Să ne trezim la raționalitatea pe care realitatea istorică o impune într-un astfel de moment: altfel, o să-i înjurăm la infinit pe Trump și pe Putin, dar o să ne scape tabloul general în care și noi, aici, la Marea Neagră și în Uniunea Europeană, venim cu câtimea noastră.
Să facem, deci, o listă cu marile erori de apreciere pe care le fac cei care alunecă fie în zona emoțională, fie în prea multă filosofie.
Înainte de listă, să mai spunem un lucru: Europa – și România odată cu ea – va avea nevoie încă de cel puțin un deceniu de SUA ca să se poată apăra de Rusia și de influența pe care aceasta și-o manifestă prin războaiele hibride. Așa că trebuie să fim prudenți cu antiamericanismul de coafor care bubuie din toate televiziunile.
Erorile comise de europeni pe care realitatea ni le bagă sub nas:
1. Paradigma de evaluare a deciziilor geopolitice și a evenimentelor istorice cotidiene s-a schimbat – noi judecăm lucrurile ca acum 20 de ani: în realitate, prin invadarea Crimeii în 2014, Putin a închis – de fapt, a trântit – ușa spre trecut și spre ordinea globală de după Al Doilea Război Mondial.
2. SUA se întorc la nivelul anului 1939 – înainte de izbucnirea WWII: pe atunci, Europa era departe, iar SUA nu au fost niciodată până atunci interesate să o sprijine.
3. În Primul Război Mondial, SUA au fost timp de 3 ani neutre și au ieșit din neutralitate abia din 1917, când navele sale au început să fie atacate de către cele germane și când finanța americană a constatat că Franța și Marea Britanie trebuie să câștige războiul pentru a plăti datoriile contractate de la SUA.
(Desigur, motivul oficial al intrării SUA în război a fost apărarea democrației.)
4. Izolaționismul american s-a manifestat și la începutul WWII: abia la peste 2 ani de la începutul războiului, și după atacul de la Pearl Harbor, SUA au intrat în război direct.
5. Izolaționismul american nu e o chestiune de dată recentă – există doctrina Monroe, veche de 150 de ani, de a se ține departe de Europa și a-și securiza vecinătățile.
Izolaționismul SUA a luat o pauză în 1945 când americanii au înțeles că o Europă lăsată la cheremul Uniunii Sovietice prezenta riscul creării unei lumi comuniste nu doar incredibil de puternice militar, ci și determinată să-și exporte sistemul în ”capitalismul exploatator”.
În ciuda perindării la putere a președinților americani de diferite ideologii, izolaționismul american a revenit în forță după anexarea Crimeii și invaziile din estul Ucrainei de către Rusia.
Acum vedem, din partea SUA, o tendință de a se retrage în emisfera vestică, cu Groenlanda de partea lor și canalul Panama scos de sub influența și administrarea Chinei – pentru a putea controla poarta dintre Atlantic și Pacific.
6. Până și administrația Biden a privit problema prin această cheie: susținerea Ucrainei a fost doar un alt fel de-a vedea dosarul și de-a pune problema în pașii care tocmai se fac spre noua ordine multipolară globală.
7. Trump negociază cu Rusia un joc mult mai mare decât problema Ucrainei, deși toată lumea vorbește doar despre cum Trump joacă la ruletă soarta Ucrainei. În realitate, negocierile și jocul geopolitic au început de mult – lumea se preface că nu vede marile reașezări de alianțe din Orientul Mijlociu.
În Siria, regimul Assad a căzut în mai puțin de o săptămână, iar Rusia a început retragerea din propriile baze fără crâcnire – ceea ce înseamnă că a fost o mișcare negociată.
După ceva zgomot – mai mult de ochii propriilor popoare angajate religios în evenimentele istorice – statele musulmane ale Orientului Mijlociu au asistat fără prea mult scandal la măcelul din Gaza – miza fiind eradicarea până la ultimul terorist a brațelor înarmate ale Iranului, Hezbollah și Hamas.
Intrarea intempestivă în jocul geopolitic regional a Arabiei Saudite: nu întâmplător, ”negocierile pentru Ucraina” nu se joacă pe teren occidental, ci în Orientul Mijlociu – Donald Trump a pus Arabia Saudită pe harta marilor jocuri din Estul Mediteranei.
8. E o mare probabilitate ca discuțiile dintre SUA și Rusia să vizeze o alianță – punctuală, pe anumite dosare – împotriva Chinei.
Simpatia lui Donald Trump față de viziunea lui Kissinger (care a mers pe creșterea Chinei împotriva URSS), dar pe invers, s-ar putea să fie, însă, păguboasă: ecuația globală e complet schimbată față de vremurile lui Kissinger, iar modul în care China a fost crescută, pur și simplu, de către Occident ar trebui să fie o lecție și în cazul Rusiei – asta în varianta că SUA asta urmăresc.
9. Europa e prinsă pe picior greșit: e incredibil cum liderii europeni abia acum înțeleg că menajul cu SUA scârțâie și că o nouă alianță SUA-UE se va reseta de la zero: care ce zestre aduce, cine ce pune pe masă, cine duce copiii la școală și cine spală vasele.
Căci din presiunea pe care Donald Trump o pune pe Europa, se poate ghici că în curând va veni Marea Negociere: stilul tranzacțional al lui Donald Trump poate crea confuzie în Europa, dar asta depinde și care sunt liderii europeni care vor fi trimiși la masa de joc.
10. Rusia își dorește o halcă cât mai mare din Ucraina, un acces cât mai lung la Marea Neagră, dacă se poate până la Odesa sau chiar până la gurile Dunării (aici Turcia va avea un cuvânt greu de spus) și, mai ales, vecinătăți cât mai prietenoase și influență cât mai directă în statele care în 1989 au ieșit de sub controlul său: fostele state comuniste, aderate la Uniunea Europeană și la NATO.
11. Iar România se află printre aceste state. Cu particularitățile sale, de țară care de obicei joacă la 2 capete. Spre deosebire de Polonia și statele baltice – unde teama și disprețul față de agresivitatea și imperialismul rusești sunt aproape în ADN-ul fiecărui cetățean, aici lucrurile sunt puțin mai căldicele.
12. Ceea ce uită teoreticienii din România ai apropierii de Rusia (și sunt destui – de la o bună parte din Biserica Ortodoxă și până la hălci întregi din PSD și partidele AUR-POT-SOS, precum și părți din serviciile de informații) este că Rusia nu a făcut niciodată ceva pentru o țară decât în interesul propriu 100%.
Astfel încât nicio înțelegere cu Rusia NU e o opțiune pentru România, care nu are altă soluție decât să ajungă la masa negocierilor. Dar cum?
Citeşte integral analiza lui Cristian Grosu - Pericolele reale care pasc România în procesul nașterii noii ordini globale. Între Rusia, SUA și Europa. Europa! pe Curs de Guvernare