Cine procedează corect, Ungaria, care se opune pe față sancțiunilor impuse Rusiei în domeniul petrolier, sau Germania, care a inundat presa și televiziunile cu promisiunea livrării de armament Ucrainei și acum amână aceste livrări fără niciun motiv?
Ungaria, care se declară virtual pro-Putin sau Germania, care se declară pro-Ucraina, dar care nu ajută la apărarea acesteia așa cum s-a angajat? Nici una nici cealată, ar fi răspunsul, prima însutit mai puțin decât a doua, ar fi răspunsul corect.
Atitudinea lui Viktor Orban este, până la un punct, de înțeles. Ungaria și-a construit siguranța energetică pe contractul de gaz ieftin din Rusia. Că Viktor Orban are dumnealui ceva afinități cu liderul rus e o chestiune, dar în esență Ungaria a urmat modelul german al Angelei Merkel, acela al comerțului cu Rusia, care trebuia să oprească confruntarea est-vest.
Acest model politic și economic s-a dovedit falimentar și Rusia a profitat. Ambele țări în chestiune s-au văzut în impas, Berlinul s-a așezat declarativ de partea Ucrainei și pro-sancțiuni, iar Budapesta a spus un Nu categoric ajutorării țării invadate.
Dar Ungaria nu este Germania, la o adică Germania se poate descurca dacă rușii taie gazele, la o adică și Ungaria s-ar descurca dacă ar vrea, dar Viktor Orban a ales calea păstrării amiciției cu Rusia, ca să beneficieze de gaz ieftin.
Am mai spus-o și o mai spun, cantitatea de gaz folosită de Ungaria nu este suficientă ca să susțină singură efortul de război al Rusiei. Dar importul german de gaz, el singur, o poate face. De aceea, nu trebuie să cădem în greșeala de a face din Ungaria principalul vinovat de întârzierea sancțiunilor petroliere europene înpotriva Rusiei.
Mult mai important este ce face Germania, iar Germania trage fals la trenă, face gălăgie pe tema ajutorării Ucrainei dar în fapt, prin întârzierea livrărilor de armament și a sancțiunilor pentru produsele petroliere ruse, ajută Kremlinul să obțină victorii în Donbas. Ca să fiu plastic, Ungaria este de vină pentru cucerirea de către ruși în Lugansk a vreo șapte sate, Germania pentru tot restul teritoriului.
Germania a revenit la marota parteneriatului cu Rusia, știind foarte bine că acest lucru înseamnă sacrificarea a unui sfert din teritoriul ucrainean. Că o face din considerente politice sau din considerente economice, nu prea mai are importanță.
Probabil că Sholtz vede cum inflația macină economia germană și prin asta nivelul de trai al neamțului de rând și prin urmare popularitatea sa. Probabil că serviciile germane îi inundă biroul cu analize ale frontului, care înfățișează Rusia ca o mare câștigătoare. Probabil că domnul cancelar se teme că criza alimentară ce va lovi Africa va duce la migrări masive și la presiuni asupra Europei pe care le va deconta Germania.
Dacă ajutorul american nu poate asigura o victorie rapidă Ucrainei, ideal pentru Germania ar fi acum o înghețare a conflictului.
Tratative de pace lungite și răs-lungite, câte o incursiune militară de o parte sau de alta a liniei frontului, diplomația germană și franceză duduind în gol ca în formatul Normandia, victorii mărunte, ca deblocarea Odesei, asta ar muta atenția lumii de la importul german de gaz.
Între timp, green-deal-ul Ursulei von der Layen ar face ceva pași înainte ușurând dependența Germaniei de gazul rusesc. Ar fi situația ideală pentru Germania de a negocia criza energetică.
În privința analizei situației, cancelarul are dreptate, Germania stă înzecit mai prost decât, de exemplu, Ungaria. Aflată între presiunea opiniei publice și America pe de o parte și nevoia de gaz rusesc pe de altă parte, Germania se simte pe drept cuvânt, strivită, ruptă în două. Dar asta nu dă dreptul cancelarului să se ascundă în spatele unor declarații neadevărate ca să eludeze moralitatea comportamentului guvernului său.
Mai este un motiv pentru care Scholz se comportă astfel: pierderea unui sfert din teritoriu de către Ucraina n-ar însemna mare lucru pentru Berlin, dar ar însemna oprirea războiului, iar oprirea războiului ar însemna continarea importurilor de gaz necesare Germaniei. Acum, deși s-au amânat procedurile de sancționare a importului de produse petroliere ruse, și nu din cauza Ungariei, să nu fim fățarnici, pericolul acestora nu a dispărut.
Dar socotelile domnului cancelar nu sunt făcute pe termen scurt. Războiul va continua tot anul acesta și încă mare parte din anul viitor, deci nu sunt șanse ca ieșirea din criza energetică să se petrecă în curând. Ajutorul militar dat de SUA și Anglia Ucrainei va fi suficient ca să echilibreze frontul, nu cred că are nevoie musai de ajutorul german Ucraina, dacă s-a descurcat fără două luni înseamnă că se va descurca și în continuare.
Pe termen lung, Germania se poate declara mulțumită cu situația actuală căreia îi poate face față, dacă nu se va opri robinetul de gaz. Cancelarul poate să aștepte să vadă cum vor merge luptele, cine va avea șanse de victorie și în mod cert, dacă Ucraina va rezista acum în Donbas și va întoarce ofensiva rusă într-o retragere, domnul Scholz va livra armament ca armatei ruse să i se dea lovitura de grație.
Dacă rușii vor câștiga, poate invoca oricând în fața Kremlinului livrările minore de armament pentru reluarea relațiilor.
Ce poate răsturna situația și scufunda Germania într-o mare de rușine morală este efectul sancțiunilor asupra Rusiei. Am văzut ce efect au ele asupra Europei, dar nu știm cu precizie cât de puternic afectează ele economia rusă, din lipsă de informații. Dar un semnal asupra acțiunii sancțiunilor există: Putin s-a arătat dispus, prin vocea lui Lavrov, să deblocheze porturile ucrainene pentru exportul de cereale în schimbul ridicării sancțiunilor economice.
Mai mult, Lavrov a insistat ca partenerii africani să pună presiune pe UE și SUA ca sancțiunile să fie ridicate. Asta ar însemna că sancțiunile funcționează și, dacă ar avea măcar la paritate efectul pe care îl au în Europa, lucrurile ar sta foarte bine pentru Ucraina.
Sancțiunile economice și armamentul american, ele pot scoate Germania domnului Scholz din mascarada asta a declarațiilor inutile și ar sili-o să livreze arme Ucrainei. Asta și pentru că Germania nu poate juca la nesfârșit jocul acesta, trebuie să mai trimită în Ucraina o tranșă-două de armament.
Între timp nu trebuie să ne ducem după fentă, cum spun fotbaliștii, și să acuzăm Ungaria de toate relele. Sigur că Viktor Orban este de blamat pentru atitudinea sa în ce privește războiul din Ucraina, sigur că trebuie penalizat pentru circul stării de urgență care concentrează toată puterea doar în mâna sa, sigur că trebuie mers înainte pe pedepsirea Ungariei pentru atacul lui Orban la statul de drept. Dar în acest răstimp trebuie să fim cu ochii țintă pe atitudinea duplicitară a Germaniei, care face Ucrainei și UE un rău însutit față de minusculul honved de la Budapesta.