Jocul cinic de la Ferma Dacilor: moartea & modelul corupției

Jocul cinic de la Ferma Dacilor: moartea & modelul corupției

7 morți și o persoană dispărută este bilanțul de etapă al incendiului de la pensiunea din Tohani, care nu avea autorizaţie de securitate la incendiu și care a ars aproape în întregime.

Drama are loc la doar 4 luni de la tragedia din Crevedia unde au murit 5 oameni și alți 50 au fost răniți. Statisticile sugerează că țara arde din cauza nepăsării autorităților și din pricina corupției.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) va redeschide azi un dosar care are legătură cu funcționarea fără autorizații a Fermei Dacilor din Tohani, județul Prahova, unde a izbucnit ieri un incendiu cumplit care le-a marcat dramatic sărbătorile celor care se relaxau acolo. Potrivit mai multor surse, secția militară a DNA a clasat în martie anul acesta un dosar care privea modul în care funcționa Ferma Dacilor fără autorizație de incendiu.

ADVERTISING

Totul se complică, după ce șeful Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul de Interne, Vasile Zelca, a declarat pentru Euronews România că filiala din Prahova a organizației pe care o conduce avea contract cu Ferma Dacilor, iar sindicaliștii mergeau acolo cu o reducere de 20%. Liderul sindical a explicat că fiecare birou teritorial poate alege o colaborare în beneficiul membrilor de sindicat, cu anumite reduceri și facilități, dar că Sindicatul nu avea de unde să știe dacă pensiunea avea sau nu autorizație.

Lucrătorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova ar fi organizat cel puțin o masă de protocol la Ferma Dacilor în 2019, cu toate că pensiunea nu avea nici autorizație de construcție și nici de incendiu. Tot în 2019 a fost făcută aici o „verificare de fond” și au fost identificate șase nereguli și aplicate șase avertismente, dar nicio soluție radicală.

La fel ca în cazul Stației GPL de la Crevedia, care funcționa fără autorizație de mai bine de trei ani, fără ca nimeni să o verifice, pensiunea din Tohani, aflată în relații privilegiate cu pompierii din Prahova, nu avea nicio problemă să facă profit fără să respecte regulile cele mai simple pentru a-și proteja clienții. Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu este un controversat om de afaceri cu o biografie bogată în legături periculoase care s-ar extinde potrivit informațiilor până în lumea traficului de diamante și a investitorilor ruși din zonă.

Cu puțin timp înainte de Crăciun, omul se lăuda cu mâncarea bio pe care o produce pentru pensiunea Ferma Dacilor și cu ideea extinderii afacerii sale cu un centru SPA și o clinică de recuperare medicală. De curând, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, s-a lăudat pe Facebook cu prietenia de 31 de ani cu patronul din Tohani și a făcut reclamă pensiunii care a ars.

Conexiunile la vârful județului și nu numai pe care le are omul de afaceri l-au ajutat să supraviețuiască și să se îmbogățească fără autorizațiile minime necesare afacerii sale.

În România, corupția a revenit la nivelul din perioada în care era prim-ministru Adrian Năstase. Procurorii anticorupție nu mai dau importanță peștilor mari, așa că s-a reluat tradiționala colaborare dintre autorități și oameni de afaceri, dintre politicieni și investitori locali sau naționali cu profitul tuturor părților și în dezavantajul cetățeanului obișnuit, care este victima permanentă a acestui joc cinic.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spunea după explozia de la Crevedia din 26 august că după ce pompierii merg în control la diverse unități, cărora le dau amenzi sau le întrerup activitatea din cauza neregulilor, încep „telefoanele şi intervenţiile”. Arafat nu a dat exemple, dar Ferma Dacilor poate fi un studiu de caz clasic al felului în care amiciția dintre autorități și oameni de afaceri poate ucide.

Vor fi sancționați procurorii care au închis dosarul inițial legat de Ferma Dacilor și absența autorizației anti-incendiu? Vor fi judecați cei de la Inspectoratul Prahova care au mâncat și băut pe spezele patronului din Tohan, doar pentru a-i trece acestuia cu vederea neregulile? Va sta la închisoare patronul Fermei? Pot fi răscumpărate în vreun fel viețile celor care s-au prăpădit în incendiul care a avut loc a doua zi de Crăciun? Pedepsele vor schimba ecuația de funcționare a statului sau la fel ca după tragedia de la Crevedia lucrurile vor merge mai departe după același model de corupție?

Autor: Sabina Fati


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇