Hic Rhodos, hic salta, Clotilde!

Hic Rhodos, hic salta, Clotilde!

Consiliul local PS1 i-a dat dnei Armand mandat să ceară rezilierea în instanță a contractului cu Romprest. Adică singura cale legală de a desființa acest contract extrem de problematic pentru Sectorul 1. Și aceasta ar fi trebuit să fie calea dintr-un bun început, fără povești despre nulități pentru a căror invocare termenul a trecut de ani de zile.

Dna Armand spune că e o victorie istorică, pentru prima dată când un primar primește o asemenea împuternicire.

Da, doar că victoria o lasă fără eschive. Trebuie să facă ceea ce era normal să facă de la început dacă își dorea cu adevărat să salveze banul public și rămâne de văzut cât de bine și-a pregătit terenul pentru demersul complicat al rezilierii.

De menționat că deși scandalul cu Romprest a început în iarnă, săptămâna trecută, joi, a cerut pentru prima dată mandat pentru reziliere de la Consiliul Local (CL).

După o primă opoziție prin boicot, Consilul Local s-a dat șmecher la o parte din fața unei operațiuni cu șanse mici de reușită, din motive legale, în condițiile actuale.

Unul dintre amendamentele la Hotărârea de Consiliu Local (HCL) prevede că în cazul apariției unor prejudicii de pe urma nerespectării contractului de delegare către Romprest sau a legii ori dacă rezilierea eșuează, întreaga răspundere îi va reveni primarului Clotilde Armand și aparatului său.

Riscul legal să se întâmple așa ceva e foarte mare. De ce?

Am tot spus: potrivit unui principiu fundamental de drept, nimeni nu își poate invoca propria culpă. Deci rezilierea o poate cere numai cel care a executat prestația proprie sau este gata să o facă.

Așa că amendamentul din HCL de împuternicire este aproape redundant: primarul trebuie să respecte contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubritate (…) încheiat cu Romprest până la pronunțarea unei hotărâri definitive privind acest act.

Existența acestui amendament face ca dacă dna Armand nu respectă contractul să se plaseze în afara mandatului, ceea ce Romprest poate invoca în instanță.

Dar fiind vorba despre titluri executorii confirmate de instanță, Romprest a trecut deja la executare. Valoarea titlurilor este de 120 de milioane de lei și ele sunt în diverse stadii spre validare poprire.

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 există deja o asemenea solicitare de validare a popririi conturilor de la Trezorerie ale Primăriei Sectorului 1. Operațiunea a fost necesară cel mai probabil pentru că Trezorezia a refuzat să poprească, conform unui ordin al ministerului Finanțelor, dacă Primăria declară că nu are bani.

Toate acestea sunt, repet, titluri executorii. Ceea ce are la mână dna Armand, fie care vorbim de Nota ANRSC, fie că vorbim despre Raportul ANAF, nu are acest statut, fie pentru că e contestat deja în instanță, fie pentru că nici măcar nu este opozabil Romprest.

Deci urmează o bătălie foarte grea pentru care dna Armand ar trebui să fie foarte bine pregătită. Adică să aibă deja documentate și dovedite toate motivele rezilierii, prestațiile neexecutate consemnate bucată cu bucată precum și încercarea de renegociere anterioară rezilierii pentru care a fost deja împuternicită de HCL.

Așteptarea e foarte sus, instrumentele le-a obținut, ar trebui să vină și rezultatele, dacă a știut să-și pregătească terenul.

Deocamdată, după 4 zile de solicitări a apărut și contractul cu Brai- Cata. Motivele pentru care dna Armand a tot ezitat să îl facă public sunt acum evidente.

Nu a fost încheiat în stare de alertă și vizează numai deșeurile de pe spațiile verzi. Asta în condițiile în care chiar dna Armand posta în prima noapte de stare de alertă filme cu echipele Brai-Cata adunând gunoi în afara spațiului verde.

“Serviciile includ atât deșeurile necontrolate cât și coșurile de gunoi stradale” spune dna Armand. Povestea apoi cum echipele au salubrizat și în zona Gării de Nord, alt spațiu verde extins, nu-i așa? Dacă prestația nu este conformă contractului nu știu cum poate fi facturată.

Deși dna Armand prezenta duminică seara contractul cu Brai-Cata ca fiind cel care curăță Bucureștiul în stare de alertă, acum ne anunță că va mai apărea încă un contract cu un al treilea salubrist.

Contractul cu Romprest este păgubos din toate punctele de vedere și ar fi bine ca dna Armand să nu îl facă și mai păgubos. Eu înțeleg că dna Armand vrea să ostoiască dorul de LCK și nevoia de amazoane justițiare, doar că un primar are puțin alte atribuții și alte obligații decât un procuror șef.

Iar dacă îți fixezi un adversar în raport cu care să fii eroină e bine să fii sigură că nu te va face KO.

Alte informații relevante pe subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇