Legile securității, petarde și mize reale. A început negocierea

Legile securității, petarde și mize reale. A început negocierea

Chestiunea proiectelor legii securității naționale are toate ingredientele unui început de negociere în forță de la o variantă maximală și revoltătoare, care să atragă atenția, spre ceea ce își doresc cu adevărat serviciile și au toate șansele să obțină după tunderea exceselor care au aprins spiritele și după ce primul val de reacții se va fi consumat.

În primul rand, despre ce vorbim? Despre un pachet de 10 proiecte de legi, între care cele care privesc SRI, SIE, SPP și STS, cu o paternitate formulată clar de premierul Ciucă: ”legile au fost elaborate la nivelul fiecărei instituții responsabile în parte”.

Deci pare că serviciile secrete și-au scris legile, ceea ce se simte și din redactare, doar că ele nu au drept de inițiativă legislativă. Deci proiectele ar trebui preluate politic de un inițiator, Guvernul sau parlamentari.

Până vineri cel puțin, creația serviciilor nu ajunsese în dezbaterea deschisă a partidelor ai căror reprezentanți păreau destul de încurcați la orice întrebare pe subiect. Au ajuns însă în presă.

De unde? Având în vedere circulația lor e extrem de restrânsă deocamdată, cel mai probabil, de la cei care le-au redactat. De ce? Cel mai probabil, pentru a începe testarea reacției publice și, totodată, pentru a seta nivelul maximal de negociere, nu cu politicul, el e demult prizonier, ci cu societatea.

Dacă nu cumva „instituțiile responsabile” au rupt complet contactul cu realitatea, ceea ce ar fi un pericol în sine, e greu de crezut că se așteptau ca obligarea cetățenilor la colaborarea cu serviciile să treacă neobservată și cu calm într-o țară unde trauma Securității este extrem de recentă la nivel istoric.

După cum nici nu cred că SRI și SIE chiar ar avea nevoie de așa ceva. De altfel, în proiect prevederea nici măcar nu are sancțiune pentru neconformare. Colaborarea cumpărată este cu mult mai eficientă decât cea forțată. Și Securitatea ceaușistă se baza mai mult pe avantajele pe care le oferea decât pe constrângere.

Așa cum nu știu dacă șefii SRI și SIE țin foarte mult ca mandatul să rămână nelimitat, ca acum, cât timp vor deveni practic dependenți exclusiv de președintele României. Nu întâmplător, cred, Marcel Ciolacu, care numai ce l-a trimis pe Bogdan Licu la CCR, a și anunțat că va cere limitarea mandatului la 5 ani.

Tradițional șefii serviciilor sunt legați de președinte, important e să nu poată fi demiși de altcineva. Dar nici pentru președinte nu ar fi ușor, dacă nu ar obține demisia șefului SRI/SIE, cât timp motivele de demitere ar fi foarte limitate și aproape ridicole, doar dacă fac parte din partide politice sau se implică în campanii în favoarea unui candidat.

Așadar, în spatele prevederilor care pot să pice sunt cele pe care le vor cu adevărat serviciile. Pe scurt, cât mai mulți bani și cât mai mai puțin control, inclusiv asupra banilor, desigur.

Fără rapoarte anuale, anchetarea și percheziția doar cu numeroase filtre și doar de către anumiți magistrați selectați tot de servicii. Cât mai extinsă zona de competență prin extinderea amenințărilor la securitatea națională în practic toate domeniile, cât mai largă folosirea mandatelor de securitate națională.

Și, perla coroanei, nici măcar Curtea de Conturi nu va putea să controleze cheltuielile pe care le vor face din fondul de cheltuieli operative. Semn că ancheta DNA la DIPI a lăsat urme adânci.

Dar nu știu câtă emoție stârnesc aceste prevederi, mai tehnice.

Și până acum controlul civil asupra serviciilor era deficitar. În comisiile de control SRI și SIE nu intrau decât parlamentari aleși pe sprânceană. Cine s-a uitat vreodată la audierile din Congresul american poate înțelege ce comedie e la noi.

Nu îmi amintesc ca vreodată comisiile acestea să fi incomodat în cel mai mic fel conducerile serviciilor. Într-un interviu pe care mi l-a acordat cu ani în urmă, fostul șef al comisiei SRI, Georgian Pop, a explicat mecanismul de control:

„În mandatul meu sunt sute de acte de control. Dacă avem indicii că în situația X nu s-a respectat legea, declanșăm un control și, până la urmă, în urma verificărilor pe care ei și le fac intern, primim un document semnat și asumat de către director, iar pe ordinul intern sunt și semnături ale celor care verifică.

Acesta este răspunsul și reprezintă esența controlului parlamentar. Putem ști potrivit documentului oficial al statului român că nu se confirma suspiciunea de ilegalitate și de abuz.

Documentele sunt emise de cel controlat și sunt clasificate, dvs îi credeți pe cuvânt, noi pe dvs tot pe cuvânt…

Documentele sunt clasificate, dar sunt oricând opozabile în justiție, în fata magistraților”.

Deci SRI se autocontrolează și comisia primește rezultatul în plic. Ceea ce e cu atât mai grav cu cât România este una dintre puținele țări care mai au servicii militarizate, ceea ce predispune la abuz de putere. Conform noilor legi, controlul ar urma să fie și mai slab.

Cine lucrează cu cea mai puternică armă de când lumea, informația, are inevitabil tentația să-și extindă puterea, uneori cu convingerea sinceră a unei acțiuni legitime. Toate serviciile au această tentație. Diferențele vin din impunerea limitelor și eficiența controlului. Cât de jos le vor ține, aceasta e miza viitoarelor legi, nu diverse petarde care iau ochii.