• Daria Dughina a fost ucisă în urma unei explozii a unei bombe artizanale plasată în bordul mașinii sale iar FSB o acuză de atentat pe o femeie numită Natalia Vovk care a locuit cu victima în același bloc, care ar fi urmărit-o la un festival și ar fi fugit a doua zi prin Estonia. Acestea sunt faptele.
Despre aceasta am doar nedumeriri, presupuneri fără dovezi și întrebări fără răspuns sau cu răspunsuri greu de dovedit despre atentatul care a dus la moartea Dariei Dughina, le înșir aici, mai jos. Pentru că de multe ori întrebările și logica reducerii la absurd croiesc cărări spre adevăr împuținând ipotezele. Poate că așa și d-voastră veți putea naviga mai ușor către mal prin marea de nedumeriri și de ipoteze care înconjoară cazul.
• Bomba, ca să fie plasată sub bord, trebuia să aibă o anumită formă, nu putea fi oricum, ori asta presupune că cel ce a construit-o nu era vreun amator, ci un profesionist care a avut la dispoziție un mic atelier dotat cu toate uneltele necesare și cel puțin o schiță a bordului mașinii, dacă nu un model de bord la dispoziție.
Dacă este așa, atunci se naște o întrebare: de ce atentatorul a ales o cale atât de complicată pentru plasarea bombei, care implica deschiderea ușii mașinii, demontarea unor componente din bord, plasarea dispozitivului exploziv, montarea la loc a pieselor bordului, apoi închiderea mașinii. Fără ca să lase vreo urmă la locul faptei. Pentru asta ai nevoie de timp, îndemânare, cunoașterea mecanicii mașinii, deci cel ce a plasat bomba era în mod cert un profesionist. Dacă era un amator, monta bomba rapid sub motor și părăsea locul ca să nu fie depistat.
Apoi nu putea lucra singur, avea nevoie de cineva care să-i asigure spatele, ca să nu fie prins. Greu de crezut că femeia acuzată de FSB putea duce singură la îndeplinire un astfel de plan. Unde să fi construit ea bomba, în apartamentul închiriat? Sau cum o fi reușit să treacă dispozitivul exploziv de vamă, când s-a văzut în filmul prezentat de FSB cum vameșii ruși îi controlau mașina la ieșirea din țară?
• Dacă Natalia Vovk este autoarea atentatului, prima nedumerire se leagă de prezența fiicei sale, Sofia Shaban, alături de ea. De ce ar fi riscat femeia viața fiicei sale cărând-o cu sine la Moscova? Dacă era agent ucrainean, prezența fetiței era o bună acoperire, nimeni nu bănuiește o mamă cu un copil de posibila comitere a unui atentat. Dar dacă ea făcea parte din regimentul Azov, era posibil să fie identificată de FSB și arestată, atentatul ar fi fost compromis iar fiica sa ajungea în mâinile autorităților ruse. Oricât ai fi de membru Azov și de spion profesionist, nu ți-ai asuma un astfel de risc. Mai mult, după producerea exploziei, femeia a fugit prin Estonia și nu e logic de ce ar fi pus în pericol viața fiicei ei.
Apoi se naște întrebarea de ce a închiriat un apartament tocmai în blocul în care locuia Daria Dughina? Un agent secret nu are nevoie să locuiască vis-a-vis de o eventuală victimă, pentru că ar fi avut la îndemână toate informațiile necesare furnizate de alți membri ai serviciului secret din care face parte. Deci pista lupului singuratic care vine de la mama dracu' cu un copil de mână și o bombă artizanală în poșetă ca să arunce în aer o mașină mi se pare o aiureală.
• Dacă mergem în continuare pe pista acuzelor FSB, Natalia Vovk nu a acționat singură. Ea a avut parte de cel puțin un ajutor, pentru că nu ar fi putut trece bomba artizanală cu trotil pe la graniță, ar fi fost prea riscant. Deci ar trebui să mai fi existat un complice ce a trecut bomba prin altă parte a graniței ruse sau a construit-o acolo, la Moscova.
Păi dacă bomba era deja la Moscova când Natalia Vovk a intrat în Rusia, de ce mai era necesară prezența ei acolo? Oare numai ea știa să monteze bomba în mașină mai bine decât constructorul, numai ea avea expertiza de a apăsa pe butonul celularului ca să declanșeze explozia? Celălalt sau ceilalți, neștiuți de nimeni, aflați în complet anonimat ar fi putut acționa nestingheriți.
• Următoarea nedumerire mi se pare legată de faptul că nu Daria era ținta acestui atentat ci Alexandr Dughin. Deci dacă planul era ca femeia să ajungă în preajma Dariei ca să poată monta dispozitivul în mașină și apoi să prindă clipa prielnică în care Dughin era la bord ca să comită atentatul, asta ar putea avea o noimă, pentru că probabil Daria era mai puțin apărată decât celebrul ei tată. Și atunci, dacă la festivalul acela tradițional a participat și Natalia, aceasta nu putea fi sigură că în mașină se află și Dughin și n-ar fi apăsat pe butonul celularului de teamă să nu-l rateze pe împricinat. N-ar fi mers pe prezumția că dacă cei doi, tată și fiică, au venit împreună la festival vor pleca tot împreună. Dacă era o profesionistă, cum insinuează FSB, ea ar fi supravegheat locuința lui Dughin și ar fi declanșat explozia când acesta era singur în mașină.
Natalia Vovk ar fi supravegheat zona și ar fi declanșat explozia imediat după ce mașina se îndepărta de zona festivalului sau imediat ce ieșea din parcare, n-ar fi așteptat ca aceasta să ruleze vreme pe autostradă, se puteau întâmpla diverse lucruri între timp, de exemplu vizații se puteau opri la o cafea iar explozia ar fi găsit mașina goală. De obicei atentatele se produc imediat ce ținta a urcat în mașină, așa cum procedau mafioții italieni. Ea trebuia să se asigure că Dughin era în mașină și, pornind de la ipoteza de mai sus că nu putea acționa singură, ar fi avut un ajutor care să o ajute la supraveghere. De ce nu s-a asigurat atunci că Dughin chiar este urcat în mașină și l-a ratat?
Deci dacă Natalia n-a știut de schimbarea de ultimă oră a mașinii și s-a hotărât să comită atentatul în orb, a greșit grav și nu e o profesionistă. Dacă legăm prostia asta de modul profesionist de producere a bombei, avem două lucruri care se bat cap în cap.
Dar dacă cineva care știa ce urma să se petreacă nu l-a lăsat pe Dughin să urce în mașină alături de fata sa? Dacă acel cineva a așteptat ca mașina să fie singură pe autostradă ca să nu se mai producă și alte daune? Presupuneri, dar ele se pliază pe fapte.
• Păi dacă Natalia Vovk era membră a regimentului Azov, de ce n-au arestat-o FSB-iștii imediat ce au identificat-o? Presupun că FSB avea lista membrilor regimentului și pozele acestora, altfel cum ar fi identificat-o imediat după asasinat? Au dormit cumva agenții sau au fost în vacanță și s-au trezit abia după explozie?
Femeia a fost urmărită, doar a fost filmată de camerele de supraveghere ale blocului unde închiriase un apartament și este de neînțeles de ce FSB nu a arestat-o imediat ce s-a prins că este posibil ca ea să fie membră a serviciilor ucrainene. Ceva nu se leagă. Dacă o arestau sau o prindeau în flagrant, FSB înregistra o victorie de imagine, nu putea rata o așa pradă. Oare FSB a însăilat acuzațiile ca să poată livra un țap ispășitor sau pur și simplu filajul lor nu a dovedit nimic și de aceea nu au acționat decât după producerea exploziei? Sau au știut de atentat și cineva din stafful de la Kremlin a fost informat și a hotărât să lase lucrurile să se desfășoare ca să emoționeze până la lacrimi publicul rus taman acum, la 6 luni de la invadarea Ucrainei?
Mai mult, dacă FSB știe că și-a schimbat numerele la mașină de trei ori, nu știa asta dinainte ca atentatul să se petreacă?
• Existența în Rusia a unei Armate Naționale Republicană mă cam derutează. O armată care să lucreze subteran și care să-l declare pe Putin criminal de război nu poate apărea peste noapte, mai ales în Rusia. Au mai fost atentate la anumite facilități militare de pe teritoriul Rusiei dar ele au fost puse până acum pe seama serviciilor secrete ucrainene. Atacurile au fost justificate pentru că erau făcute împotriva unor ținte militare.
O armată nu poate apărea din nimic, în schimb o celulă formată din extremiști se putea forma clandestin. Dar o celulă care să cuprindă specialiști în bombe artizanale nu poate apărea peste noapte, e nevoie de ani de antrenament pentru așa ceva, iar asta înseamnă implicarea unui serviciu secret în proiect. Sau o atare celulă a existat dinainte și a fost folosită la momentul oportun, e și asta o variantă.
Armata asta Națională și Republicană nu a glăsuit până acum, nu și-a asumat celelalte atentate comise împotriva facilităților militare de pe cuprinsul Rusiei. De ce a prins glas taman acum, prin intermediul fostului deputat Ilya Ponomarev? Păi dacă insul ăsta a fost expulzat pentru activități anti Kremlin și și-a luat cetățenie ucraineană de prin 2016, dacă nu greșesc, cum a ținut el legătura cu Armata asta Națională? Prin internediul serviciilor secrete ucrainene? Sau de unde naiba știe cu certitudine atâtea lucruri despre ea?
Teoria asta a Armatei Naționale Republicane mi se pare cusută cu ață albă, mi se pare a fi praf aruncat în ochi.
• Dacă Natalia Vovk este o femeie nevinovată, ea ar fi trebuit să apară până acum și să dezmintă acuzațiile FSB. Dacă nu a făcut-o înseamnă sau că este cu musca pe căciulă sau că pur și simplu a jucat un rol care i-a fost scris iar scenaristul a scos-o din scenă la momentul convenabil.
• Singurele certitudini sunt că atentatul a fost comis de o grup profesionist care știa să fabrice bombe și să le monteze în bordul mașinii, care putea supraveghea și hotârî cine se afla la bordul vehiculului, care putea alege momentul exploziei fără să se grăbească.
Hotărâți d-voastră din ce organizație credeți că ar avea cele mai multe șanse să facă parte un astfel de grup.
Să mai ținem cont de câteva lucruri. Unu, că războiul începe să devină nu prea popular în Rusia iar Kremlinul are nevoie de o emoție puternică ce trebuie să încetinească sau să răstoarne trendul. Doi, se apropie procesul ,,fasciștilor” din grupul Azov, care este un spectacol propagandistic, și este nevoie ca publicul să-i urască pe acești,,teroriști”. Și trei, și la Kremlin și la Kiev sunt grupuri care nu doresc ca eventuale negocieri de pace să aibă loc acum.