Nicușor Dan și sistemul mafiot din Justiție

În urma unei ieșiri publice, președintele României a confirmat că un număr mare de magistrați i-au scris, indicând că actuala conducere a sistemului de justiție, formată din Lia Savonea, președinta Curții Supreme, CSM și Inspecția Judiciară, a creat o rețea prin care influențează deciziile judecătorilor din procese, acționează în interes propriu și îi marginalizează pe cei care critică și nu se supun conducerii instanțelor.
Nicușor Dan și sistemul mafiot din Justiție
Nicușor Dan a informat opinia publică despre problemele din Justiție în urma consultărilor pe care le-a avut cu o serie de magistrați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Judecătoarea Raluca Moroșanu a povestit, într-un interviu acordat Recorder, cum a organizat Liana Arsenie, șefa Curții de Apel București, alegerile pentru cele două locuri din consiliul de conducere care trebuia ocupat de reprezentanții tuturor judecătorilor.

Pe scurt, au fost impuși doi magistrați aflați sub controlul lui Arsenie, iar buletinul de vot avea o singură căsuță, în dreptul numelui celor doi. 

Era imposibil să votezi împotrivă. Dacă aveai o altă părere, votul era anulat.


Curtea de Apel București trece peste interdicțiile celor admiși direct în magistratură de a se transfera la alte instanțe, aprobând delegări pe care le prelungește succesiv până la expirarea celor 3 ani, urmând ca atunci să li se soluționeze favorabil cererile de transfer. Mecanismul cu delegarea este mai facil pentru ca este complet lipsit de transparență…

Nicușor Dan, președintele României, raport în urma consultărilor cu magistrații

Acest exemplu e edificator în contextul anunțului făcut de Nicușor Dan, președintele României, care cere organizarea unui referendum în luna ianuarie, în cadrul profesiei de magistrat – procuror sau judecător – în care se va pune în discuție legitimitatea CSM.

Dacă organizarea referendumului nu va fi realizată de structuri independente, nu va fi transparentă și nu se va putea asigura secretul votului, atunci întregul proces va fi compromis atât în ochii magistraților, cât și în cel al opiniei publice.

CSM va pleca de urgență

“Voi iniția în ianuarie, imediat după sărbători, un referendum n cadrul corpului magistraților, cu o singură întrebare: CSM acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”, a anunțat președintele Nicușor Dan, într-o declarație de presă făcută duminică de la Palatul Cotroceni. 

“Dacă magistrații, în ansamblul lor, spun că da, CSM acționează în interes public, vom continua discuțiile pentru modificări legislative, dar dacă vor spune în majoritatea lor că nu reprezintă interesul public, atunci CSM va pleca de urgență”, a mai adăugat președintele României.

Decizia organizării referendumului este una surprinzătoare, curajoasă și riscantă, fiind luată în urma crizei majore din Justiție, provocată de acuzațiile de corupție. 

Protest pensii speciale România
CORUPȚIE ÎN JUSTIȚIE. Acuzațiile la adresa Liei Savonea, șefa Curții Supreme de Justiție, au fost confirmate indirect de președintele Nicușor Dan în urma consultărilor avute cu magistrații - Foto: Tudor Pană/ Inquam Photos

Nicușor Dan le-a cerut magistraților să-i “semnaleze” problemele din interiorul sistemului, organizând consultări cu reprezentanții acestora.

“Au fost extrem de puțini magistrați care au exprimat intenția să vină la discuții față de cele o mie de persoane care au semnat scrisoarea de protest”, a declarat președintele României, semnalând că în rândul judecătorilor și procurorilor din România există o mare frică de a lua atitudine.

Mulți magistrați au fost marginalizați, fiindu-le blocată promovarea în profesie din cauza faptului că au criticat conducerea instanțelor unde activau, a mai spus Nicușor Dan, referindu-se la memoriile pe care le-a primit în ultima săptămână de la procurori și judecători.

Teroare de tip mafiot

“…s-au întâmplat fel de fel de lucruri în aceste zile, pe care colegii mei care au fost în contact cu… magistrații le-au perceput…”, a declarat Nicușor Dan, președintele României, indicând că unele conduceri ale instanțelor au exercitat presiuni asupra celor dispuși să vorbească. 

“…în mod neobișnuit, în anumite instituții (instanțe) s-au organizat ședințe, luni, 22 decembrie, (data când a fost programată întâlnirea cu președintele - n.red.). Au existat mesaje de influențare, intimidare”, a mai spus șeful statului, sugerând un comportament mafiot din partea unor membri CSM și a grupării Savonea, șefa Curții Supreme.

“…mulți dintre cei care ne-au scris au solicitat să ne întâlnim, dar nu în 22 decembrie, tocmai pentru că există o teamă că participarea la o astfel de întâlnire va avea repercusiuni”, a mai spus Nicușor Dan. 

“…am ajuns inclusiv la propuneri nepotrivite, magistrații să vină pe rând, să stea în diferite săli pe aici, ca să nu se intersecteze, sau chiar colegi de-ai mei să-i preia din benzinării din București ca să nu se vadă că intră în Palatul Cotroceni”, a mai declarat președintele României. 

“Totuși, e o chestiune foarte serioasă, nu vorbim de rețele de trafic de persoane sau cine știe ce, vorbim despre a treia putere în statul ăsta”, a spus Nicușor Dan, exprimând o reală îngrijorare de modul mafiot prin care sunt terorizați magistrații dispuși să vorbească despre corupția din sistemul de Justiție.  

CCR, o mână de ajutor dată președintelui

Într-o cauză obscură, privind o lege ce reglementează unele centre de cercetare, Curtea Constituțională a luat o decizie care va avea un impact major în ce privește relația președintelui României cu Parlamentul.

Un atribut important al șefului statului, acela de a sesiza CCR cu privire la o lege votată de forul legislativ, atât pe fond, cât și pe formă, chiar și după ce a fost revizuită de Parlament în urma unei decizii CCR, a fost reinstaurat de o majoritate a judecătorilor Curții Constituționale.

CCR Componenta

Deși pare o discuție ce ține de domeniul ingineriei legislative, trebuie subliniat că decizia va avea efecte politice majore, președintele României având din nou o pârghie importantă de negociere cu Parlamentul.

Limitarea posibilității șefului statului de a sesiza CCR doar o singură dată și, exclusiv, în probleme ce țin de forma de redactare a legii a fost decisă în 2018, la presiunea lui Liviu Dragnea, care urmărea să-l deposedeze pe președintele țării de cât mai multe atribuții.

“Este o revenire la practica constituțională de dinainte de 2018, care întărește rolul președintelui ca garant al respectării Constituției”, a anunțat, sâmbătă, Nicușor Dan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Reforma sistemului de justiție

Această decizie arată o schimbare în cadrul CCR, majoritatea liberală, și aici nu e vorba de partid, ci de viziunea politică, adică susținerea pentru democrație și stat de drept, începe să-și facă simțită prezența și să-i izoleze pe judecătorii CCR aflați sub controlul PSD, doi dintre ei fiind numiți conform dorinței lui Liviu Dragnea - e vorba de Deliorga și Stan.

Un alt efect al deciziei are legătură cu o viitoare situație în care PSD va decide să iasă de la guvernare. În cazul unui guvern minoritar, cu o susținere volatilă în Parlament, care poate modifica anumite propuneri legislative ale Executivului, președintele are posibilitatea să cenzureze eventualele excese ale deputaților și senatorilor.

În contextul crizei din Justiție, faptul că se observă o întoarcere la jurisprudența CCR de dinainte de epoca Dragnea înseamnă și o recunoaștere a faptului că actuala corupție din multe curți de judecată, acuzată de o mare parte a opiniei publice, este reală și trebuie deschisă poarta unor modificări prin care să fie recâștigată încrederea cetățenilor.

Referendumul anunțat de președintele Nicușor Dan este o decizie curajoasă care indică declanșarea celei mai mari reforme a sistemului de justiție de la aderarea României la Uniunea Europeană. Să vedem cum se va termina.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇