Pumnul alesului poporului

Pumnul alesului poporului

Scandalul deputatului AUR care și-a bătut soția, agresiune suficient de gravă pentru a necesita îngrijiri medicale de urgență și intervenția poliției, s-a terminat înainte de a începe, de fapt.

Ce va păți Dumitru Focșa? Nimic. Aș zice, dimpotrivă, a beneficiat de publicitate gratis.

După o scurtă anchetă internă, șeful comisiei AUR care a investigat cazul, deputatul Antonio Andrusceac, a dat verdictul: ”Femeia n-a fost lovită. A fost, într-adevăr, o altercație, în care unul împingea de ușă, celălalt ținea ușa și, din cauză că a fugit covorul, a fost lovită cu ușa peste nas”. Tot e bine că nu s-a lovit singură cu tocătorul. Iar poliția, spune dl Andrusceac, a fost chemată la presiunea unui vecin pesedist, deci „montură” politică, cum ar veni.

ADVERTISING

Declarația a fost făcută la imunda Realitatea TV, unde un moderator vedetă se întreba dacă soția nu i-a înscenat soțului întreg scandalul, iar un alt fost demnitar ne spunea că nu știm noi ce s-a întâmplat în familia Focșa și câte o fi indurat bietul om.

Care biet om, dl Focșa, a transmis, la rândul sau, un comunicat exact în aceeași linie, invocând suferințele pshice la care l-a supus doi ani de zile femeia, se înțelege cam nebună și în mod cert isterică, până în punctul în care și-a pierdut cumpătul. Iar vecinul pesedist a profitat de ocazie să-l facă de rușine.

Un om minunat și uite ce a făcut scârba din el! Este concluzia susținută în mai toate grupurile de discuții pe social media care nu se războiesc pe viață și pe moarte pentru Teambuilding.

De ce? Pentru că dl Focșa este deputat ales într-o țară profund misogină, mentalitate deopotrivă a bărbaților și femeilor, în care violența domestică, fie ea împotriva femeilor, de la sine înțeles nebune și isterice, dar și împotriva copiilor, e ruptă în Rai.

Femeia e violată? Sigur l-a provocat curva pe bărbat. Femeia e bătuta? Sigur l-a scos cumva nebuna din minți.

Ne place sau nu, aceasta este mentalitatea majoritară, mai ales în urbanul mic și rural. Suntem pe locul întâi în Europa numai cu cazurile raportate, adică cele mai grave, vârful aisbergului. Din datele PICCJ, în 2020, 212 femei victime au fost ucise în familie. 47 erau căsătorite cu autorul crimei.

Suntem în țara în care un preot își agresează și terorizează copilul până când acesta se sinucide. Țara în care un preot bate o femeie în curtea mănăstirii, se duce la TV și le califica drept „măciuci nemăritate”, dar este lăsat de conducerea BOR să slujească din nou. Enoriașii îl acceptă pentru că femeia este o păcătoasă prin însăși existența ei sub semnul mărului Evei.

Educarea fetelor să accepte violența chiar ca pe un semn de iubire se face și în școală. Iată lecția pe care o primesc de la unul dintre cele mai reprezentative persoanje feminine ale literaturii române, Vitoria Lipan:

„Fiindcă ea era așa de aprigă și îndârjită, Lipan socotea numaidecât că a venit vremea să-i scoață unii din demonii care o stăpâneau. Pentru asta întrebuința două măiestrii puțin deosebite una de alta. Cea întâi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea ori o mamă de bătaie. Muierea îndura fără să crâcnească puterea omului ei și rămânea neînduplecată, cu dracii pe care-i avea”.

Câți profesori fac cuvenita precizare despre abuzul în familie?

Și acesta este unul dintre motivele pentru care cele mai multe femei agresate aleg să suporte „măiestriile” până când ele devin aproape letale. Le ține nu doar dependența economică, ci și convingerea că nu vor avea susținerea comunității.

Bătaia e ruptă din Rai și pentru copii. Dar când o familie de români și-a păstrat obiceiul și în Norvegia, iar serviciul de protecție de acolo a luat copiii, cea mai mare parte a României s-a dat de ceasul morții în apărarea părinților.

Când o fetiță, Sorina, era abuzata cel puțin psihic de asistenții maternali, aproape o țară a sărit pe părinții adoptatori care încercau să o salveze.

Fostul primar din Sângeorz Băi Traian Ogâgău a fost ales după ce a apărut filmul în care își umilea indescriptibil fiica. Oamenii nu au considerat decalificantă umilirea, repet, indescriptibilă a unei fetițe de 14 ani.

Așadar, că ne place sau nu, dl Focșa este pe deplin reprezentativ pentru societatea românească medievală și familia ei tradițională.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇