Primul lucru care trebuie spus acum, cât toată lumea așteaptă cu sufletul la gură măsurile fiscal-bugetare ca să ne aducă pe linia de plutire, e următorul:
Complexul de măsuri NU trebuie să bruscheze economia. Ele trebuie să se facă printr-o genială soluție de etapizare, astfel încât să evităm și recesiunea (ea e deja aici – iar previziunile pentru întreaga regiune sunt sumbre ), și ieșirea în decor a finanțelor statului.
Economia a avut o creştere de sub 1% anul trecut – în ciuda faptului că s-au aruncat din elicopter cam 3-4% din PIB în principalul motor de creștere – consumul, la care am devenit campioni regionali.
Al doilea lucru care trebuie spus: Măsurile luate din scurt – menite să salveze deficitul specific acum unei țări aflate în război – trebuie să rezolve problema punctuală a anului 2025, însă ele trebuie urmate rapid de un Cod Fiscal elaborat farmaceutic și în acord nu numai cu nevoia de bani a statului, ci și cu direcția în care încă mai putem să ducem economia.
Altfel, rămânem în IMPROVIZAȚIA din ultimele 2 decenii, care ne duce în pragul crizei o dată la câțiva ani, când sunt amorsate măsuri fiscale reactive și haotice.
Al treilea lucru: sper din toată inima că lumea e conștientă de un lucru: România a trăit în ultimii 2 ani MULT peste posibilități și ceea ce urmează acum e doar nota de plată – desigur, într-un moment extern foarte nefast – dar economiile nu funcționează în vid.
Să lăsăm tehnicienilor să facă acele calcule ”de farmacie” în privința cifrelor, iar aici să lucrăm, pentru a simplifica descrierea situației în care ne aflăm, doar cu cifrele rotunde:
1. O observație mai ales pentru conducătorii de companii – care au deprinderea să lucreze cu bugete și să se raporteze la venituri, să facem un artificiu în privința perspectivei din care privim problema.
În general deficitul se raportează la PIB, însă costurile sunt suportate din Buget. În România, deficitul anul trecut a fost de 9,5% din PIB, iar veniturile statului au fost de 32% din PIB:
Cu alte cuvinte, deficitul a fost de aproape 30% din venituri. Dacă mergem la bancă și-i cerem bancherului să ne împrumute 10 milioane pentru o afacere ale cărei venituri sunt de 32 de milioane, ce ne va zice banca?
2. O observație pentru politicieni: România are nevoie anul acesta de circa 3,5% din PIB suplimentari față de anul trecut: 2,5% pentru scăderea deficitului la 7% din PIB + încă circa 1% pentru creșterea cheltuielilor militare, bani care nu se vor adăuga la deficitul formal, dar care sunt bani reali, care vor trebui împrumutați.
Cei 3,5% din PIB înseamnă undeva spre 13 miliarde de euro – de atât are nevoie statul ca să se închidă pe deficit de 7% si supliment de 1% la cheltuielile militare.
3. Tot pentru politicieni: obiceiul casei a fost mereu ca din cheltuieli să se taie mereu de la investiții.
Dar e cel mai prost moment să se taie de la investiții: unul din motivele pentru care România e mult în urma statelor europene pornite pe resetare economică este că, în timp ce ceilalți investesc pentru a-și ridica economia la nivelul următor, noi abia acum ne facem autostrăzile, digitalizarea, alimentarea cu apă și canalizarea în rural și urbanul mic.
Niciun leu nu trebuie să plece de la investiții.
4. Pentru politicieni și business deopotrivă: să nu ne mai drogăm cu mitologia că avem un număr prea mare de bugetari și că ne putem scoate banii din tăierile de posturi de acolo.
Da, adevărul este că avem un aparat administrativ stufos, care poate fi tuns şi se pot face economii serioase de acolo din desființarea unei lungi liste de regii, agenții, ”deconcentrate” care se calcă pe picioare reciproc, dar economiile alea ar trebui redirijate tot în zona bugetară, dacă vrem să evoluăm.
Cei mai mulți bugetari sunt în Educație, unde avem chiar deficit de profesori (40.000 sunt netitulari, 5-6.000 nu au nici cea mai mică pregătire în domeniu), și în Sănătate (unde avem deficit de medici dincolo de orașele mari). Să mai punem un necesar de încă 5-10.000 în Armată, pentru că suntem descoperiți și nepregătiți.
Singurul lucru cu efect vizibil cu adevărat la nivel de angajați bugetari sunt administrațiile locale, în care lucrează circa 32% din sectorul public: avem comune cu 500-600-700 de locuitori, care nu-și pot plăti nici salariile – o comasare până la nivelul de 3.000 de locuitori pe comună ar fi o reducere cu cel puţin 60% a costurilor cu administrația locală.
Dar are curajul vreun partid să ia o măsură cu efect electoral atât de imprevizibil?
Citeşte integral analiza lui Cristian Grosu - O ecuație pentru împătimiții jocului în real economy. ”Pesimistule!” pe Curs de Guvernare