Dacă nu își permite, încă, să lanseze către Occident rachete balistice, Vladimir Putin a lansat către Occident mai multe rachete de comunicare cu care lovește zone foarte sensibile în acest an electoral.
În interviul pe care pare că și l-a comandat la Tucker Carlson, jurnalist american controversat cu imensă audiență mondială, Vladimir Putin, pe de-o parte, țintește zona deja iritată a naționalismului mai ales la granița Ucrainei, pe de altă parte, face o ofertă publică de pace cu trimitere mai ales, dar nu numai, către SUA:
„Dacă vreţi cu adevărat să opriţi luptele, trebuie să încetaţi furnizarea de arme. Se va termina în câteva săptămâni. Asta e tot”. O ofertă însoțită de asigurarea fermă și argumentată, aparent rațională, că Rusia nu are nicio intenție beligerntă în raport cu țările din flancul estic al NATO.
Vladimir Putin știe, și nu e niciun secret de altfel, că europenii și americanii, cu toții chemați anul acesta la urne, sunt obosiți de efectele războiului din Ucraina care le-a impactat modul de viață confortabil.
În SUA, nemulțumirile l-au suit din nou pe val pe Donald Trump, prietenul lui Putin, în Europa ele se adaugă iritării cetățenilor, ca urmare a diferitelor politici proaste sau prost explicate ale Bruxelles-ului și contribuie astfel la creșterea scorului suveraniștilor. Pe care Rusia nici măcar nu se ascunde că îi susține.
În unele țări, precum România, nemulțumirea ia și forme vocale, cum a fost protestul fermierilor. Iar pentru țările de graniță cu Ucraina, Putin țintește și tema naționalistă, invocând revendicări teritoriale pe care le găsim și în discursurile de prin Ungaria și România. Să ne amintim de hărțile vânturate de Diana Șoșoacă și de declarațiile revizioniste ale lui Claudiu Târziu.
Criza energetică i-a scos pe occidentali din confortul cu care erau obișnuiți de zeci de ani. În SUA, președintele Biden nu mai poate trece prin Congres ajutorul pentru Ucraina. În Europa lideri militari sau șefi de armate cer mai mulți bani pentru înzestrare militară, invocând pericolul rusesc. Bani care nu pot fi obținuți decât dacă sunt luați de la alte capitole, în mod evident.
Pe fondul acestor tensiuni, Vladimir Putin spune: nici prin cap nu îmi trece să vă atac, chiar sunt dornic de pace. Și nici măcar nu trebuie să faceți vreun efort. Trebuie doar să nu mai faceți. E foarte simplu: să nu mai dați bani Ucrainei. Și reveniți la viața voastră bună de acum câțiva ani.
Este un cântec de sirenă, tentant ce-i drept și nu numai pentru cetățeni, ci și pentru politicienii UE care se îndreaptă spre un an electoral foarte greu.
Sigur că tot discursul lui Vladimir Putin poate fi spulberat de analiză rațională. În primul rând, ce e în spatele ofertei de pace? Generozitate? Nu. Rusia are resurse incomparabil mai mari decât Ucraina și un popor obișnuit cu greutățile, cu sacrificiul în numele sfântului imperiu. Dar nici resursele, nici răbdarea nu sunt absolut nelimitate.
Oricât de încrezător se arată Vladimir Putin că va câștiga, știe că prelungirea războiului nu va fi ușor de dus nici pentru Rusia. Și el are nevoie de o închidere a conflictului în termeni pe care să îi poate vinde intern drept o victorie istorică.
Cât despre faptul că nu are niciun interes și niciun plan să atace tari NATO, argumentul e valid pentru prezentul imediat. Pentru că nu are resurse să o facă acum. Dar dacă primește răgazul să se refacă, să își revină și după ce va fi livrat poporului victoria în Ucraina ca recompensă pentru eforturile făcute, este foarte posibil ca peste câțiva ani să se simtă apt pentru o nouă lovitură.
Să nu uităm că Putin nega intenția de a ataca Ucraina cu câteva zile înainte de invazie. Să nu uităm că statul artificial, cum numește acum Ucraina, a fost recunoscut oficial ca stat independent de Rusia. Până când Vladimir Putin s-a răzgândit.
A și lăsat o mică portiță deschisă pentru un război cu NATO: doar dacă vom fi atacați. Iar pentru Putin orice poate fi prezentat ca un atac, de exemplu, cum își justifică războiul de acum cu pretinsul nazism al Ucrainei.
Dacă este adevărat că i-a prezentat lui Bill Clinton disponibilitatea Rusiei de a intra în NATO și a fost refuzat, explicația acestui refuz este cât se poate de rațională: în Moscova nu poți avea încredere. O primești în NATO, împărtășești cu ea strategii și secrete, iar când ți-e lumea mai dragă te trădează. Adică un fel de Erdogan înmulțit cu 100.
Rămâne acum de văzut ce decizie va lua Occidentul după oferta otrăvită a lui Vladimir Putin, în această intersecție nu numai morală, dar și de înțelepciune.
Sigur că tentația este să închizi problema și să revii la business as usual. Dar poți să accepți măcelărirea unei țări și a unui popor, întorcând pur și simplu capul? Și este înțelept să îi oferi lui Putin argumentul forte al unei victorii, timpul să se refacă economico-militar și precedentul înfrângerii lumii democratice, sperând că se va ține de cuvânt și nu te va ataca? Ar fi o noapte a minții.