Este enervant să citești declarația ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, emanată în timpul întrevederii cu omologul său britanic, Ben Wallace, asupra faptului că principalele cereri ale Rusiei au rămas fără răspuns: fără soluţionarea acestor probleme este imposibil să fie redusă tensiunea militar-politică şi construită o arhitectură solidă a securităţii europene.
Cererile Federației Ruse sunt inacceptabile, iar Moscova știe asta. Ele au fost formulate nu ca să se ajungă la o înțelegere, ci ca să se ajungă la un blocaj. Blocajul poate fi folosit de Kremlin pentru a „justifica” orice dorește să facă Putin mai departe.
Realitatea nu prea are de-a face cu propaganda Moscovei, pentru că Rusia nu are dreptul de a bloca accesul niciunei țări în NATO, alianța nu a plasat arme ofensive la granița rusă – în paranteză fie spus, NATO nu are granițe cu Rusia decât în zona țărilor baltice – iar Actul Fondator Rusia-NATO comis în 1997 s-a referit la situația de atunci, n-a fost veșnic.
Putin este disperat pentru că extinderea NATO în Europa de Est a dus la democratizarea Ucrainei. Acțiunile sale ulterioare au fost un soi de banditism internațional aferent unor vremuri revolute, dar, în ciuda impasibilității europene și dorințelor țarului, au dus la pierderea poziției dominante ruse în Ucraina.
Putin nu poate recunoaște că a greșit, că strategia sa de a ține aproape statele din spațiul ex-sovietic exclusiv prin forța armată este falimentară. Speriat că i se va cere socoteală pentru pierderea Ucrainei, Putin inventează istorii paralele ideologizante și acuză NATO de toate relele.
Supărarea țarului este că nu poate dărâma arhitectura europeană, mai mult, nici măcar nu o poate slăbi.
Premiza că Europa va tremura la amenințările sale și va ceda s-a dovedit falsă, iar acum Putin este în defensivă: dacă se va retrage, se va umple de rușine, dacă va ataca, oprobiul internațional îl va macula pe vecie. Putin a calculat greșit.
Vorbele despre ,,arhitectura europeană” a ministrului rus al Apărării fac, de fapt, referire la situația Ucrainei.
Pierderea Ucrainei înseamnă destrămarea visului imperial al lui Putin de a menține influența rusă în spațiul ex-sovietic. Putin își vede sfârșitul și nu-l acceptă: știe că nu poate să-l oprească, dar vrea să-l amâne, ca să nu fie el făcut vinovat. Și vrea ca lumea civilizată să plătească pentru neputințele sale, iar Ucraina să simtă răzbunarea sa.
Prin alianța cu China, Putin vrea să extindă conflictul la nivel planetar, prin forțarea unor similitudini între Ucraina și Taiwan.
Paralela este aberantă și falsă, la fel ca declarațiile lui Șoigu despre arhitectura europeană. Putin vrea să îmbrace răzbunarea sa pe Ucraina în hainele ,,luptei pentru rescrierea supremației globale”, de parcă acest deziderat i-ar permite să folosească forța armelor.
Dezideratul ar fi unul onest în sine, pentru că Rusia are dreptul să lucreze pentru creșterea influenței sale atâta vreme cât America sau China fac asta, problema constă în mijloacele folosite și în respectarea dreptului internațional.
Dar nu e Putin omul care să se împiedice de asta, consideră că mașina sa de propagandă va reuși să tulbure lucrurile destul de adânc ca adevărul să fie acoperit.
Toți dictatorii caută să-și justifice acțiunile ilegale sau imorale pentru că știu că șederea lor la putere depinde de popor, iar poporul este în mare majoritate moral și dorește într-o formă sau alta ca legea să-l guverneze, nu bunul plac.
Poporul vrea ca cinstea să fie farul călăuzitor pentru că aceasta este garanția că viața sa se va petrece dincolo de hazard sau de bunul plac, pentru popor cinstea este garanția siguranței sale. Poporul acceptă acțiuni ale unui dictator care să contravină acestor comandamente, dacă acestea nu-l afectează direct.
Putin, prin toată zvârcolirea sa propagandistică, urmărește să anestezieze poporul rus. Iar dacă va ameți și o parte a Occidentului, cu atât mai bine, va fi un bonus.
Îmi mențin părerea că o acțiune a Rusiei în Ucraina este iminentă.
Cu cât timpul trece, propaganda Kremlinului va susține tot mai greu narativul care să-i ofere lui Putin justificarea unor acțiuni militare.
„Supărarea” Moscovei va crește, pentru că ea nu va obține de la americani nimic, iar temenelile șefilor europeni pe lângă Putin nu fac multe paralele. Nimic din ce poate oferi Macron n-a fost oferit deja și nimic din ce a oferit Germania nu poate fi plusat. Deci compromisul poate veni doar de la americani, dar, văzând cererile inacceptabile ale Rusiei, nici aceștia nu pot da nimic.
Putin vrea să ridice o barieră în relațiile sale cu Occidentul, cu scopul ca acest lucru să oprească evoluția spre vest a Ucrainei, dar nimeni nu-i poate oferi garanții, nici SUA, nici Franța, nici Germania. Soluții dezgropate din alte vremuri ca ,,finlandizarea” Ucrainei nu au sorți de izbândă și sunt rezultatul minților unor politicieni care mai cred că Putin poate fi îmblânzit.
Nu, Putin nu poate fi îmblânzit pentru că Putin nu știe decât de forță. Acțiunile NATO care se vor „blânde” cu scopul de a nu „escalada” tensiunile cu Rusia sunt sortite eșecului.
Iar dacă Putin va hăcui iar Ucraina, SUA, Germania și Franța vor fi vinovate de toate tragediile care se vor întâmpla acolo. Agresorii mizează pe lașitatea agresatului și pe lașitatea celor ce asistă la neagresiune.