Ne trebuie alt regulament sau altă educație?

victor.pitigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Nu apucase să fie votat un nou regulament, cu privire la filmarea ședințelor în Camera Deputaților și ne pomenim cu următoarea declarație a co-președintelui AUR, George Simion:

citizen

„… nu o să respect noul regulament, o să continui să fac live pe Facebook şi o să arăt toate mizeriile care se întâmplă aici, în Camera Deputaţilor”.

Deși mă distanțez cu dezgust de ieșirile suburbane ale acestui domn, trebuie să recunosc totuși că, într-o anumită logică, Simion are dreptate: nici dânsul, nici alții de același fel nu sunt sensibili la regulamente și la legi. Lor le lipsește educația, nu legea.

Iar modul cum încearcă Parlamentul să-i disciplineze pe zurbagii demonstrează că instituția ori nu se zbate să caute soluții eficiente, ori se zbate anume ca să nu le găsească.

citizen

Dacă unui cogeamitea deputat i se pare că așa este democratic, să nu respecte Regulamentul Camerei, unui simplu șofer i s-ar putea părea că nici el nu e obligat să se supună legilor circulației, unui beneficiar că are tot dreptul să nu achite facturile furnizorilor, unui călător să nu plătească biletul de tramvai, unui contribuabil impozitele și tot așa.

Aprobarea de către Parlament a legilor, pe care un parlamentar (dacă, nu cumva, mai mulți) anunță ante factum că nu le vor respecta, mi se pare mai rău decât o rușine pentru înalta instituție, care ar trebui să reprezinte chintesența democrației în țara noastră, nu cheia anarhiei.

citizen

Nu vi se pare o demonstrație de impotență a celei mai reprezentative instituții a țării: să pretindă respectarea legii de către cetățeni, dar să nu poată impune respectarea de către propriii ei membri?

Pentru ca deputatul Simion să respecte Parlamentul din care face parte, este de bun simț ca decidenții instituției, liderii celor două Camere, șefii de grupuri parlamentare, liderii de partid să aibă atâta autoritate, încât cuvântul și fapta lor să se impună,  în primul rând, prin propriul model și exemplu.

Dar ce fel de model putem afla într-o instituție ajunsă de pomină, după ce lideri dintre cei mai de seamă au ajuns de poveste, după ce au stat după gratii, ca să-și ispășească pedepse stabilite de instanță? 

Și cu ce respect se poate impune cogeamitea Senatul în fața altor parlamentari, când acolo tronează și azi, ca președinte, un individ demis recent, ca incompetent și incapabil, din funcția de prim-ministru al țării?

Înțelege și Bulă că înalta demnitate din cea mai reprezentativă instituție a țării a fost tocmită ca la bazar, în stilul „na-ți asta, ca să mi-o dai pe cealaltă”.

Ce și-o mai fi râs atunci pe sub mustață domnul Simion mândru de dânsul, că n-a fost niciodată prins beat la volan, că n-a țepuit nicicând vreo bancă și nici n-a ajuns președinte el de partid dându-i altuia un brânci, ca să-i ia locul!

Dar, vai, cazul nu este izolat, ba dimpotrivă, viciul a ajuns cutumă. Și atunci cum să le pretinzi parlamentarilor proaspeți, precum Simion, de exemplu, să se comporte în lume ca gentlemen și ca ladies, când alții cu mandate grele în spinare se comportă – iertați-mi expresia – ca la ușa cortului.

Îmi permit să citez numai câteva din expresiile cu care îl trata zilele trecute șeful deputaților PSD, Alfred Simonis, pe deputatul aurist Ciprian Titi Stoica:

  • „Alo, alo, hai, gata! M-ai supărat. Ieși afară!...
  • Ieși afară, dar ce facem aici, balamuc?!...
  • Poate te întind pe aici pe jos…
  • (către Simion) - George, ia-ți maimuța de aici!...”

Poate mai țineți minte apelativul cu care i se adresase, în decembrie trecut, senatoarea Șoșoacă unui coleg de Parlament, senatorul Cîțu: „drogatule!”.

Sau poate n-ați uitat izbucnirea cu care aceeași Șoșoacă i se adresa colegei Nicoleta Pauliuc (PNL) și către alți parlamentari:

”Râme sunteți! V-ați ascuns prin Parlament ca râmele. Penibilooo! Penibilooo ce ești! Vezi-ți de treaba ta! Pune-ți botnița aia pe ochi, să nu te mai vezi!”

Și apoi, poți, oare, să-i respecți pe parlamentarii care și-au câștigat demnitatea numai prin aranjamente oculte? Pentru ce merite a fost introdusă în fruntea listei PSD Gabriela Firea, după ce președintele partidului anunțase sentențios la televizor că nu va mai fi propus nimeni dintre cei „picați” la alegerile locale? Iar Firea fusese principala perdantă  acestor alegeri, la nivelul național!

Și pentru ce mari isprăvi meritorii a fost pus de asemenea pe loc eligibil acel Dan Tudorache, fost primar al Sectorului 1, doborât la puncte de doamna Armand și apoi căzut în derizoriu, după nenumăratele sale contestații – toate respinse?

Am în față stenogramele discursurilor și dezbaterilor parlamentare de altădată, începând din anul 1864, încoace, ediție reeditată sub coordonarea regretatului profesor Gh. Buzatu. Era și atunci luptă politică, erau confruntări ideatice și programatice, împotriviri, contestări, dar n-am găsit insulte, rareori puteai auzi un atac la persoană și niciodată în termeni suburbani.

Câtă eleganță în exprimare la predecesorii noștri Brătieni, la Iorga, Madgearu, Rosetti și cât grobianism în cele împroșcate prin gura căpătuiților de astăzi, a oportuniștilor, pe care noi, cu mâna și cu ștampila noastră, i-am ales!

Erau și atunci legi, erau regulamente, erau norme de conviețuire, dar mai presus de orice normă nimeni nu-și permitea să se expună oprobiului public, mai sever și mai strașnic decât regulamentul și norma.

Adesea, educația făcea mult mai solidă coeziunea socială și respectul între oameni, decât normativele. Existau infractori, nu lipseau nici atunci contravenienții, hoții, evazioniștii, delapidatorii, dezaxații morali, dar ei constituiau accidente în viața socială și niciodată nu și-ar fi permis să facă un cult din încălcarea legii, a bunului simț sau a normelor de conduită socială, unanim recunoscute.

Nouă nu ne lipsesc regulamentele, nu ne lipsesc legile, avem acte normative berechet, chiar prea multe. Dar ne lipsesc acele reguli de comportament, pe care le respectau înaintașii noștri înainte de a simți constrângerea.

Exista ceva care pe atunci se numea obraz.  A simțit, oare, Simion că-i roșește obrazul, atunci când vameșii moldoveni  îl trimiteau pachet, înapoi în țară, după penibila scenă de la punctul de frontieră Albița/Leușeni?

I-a păsat vreodată Șoșoacei de obrazul domniei sale, atunci când intra în conflict cu bodyguarzii instituțiilor, cu abuzarea autorității senatoriale?  A roșit cumva atunci când soțul domniei sale mușca de mână o jurnalistă de la RAI UNO?

Cum spuneam, nouă nu regulamentele ne lipsesc. Nouă ne lipsește educația. Acea educație a României interbelice, distrusă de comuniști după 1945, aceea pe care am așteptat-o să renască după 1990, dar pe care nu ne este dat s-o simțim nici astăzi.

Programul „România Educată” a fost un exercițiu de bune intenții, materializat prin prea puțin, ca să nu spun chiar prin nimic.

Iar, dacă nu s-a materializat, nu programul este de vină. L-am recitit recent, nu se poate pune la îndoială că a fost un început bun, dar, din păcate, n-a continuat. Din două motive. Mai întâi, pentru că a lipsit forța și voința politică necesare pentru gestionarea lui.

Nu-i o rușine faptul că, în timp ce era declarat prioritar politic programul „România Educată”, premierul de atunci avea alte griji, preocupat cum să-l șuteze pe președintele partidului din scaunul său, ca să-i ia el locul? Câtă mizerie, câtă ticăloșie, câtă abjecție!

Al doilea motiv mi se pare și mai parșiv. Partidul majoritar din Parlament, PSD, în loc să sesizeze importanța programului pentru reașezarea societății în valorile ei morale, benefice pentru popor, nu l-a scutit de ironii ieftine, ca să arunce asupra-i imaginea derizoriului.  

Unde a ajuns România cu educația se vede în felul cum copilotul AUR Claudiu Târziu, în loc să se delimiteze de huliganismele colegului său în ședința Parlamentului, îl apără nonșalant, cu explicația că „şi-a ieşit puţin din fire” și „Nu aş califica drept un act de huliganism, în niciun caz. A fost, într-adevăr, o ieşire mai nervoasă…”.

Cum era, să fi fost ceva mai mult decât „puțin”? Ar fi sărit la bătaie? Auzi, nu act de huliganism! Dacă nu huliganism, atunci ce?

Dar cel mai reprobabil este faptul că niciunul din cei doi președinți de Camere nu reușește să se impună, nici cu regulamentul, nici cu bunul simț.

Că, până la educație mai e, oricum, cale lungă.

Acest articol face parte din secțiunea NEW EDU, susținută de
brio

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇