Știința ne învață să ne folosim rațiunea, să acordăm atenție logicii, observației, dovezilor, demonstrației. Dar cum funcționează de fapt știința și cum putem aplica metoda științifică în interacțiunile noastre, în felul în care formulăm opinii și demonstrăm veracitatea lor?
Cu alte cuvinte, cum ne poate ajuta știința în a nu fi manipulați atunci când cineva încearcă să ne convingă de ‘adevărul’ său? Mai ales într-o societate democratică, unde dezbaterile (politice) sunt indispensabile, e important să înțelegem cum se construiește logic o argumentare solidă.
De ‘jos în sus’
Știința folosește atât raționamentul inductiv, cât și cel deductiv. Inducția face generalizări pe baza unor observații particulare. De la particular se ajunge la general. E o gândire de ‘jos în sus’. Pe baza unor caracterisitici specifice putem trage concluzii generale despre un anumit grup sau clasă de date.
Cu cât credem că premisele sunt adevărate, cu atât suntem mai convinși că și concluzia e adevărată. Dar aceasta nu înseamnă că acea concluzie e neapărat adevărată, e doar probabil adevărată. Facem presupuneri, mai puternice sau mai slabe, în funcție de cât de convinși suntem de adevărul premiselor.
Gândirea inductivă e folosită cel mai des în interacțiunile noastre de zi cu zi. Pe baza unui exemplu sau unor caracteristici, începem să generalizăm. Cu cât avem mai multe exemple specifice, frânturi de adevăr, cu atât suntem mai convinși că avem tot adevărul în față. Ce poate fi adevărat sau nu.
De exemplu, putem crede că negocierile de pace sunt inutile pentru a pune capăt războiului, deoarece toți cei din jurul nostru vorbesc doar despre folosirea armelor pentru a pune capăt războiului. Dacă am văzut doar lebede albe, suntem convinși că și următoarea lebădă va fi albă.
Pe de altă parte, putem aluneca ușor în prejudecăți rasiste, sexiste etc. Judecăm un popor întreg pe baza comportamentului unor persoane care aparțin acelui popor. Câți dintre noi nu gândim așa?
Sau trecutul poate să influențeze prea mult viitorul, în sensul că presupunem că ce s-a întâmplat în trecut se va întâmpla și în viitor. Istoria e de multe ori luată ca un model de gândire inductivă. Hannah Arentdt zicea că tindem să interpretăm istoria prin prisma cunoștințelor care sunt influențate de propria experiență. Facem presupuneri, cum zicea și filozoful David Hume, când raționăm inductiv, în sensul că ne bazăm pe obiceiuri, pe ceea ce știm deja, și nu pe argumente, când asemănăm viitorul cu trecutul.
De 'sus în jos'
Gândirea deductivă, pe de altă parte, e "descendentă". De la general ajungem la particular.
De exemplu, un silogism ipotetic: dacă cetățenii și-au ales guvernul, atunci el e democratic, și dacă e democratic, atunci și societatea e democratică. Deci dacă cetățenii își aleg guvernul, atunci ei trăiesc într-o societatea democratică.
Dar cu toate că acest argument deductiv e valid nu înseamnă că e și adevărat. Premisele pot fi false, la fel și concluzia, și, totuși, argumentul deductiv să fie valid. Dar nu adevărat.
Pentru a afla adevărul în mod deductiv, e important să verificăm dacă premisele sunt adevărate (Un guvern ales democratic încurajează o societate democratică? Un guvern e democratic dacă cetățenii l-au ales?).
Dacă premisele sunt adevărate, atunci concluzia este și ea adevărată. Dacă nu, nu. Gândirea deductivă se deosebește de inducție, unde concluzia e doar probabilă, chiar dacă premisele sunt adevărate. Gândirea inductivă e o gândire probabilistă. Concluzia la care ajungem pe baza gândirii deductive e ori adevărată ori falsă, dar trebuie să și verificăm dacă premisele sunt adevărate sau false.
Ce deosebește raționamentul inductiv de cel deductiv e că primul intenționează să confirme o teorie, să o dezvolte mai departe, în timp ce al doilea testează o teorie pentru a afla dacă este adevărată.
Raționamentul inductiv se bazează mai mult pe interpretare, pe intuiție, în timp ce deducția recurge mai deseori la logică.
Importanța contestării
Mai ales în cazul fake news-urilor, verificarea știrilor e absolut necesară. Pentru a evita biasul de confirmare, adică favorizarea informațiilor care ne confirmă credințele, opiniile și valorile preexistente, e important să privim informația sau opinia critic, să o verificăm, să o provocăm, să căutăm contra-exemple care să o dezmintă.
Filozoful Karl Popper atrăgea atenția asupra "raționalismului critic", asupra contestării când vorbea de progresul științei. Teoriile științifice trebuie supuse unui proces de refutabilitate, de falsificare factuală pentru ca știința să poată progresa.
Teoriile ce pot fi falsificate trebuie eliminate. Cu cât mai vagă e o afirmație, o opinie, o informație, cu atât mai greu e de testat dacă ar putea fi falsă, și, ca urmare, cu atât mai justificată e neveracitatea ei.
De obicei, când dorim să verificăm veracitatea unei opinii, cerem informații suplimentare în favoarea ei. Dar ar trebui mereu să avem o atitudine critică, să fim în dezacord cu informațiile care ni se oferă, să încercăm să le supunem unui control prin respingere, pentru a putea progresa în aflarea adevărului.
Pentru a verifica dacă o teorie e adevărată sau nu, nu e destul să o confirmăm, prin aducerea dovezilor în favoarea ei, important e să și încercăm să o refutăm, prin aducerea dovezilor în defavoarea ei.
Mai ales atunci când observăm că o informație e prea mult distribuită, până la saturație, trebuie să încercăm să o criticăm pentru a vedea dacă supraviețuiește contra-exemplelor. Dacă orice critică e refuzată de la bun început, înseamnă că scopul informației, știrii, e de fapt de a ne fi impusă, fără a fi trecută prin filtrul rațiunii.
A nu lăsa pe celălalt să-și exprime spiritul critic înseamnă a încuraja stupiditatea.
Mai ales în dezbaterile politice tindem să aplicăm gândirea inductivă, intuitivă (poate pentru că e mai rapidă?), pentru a ajunge la concluzii adevărate (sau false).
Dar prin inducție putem ajunge doar la o concluzie mai puțin sau mai mult probabilă. Putem ajunge la o concluzie adevărată pe baza raționamentului deductiv, dar trebuie să fim siguri că premisele sunt adevărate.
De multe ori interpretăm, argumentăm subiectiv o situație, pe baza experienței proprii, și suntem convinși că așa ajungem la o concluzie adevărată, obiectivă. Ceea ce poate fi greșit.
Cu alte cuvinte, să folosim corect atât raționamentul inductiv, cât și cel deductiv. Să nu evităm contra-exemplele, controversele, aducerea dovezilor pro și contra în dezbaterile noastre, pentru că, altfel, de ne dăm seama ori nu, încurajăm o societate unde suntem doar simpli pioni în jocul altora.