Mai ușor cu rețelele de socializare dacă vrei să nu-ți scadă imunitatea

Mai ușor cu rețelele de socializare dacă vrei să nu-ți scadă imunitatea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cercetătorii de la Universitatea Swansea au descoperit că o scădere zilnică a timpului petrecut pe rețelele de socializare chiar și cu 15 minute se traduce printr-o stare generală mai bună și o imunitate crescută.

Inclusiv sănătatea mentală are de câștigat. În cadrul studiului realizat pe 50 de subiecți, cei care și-au redus timpul petrecut pe social media au avut scoruri mai mici pentru sentimente ca singurătate sau depresie, se arată într-un raport publicat pe site-ul universității.

În cadrul studiului, cercetătorii au monitorizat 50 de participanți (33 de femei și 17 bărbați) cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, timp de trei luni. În fiecare lună au fost întrebați despre sănătatea lor fizică și mentală, precum și despre timpul petrecut navigând pe rețelele de socializare.

ADVERTISING

Apoi, unora li s-a cerut să își reducă timpul obișnuit petrecut pe social media cu 15 minute pe zi. Informațiile rezultate au fost comparate cu datele provenite de la două grupuri de control care foloseau social media în mod obișnuit.

Rezultatele au arătat că grupul căruia i s-a cerut să reducă utilizarea social media a înregistrat o îmbunătățire medie de 15% a funcției sistemului imunitar. Mai exact, aceștia au avut mai puține răceli și gripe, s-a observat o îmbunătățire cu 50% a calității somnului și o reducere cu 30% a simptomelor de depresie.

ADVERTISING

Cu toate acestea, de menționat e faptul că subiecții cărora li s-a cerut să stea mai puțin pe rețelele de socializare au ajuns să folosească cu 40 de minute mai puțin social media în loc de cele 15 minute solicitate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇