Punctele mari, șocante, în episodul invadării sudului Israelului de către Hamas ar trebui să reprezinte teme de meditație dincolo de analizele de politică externă și de război. Ele pun reflectorul pe vulnerabilități majore în epoca ultratehnologizată, care pare să ne înmoaie reflexele.
Ce a surprins din primul moment de după dezmeticire a fost un paradox. Sofisticarea atacului Hamas a venit în bună măsură din mijloacele rudimentare folosite pentru invazie. Teroriștii au trecut granița cu parapante motorizate, din care au mitraliat tinerii de la festival, cu bărci simple, numai bune de pescuit, și cu camionete 4×4.
Din start, invazia, fără precedent, a fost un succes pentru că a fost de neimaginat. În epoca tehnologiei avansate, când totul e la un click, pe un ecran, ceea ce ne scapă, ceea ce devine letal inclusiv prin impredictibilitate este rudimentarul care pare imposibil.
Dependența de tehnologie devine un handicap, în loc să ascută simțurile, să stimuleze imaginația, pare să o blocheze la ceea ce livrează ecranul și prin presupunerea că dincolo de el e vid.
Analiști israelieni reproșează că și munca de informații a devenit cu totul dependentă de interceptarea comunicațiilor. Ei bine, iată că acest atac a fost planificat folosind tot mijloace învechite de conspirare: comunicarea exclusiv prin contact direct, cu acoperire minimală, astfel încât nimeni în afară de câțiva lideri să nu aibă acces la ansamblu.
Este un subiect la care ar trebui să mediteze poate și cei care tot speră că interceptările vor aduce în continuare marile dosare penale din România. Fuga de tehnologie se face extrem de eficient renunțând la ea. Iar asta ar trebui luat din ce în ce mai mult în calcul.
Ceea ce nu e interceptat nu înseamnă neapărat că nu există, ci poate însemna doar că nu e accesibil interceptării. Israelul a plătit această revelație cu sute de morți într-o singură zi.
Și nu se întâmplă doar în zona informațiilor. Medici de școală veche constată la tinerii colegi, prea dependenți de ceea ce arată investigații tot mai complexe și mai sofisticate, pierderea simțului clinic, acela care adesea face diferențe esențiale cu aceleași informații obiective pe masă.
Sunt surse care susțin că israelienii fuseseră avertizați din Egipt că Hamas pune la cale ceva mare, însă informațiile au fost ignorate. Să fie aici și suficiența celui care se știe cel mai bun, infailibil?
Îl auzeam pe pilotul Titi Aur spunând la un moment dat că accidentele cele mai teribile sunt comise de cei mai experimentați șoferi din cauza suficienței, a credinței că lor nu li se poate întâmpla nimic, că au ajuns în faza în care pot controla orice.
Adesea suficiența, siguranța de sine cu asupra de măsură au avut efecte similare cu incompetența.
Și mai e ceva, care ar trebui să fie bine înțeles de toți cei care pot spera că stârnirea agresivității, a violenței, primitivismului poate fi folosită și ținută sub control strict. Fals! Duhul nu intră niciodată înapoi în sticlă de bună voie.
Premierul Netanyahu, deopotrivă cu establishmentul israelian, a crezut că Hamas poate fi pașnic și domesticit în schimbul avantajelor economice. E șocant că tocmai liderii unei țări mereu sub asaltul fanatismului au putut face o asemenea greșeală.
Fanatismul, de orice fel, nu se vindecă, nu se domesticește, nu se înțelepțește. Poate fi doar în hibernare o vreme așteptând momentul să izbucnească. Asemeni unui criminal în serie. Nu te joci cu el, nu lași garda jos nicio clipă.
Nu am nicio îndoială că Israelul va învinge, pentru că fibra acelor oameni este extrem de puternică. Nu am nicio îndoială că, odată momentul depășit, își vor găsi liderii care să reconstruiască reflexele amorțite ale statului.
Dar lecția acestui moment teribil nu este numai a israelienilor și ea poate merita un moment de meditație.