Două tinere povestesc cum li s-a schimbat viața în Kiev și Moscova, în ultimele 5 luni

Războiul vânează destine la mii de kilometri distanță de front. Unii oameni fug din calea lui, în timp ce alții sunt chemați să lupte, să se sacrifice pentru a-și apăra țara. Mii de nevinovați sunt uciși în numele viziunii unui dictator care se simte amenințat de democrația și prosperitatea din vecinătate. Putin a dat peste cap viața a milioane de oameni, provocând tragedii mari și mici, aducând moartea tot mai aproape de ei.
Două tinere povestesc cum li s-a schimbat viața în Kiev și Moscova, în ultimele 5 luni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • E dificil să-i convingi pe locuitorii încă afectați de bombardamente să se reîntoarcă la viața pe care o aveau înainte de invazie.
  • Orice protest, chiar și individual, se încheie în secțiile de poliție. Acest lucru reprezintă o presiune emoțională greu de suportat pentru orice tânăr din Moscova.
  • Olga, din Kiev, încă se teme de alarmele antiaeriene, dar e optimistă și relatează de pe străzile orașului despre oamenii care se întorc la o viață cât mai normală.
  • Dari, din Moscova, își reconstruiește lumea, se bucură că a plecat din Rusia, dar nu e prea sigură ce va face în continuare.

Aflați povestea a două orașe afectate de război prin relatările făcute de Olga și Dari, pasionate de blogging și atașate emoțional de capitalele Ucrainei și Rusiei în care, ani de zile, au realizat reportaje video despre viața tumultuoasă din ele. 

Kiev, Ucraina 

Olga Reznikova e un consultant financiar de succes, dar și un blogger specializat în turism, care prezintă viața de zi cu zi din capitala țării. 

A postat mai multe video-uri pe You Tube despre cum a trecut prin bombardamente, iar după retragerea rușilor din împrejurimi a relatat despre încercarea oamenilor de a se întoarce la o viață cât mai normală posibil.

OlgaDeclaratie

“În videoclipurile mele, încerc să explic și să prezint însăși esența culturii noastre, a limbii, a tradițiilor, regulilor și chiar a unor locuri interesante din Ucraina pe care veți dori să le vedeți la următoarea vizită”, a scris în prezentarea care însoțește reportajele sale.

ADVERTISING

Olga Reznikova are peste 200.000 de abonați la canalul ei de You Tube și povestește că situația din oraș a fost dificilă până la jumătatea lunii martie. 

Bombardamentele și frecventele alarme antiaeriene i-au făcut pe oameni să se teamă, să se ascundă în adăposturi sau să trăiască în stațiile de metrou.

Încet, încet, lucrurile și-au reluat cursul firesc, magazinele se deschid, iar în vitrine, proprietarii și angajații au pus afișe prin care anunță trecătorii că pot să intre, pentru că și-au reluat activitatea.

PiataKievYT
Vânzătorii de fructe și legume s-au întors pe străzile orașului - Sursa: Olga Reznikova - You Tube

Mai mult de o lună, toate afacerile din oraș s-au oprit, iar acum e dificil să-i convingi pe locuitorii încă afectați de război să se reîntoarcă la viața pe care o aveau înainte de invazie.

Olga Reznikova spune că încă sunt zile în care sună alarma antiaeriană și încă trăiește cu teama că artileria rusă ar putea lovi clădiri din oraș.

Moscova, Rusia 

Dari Step e, de asemenea, un blogger de succes care s-a specializat în turism și, până să înceapă războiul, prezenta atracțiile din capitala Rusiei. 

Are o experiență de șase ani și peste 20.000 de abonați la canalul ei de You Tube. Dacă până anul trecut realiza reportaje video din cele mai faimoase cluburi de noapte din Moscova, vizita expoziții de artă modernă și relata despre viața în pandemie, acum, Dari a fost obligată să fugă, împreună cu familia, din Rusia. 

Ea continuă să povestească despre viața din Moscova, explicând cât de dramatic s-a schimbat, deși oficialii Kremlinului nu recunosc acest lucru.

DariDeclaratie

Blogger-ul spune că o mare problemă sunt arestările. Faptul că orice protest, chiar și individual, se încheie în secțiile de poliție reprezintă o presiune emoțională greu de suportat.

“Îmi era teamă să merg pe stradă”, povestește Dari. “Erau zeci de polițiști care patrulau pe jos sau în mașini, acesta fiind motivul principal pentru care mi-am părăsit țara”, a adăugat ea.

De asemenea, a relatat și despre complicata situație în care au ajuns cetățenii ruși. “Unele dintre rudele mele care au rămas în țară cred în propaganda Kremlinului, altele nu”, a spus blogger-ul.

Au apărut tensiuni și certuri în multe familii, iar relațiile, care ani de zile au fost apropiate, s-au rupt cu brutalitate, susține Dari Step.

Războiul prin ochii tinerilor

Cele două tinere au trecut prin experiențe dificile și au fost martorele unei confruntări care le-a schimbat viața. 

Olga a rămas în Kiev, încercând să se agațe de speranța că ea și orașul vor supraviețui, Dari și-a părăsit țara pentru a avea un viitor.

Nimeni nu știe cât va dura războiul, dar confruntarea militară a avut un impact major asupra celor două mari orașe în care oamenii nu se mai simt în siguranță.

Stările de spirit ale celor două tinere spun ceva despre starea de spirit a ucrainenilor și rușilor. 

Olga, din Kiev, încă se teme de bombardamente, dar e optimistă și relatează de pe străzile orașului despre oamenii care se întorc la slujbele lor, despre vânzătorii de fructe care și-au redeschis tarabele și își laudă marfa proaspătă și despre bărbații care au început să cumpere din nou flori pentru a le dărui partenerelor.

Dari, din Moscova, își reconstruiește lumea, se bucură că a plecat din Rusia, dar nu e prea sigură de ce va face în continuare. Răspunde la întrebările abonaților ei despre cum s-a schimbat țara de la începutul războiului, spunând că mulți tineri încearcă să emigreze, dar e din ce în ce mai greu și tot mai scump.

“Zborurile internaționale din Rusia au scăzut de la 1.126 pe săptămână, câte erau la începutul războiul din Ucraina, la 181, două săptămâni mai târziu”, potrivit Flight Radar 24. 

“În ultima săptămână din aprilie, zborurile internaționale au revenit la 379 pe săptămână. Dintre acestea, 103 au fost spre Turcia, iar restul către foste republici sovietice - Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kazahstan”, se arată în același raport. 

Rusia are bani, dar n-are voie să cumpere

Viața în Moscova s-a schimbat mult de când a început războiul. Locuitorii orașului au văzut cum, aproape peste noapte, mii de companii străine au plecat, mii de magazine s-au închis. Mai mult, banii lor, în urma sancțiunilor, nu au mai avut nicio valoare în afara granițelor, nu mai pot cumpăra valută și nu mai pot călători în străinătate.

Pentru cei rămași, vacanțele în Europa au devenit un vis, iar lipsa de conexiuni cu lumea occidentală are impact în economie, în educație, în sănătate, practic, în toate domeniile.

Sunt mai puține medicamente, mașinile fabricate pe plan local nu au accesorii și sunt nesigure, elevii nu mai au posibilitatea să studieze în străinătate, iar pentru un loc de muncă mai bine plătit se fuge din țară, se lasă în urmă case, familii, prieteni.

“Din cauza prețurilor ridicate la energie, Rusia are încă bani gheață. Dar este din ce în ce mai greu pentru Moscova să cumpere ce are nevoie din cauza controlului exporturilor din Occident. Un înalt oficial al Departamentului de Comerț mi-a spus că exporturile SUA către Rusia de produse aflate pe lista sancțiunilor - practic orice este necesar pentru armata rusă, realizate de companiile de tehnologie sau de cele din sectorul energetic, au scăzut cu 95,9% din valoare, comparativ cu un an în urmă”, a scris David Ignatius pentru Washington Post.  

Două tinere, una din Kiev, alta din Moscova, își povestesc viața pe You Tube, anunțând că lumea lor s-a schimbat, dar ele nu s-au predat, ci caută soluții așa cum caută milioane de oameni aruncați în război de Vladimir Putin, un fost agent KGB care și-a propus să distrugă echilibrul global. Încă n-a reușit. 

Comparație între cele două mari orașe, capitalele Ucrainei și Rusiei, aflate într-un conflict sângeros.

În Moscova nu mai locuiesc prea mulți străini, iar pentru închirieri clienții sunt tot mai puțini. Proprietățile din Moscova nu mai sunt listate pe AIRBNB, iar hotelurile pe BOOKING.com sau HOTELS.com.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇