FSB a acuzat oficial serviciile din Ucraina că sunt responsabile de asasinarea Dariei Dughina, fiica strategului lui Putin.
Potrivit serviciului rus de informații, un cetățean ucrainean care ar fi ajuns în iulie în Rusia a comis atacul de sâmbătă, după care a fugit imediat în Estonia, arată BBC.
Ar fi vorba de o femeie născută în 1979, care a sosit în Rusia pe 23 iulie împreună cu fiica sa închiriat un apartament în același bloc în care locuia și Dughina, iar până la momentul atacului ar fi urmărit-o constant pentru a-i documenta traseele. Astfel, femeia suspectă ar fi urmărit-o la festivalul familiei tradiţionale de la Zaharovod, lângă Moscova, unde ea și tatăl său au fost invitați de onoare.
Ucraina a infirmat anterior orice zvonuri privind implicarea în atentat. În orice caz, toate informațiile arată că ținta atacului ar fi fost Alexander Dughin, dar acesta a scăpat pentru că a făcut schimb de mașini cu fiica sa de 30 de ani în ultimul moment.
În plus, Ilya Ponomarev, fost membru al Dumei a Rusiei, care a fost expulzat pentru activități anti-Kremlin, a susținut că explozia a fost opera Armatei Naționale Republicane, un grup clandestin anti-Putin.
Dughin, supranumit „eminența cenușie a Kremlinului” sau „Rasputinul lui Putin”, promovează o viziune ultra-naționalistă și încă din 2014 a cerut deschis începerea războiului în Ucraina, „pentru a fi salvată autoritatea morală a Rusiei”.
Fiica sa îi împărtășea viziunile.