încheia criza.
- Aprobarea și promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2022 este fără îndoială primul succes al Guvernului Ciucă, dar și al noii Coaliții, care încheie astfel anul cu o remarcabilă reușită, poate de bun augur pentru anul care urmează.
Dacă cineva ar încerca să caracterizeze sumar anul politic 2021 în România, ar spune: a început promițător cu o alianță majoritară și atât de stabilă încât ar fi putut guverna chiar 8 ani, cum spunea domnul Cîțu. Dar a continuat mizerabil, până când același domn Cîțu a pierdut guvernarea, după câteva luni.
Noul an începe de asemenea promițător, cu o alianță stabilă. Mă abțin de la pronosticuri, dar încă mai contez că mătura nouă mătură bine.