Pe măsură ce apar informații despre plagiatul lui Lucian Bode, harta mizeriei se extinde. Și dacă acest scandal sulfuros are un merit, acela este că, pentru cine vrea să-și păstreze luciditatea și nu se rezumă la sete de sânge politic, redă anatomia detaliată a unui teribile crize de sistem.
Acest sandal nu este, nu trebuie să fie doar despre Lucian Bode, până la urmă doar încă unul dintre impostorii din politica românescă, poate doar mai ridicol.
Plagiatorul nu își acordă singur titlul. Există o întreagă mașinărie al cărei rol este ar fi tocmai se asigure că acordarea titlului se bazează pe autentică excelență.
Dar mașinăria aceasta este blocată din motive profunde, foarte bine descrise de președintele Comsiei de etică de la UBB, prof. Dacian Dragoș, într-un interviu pentru SpotMedia.ro.
Pe scurt, legea însăși nu ia în serios doctoratul, nu se investește nimic în el, nu se asigură finanțare serioasă astfel încât și doctorandul, și îndrumătorul numai asta să facă. Așa cum este el conceput în România, doctoratul nu poate scoate decât prin minune și uriașe sacrificii personale teze solide.
Apoi e vorba despre complicitățile și mizeriile din lumea universitară, unde o mână spală pe alta, unde fiecare are și oferă protecție, unde oportunismul este slinos și imens, la fel ca lașitatea.
Prof. Dragoș a dezvăluit, stupefiant, că în 2018, când au propus entuziaști acordarea titlului de doctor, cei trei profesori din comisia de doctorat a dlui Bode - Radu Carp (UB), Dan Lazăr (UBB) și Adrian Basarabă (UVT) - aveau pe masă raportul softului antiplagiat. Știau că lucrarea lui Bode era viciată. (prof. Carp neagă că ar fi văzut un asemenea raport și spune cum s-au desfășurat lucrurile în 2018).
A știut și CNATCDU. Toți decidenții au știut și totuși Bode a primit titlul de doctor.
De ce? Poate pentru că unul dintre profesori spera să ajungă ministru de Externe din partea PNL, alții pentru cine știe ce așteptări sau temeri politice aveau.
Sau pur și simplu nu au vrut să îl înfrunte pe îndrumătorul tezei mizerabile, care astăzi este ditamai rectorul Academiei SRI și contestă competențele unui profesor de la Oxford.
Dacă oamenii aceștia își făceau datoria la un nivel decent, nici măcar maximal, dacă nu asumau prostituția intelectuală, cazul Bode nu exista.
Poate că UBB nu s-a ridicat la standardul maximal și sigur poartă o vină pentru acordarea acestui doctorat scandalos. Dar, până la urmă, și-a admis eroarea și a făcut actul sanitar al oficializării plagiatului, asumând riscuri importante. A mers pe sârmă între prevederi legale pentru a da verdictul.
Dar câte universități au asumat asemenea igienizări, chiar înainte de apariția Deciziei 364/2022 a CCR?
Și riscurile la care se expune UBB nu sunt neglijabile. „Justiția parcă e un avocat al plagiatorilor”, spune prof. Dragoș. Și nu e vorba numai despre Decizia CCR.
Nicolae Ciucă este apărat de orice fel de investigație ca urmare a declanșării unei anchete penale care a blocat totul, dar și în baza unei hotărâri judecătorești motivată explicit politic.
În CCR a fost numit anul trecut un judecător, fost procuror general interimar și prim adjunct al procurorului general, plagiator dovedit care s-a judecat cu MEN pentru dreptul de a renunța la titlu.
Sunt magistrați din ale căror lucrări s-a copiat, victime cum ar veni, și care nu au depus plângere, esențială pentru declanșarea anchetei penale.
Apoi, avem politicul. Dl Bode face parte dintr-un guvern condus de un premier suspectat de plagiat și neanchetabil, a fost coleg cu un fost ministru al Educației acuzat de plagiat. Actualul ministru al Educației nu vede nimic.
Și, peste toate, avem un președinte ori ipocrit, ori impotent politic.
După nenumărate declarații despre exigență și integritate, după atacuri necruțătoare la plagiatele oponenților politici, dl Iohannis tace mizerabil față în față cu o decizie oficială privind plagiatul ministrului de Interne, numărul 2 în partidul președintelui.
Nimeni nu mai poate schimba asta. Chiar dacă influența dlui Bode și a avocaților săi vor smulge o decizie împotriva UBB, ea nu poate atinge conținutul constatării plagiatului. Nu poate schimba faptul că titlul a fost acordat știindu-se că lucrarea e viciată.
Acestea sunt fapte, certitudini pe care dl Iohannis nu are dreptul să le ignore.
În cazul dlui Ciucă nu există un verdict oficial. În cazul dlui Bode există. Și ce face președintele? Nimic, pentru că nu vrea sau pentru că nu mai poate să coboare de prin copaci toate „scroafele” suite acolo cu binecuvântarea domniei sale.
Dar nici presiunea publică nu se simte. Poporul este dezinteresat de subiect, pe de-o parte, pentru că furtul nu este cu adevărat o problemă majoră, dacă nu e din propriul buzunar.
Am auzit tot felul de opinii de tipul: dar ce, noi n-am copiat niciodată? Nota luată pe copiat era mai valoroasă decât cea pe știință, pentru că recompensa șmecheria atât de dragă românului.
În plus, după cum remarca și Gelu Duminică, ce îi învățăm noi pe copii când îi punem să tocească tot felul de comentarii? Reproducerea lor la examene nu e o formă de plagiat?
Pe de altă parte, când reacția totuși există, mă tem că ea nu e în numele integrității, ci pentru a-i rupe capul unui nesuferit. Așa cum protestele din 2017 nu au fost doar de dragul justiției, ci și pentru „Dragnea, la pușcărie”.
Este o pasiune paroxistică în jurul unor scandaluri de plagiat doar pentru potențiale efecte politice. „Presiunea a fost de la început să dăm verdictul de plagiat fără niciun fel de judecată. Să-l ardem pe rug în piața publică, dacă se poate”, a mărturisit prof. Dacian Dragoș.
Iar această politizare excesivă distruge însăși esența demersului și permite victimizări politice ale vinovaților.