L-am rugat pe Gabriel Liiceanu să răspundă unor întrebări privind „cazul Cărtărescu” de la Academia Română: în urma votului, scriitorul nu a primit calitatea de membru corespondent. Gabriel Liiceanu a transmis redacției spotmedia.ro textul care urmează (n.red.)
N-ar fi mai bine…?
„Spre deosebire de întrebarea la ordinea zilei (pe care mi-o puneți și dumneavoastră – „Cum vă explicați un vot absolut paradoxal pentru blocarea lui Mircea Cărtărescu la Academie?”), eu simt nevoia să-mi pun alte întrebări.
De ce ar vrea cineva să facă parte dintr-o Academie condusă de un istoric care, pe urmele naționalismului kitsch ceaușist, crede că își slujești țara transformând istoria în mitologie? Care perpetuează acea versiune a istoriei menită să blocheze orice reformă a predării ei în școlile românești? Care crede că discutarea în licee a grozăviilor secolului 20, comunismul și holocaustul, echivalează cu „expediente și cârpeli” (vezi interviul din Jurnalul Național)?
De ce ar vrea cineva, mă întreb iarăși, să facă parte dintr-o Academie care aniversează cu surle și trâmbițe, în plenul ei, centenarul nașterii celui mai activ agent de influență al Securității în diasporă vreme de 25 de ani – Constantin Bălăceanu-Stolnici –, la doar două luni după centenarul nașterii Monicăi Lovinescu?
De ce, mă întreb, ar vrea cineva să fie coleg de Academie cu Nicolae Breban care, între 1973 și 1979, trimitea dedicații pe Bunavestire, Animale bolnave sau Îngerul de ghips, „cu adâncul omagiu al autorului”, „Tovarășului Nicolae Ceaușescu” – „simbol și garanție a unei Românii comuniste, demne și libere”, „pe care o poartă pe umerii Săi uriași”, și „Tovarășei Elena Ceaușescu” – înclinându-se „profund” în fața „neobositei Sale activități în slujba științei și umanizării relațiilor noastre socialiste, protectoare a Artelor”?
De ce, așadar, să vrei să intri într-un asemenea loc din care, aflându-te și văzând ce se întâmplă, firesc ar fi să vrei să ieși? A fi membru al Academiei, în actuala ei configurație, nu este oare o simplă cocardă nedemnă? De ce să vrei să faci parte dintr-o Academie care, absorbindu-te, te dezonorează în loc să te onoreze? Și cum se face, te întrebi iarăși, că, de 35 de ani, nimeni nu și-a dat demisia din această Academie?
N-ar fi mai bine să desființăm întâi această adunătură incertă iscată din volbura istoriei trecute și prezente și să facem în loc una nouă ca apa neîncepută?”