Pare că biroul de director al Spitalului Universitar este o rampă de lansare cel puțin către candidatura la funcția de primar general al Capitalei, dacă nu chiar pentru funcția însăși. Și Sorin Oprescu l-a ocupat, și Cătălin Cîrstoiu pleacă de acolo în aventura electorală.
Dar asemănările dintre cei doi, dacă cineva a mizat pe ele, se cam opresc la acel birou. Sorin Oprescu nu era în primul rând nici medic, nici manager, ci om politic. A pierdut prima dată Primăria Capitalei în fața lui Traian Băsescu (ce bătălii epice a avut orașul acesta cândva!), a fost senator, deci era un luptător antrenat și foarte abil.
E greu de spus deocamdată dacă dl Cîrstoiu are talent pentru genul acesta de arene. Cert e că antrenament nu are. Iar modelul pe care bucureștenii îl preferă în mod evident, dacă ne raportăm la rezultatele electorale, este genul Oprescu – Băsescu. Nu cred că dl Cîrstoiu intră în tipar, dar are un contracandidat care se apropie periculos de el.
Care ar fi atuurile dlui Cîrstoiu e încă greu de spus, deocamdată nu se știe nici măcar care îi sunt procentele de plecare la capitolul notorietate, încredere și intenție de vot.
Singurul lucru cert este că nu antagonizează niciunul dintre bazinele electorale care ar trebui să-l susțină, așa cum ar fi făcut un candidat cu carnet de partid. Dar asta nu înseamnă că va reuși să le și aducă la vot.
Iar faptul că șefa de campanie îi va fi Gabriela Firea nu ajută deloc. Sincer, nu cred că dna Firea se va întrebuința până la epuizare pentru a dovedi că Marcel Ciolacu a avut dreptate să nu lupte pentru candidatura sa.
Sigur că oferta de a conduce campania este menită să o lipească pe dna Firea de candidat și de eventualul lui eșec, însă cred că pentru dna Firea satisfacția eșecului ar fi cu mult mai mare decât prețul ei.
Dincolo de mobilizarea partidelor, câtă va fi ea, cel care într-un scrutin individual cu maximă vizibilitate trebuie să aducă oamenii la vot, mai ales în năzurosul București, este candidatul însuși, adică dl Cîrstoiu.
Nu cred că marile impedimente vor ține de subiectele cu care a început tăvăleală, în primul rând, Colectiv – “avem de toate”.
Marele pericol vine din lipsa de experiență politică, lipsa de antrenament media și necunoașterea profundă a Bucureştiului. Va avea de înfruntat doi candidați care cunosc orașul foarte bine, și Nicușor Dan, și (pe datele de acum) Cristian Popescu Piedone.
Riscul să pățească precum Mircea Geoană cu celebrul „în ce sector e Măgurele?” nu e deloc neglijabil.
București este fie despre parcări, trafic, țevi, groapa de gunoi și altele la fel de sexy, fie despre charismă, talent retoric, joc de scenă. Cu care din ele va aduce dl Cîrstoiu bucureștenii la vot rămâne de văzut.
Dacă nu va reuși cu niciuna, oricât s-ar întrebuința echipele de campanie, chiar dacă s-ar întrebuința, electoratul său potențial se va împarți între Nicușor Dan, partea liberală, și Piedone, partea PSD.
Cert este că pentru conducerile celor două partide dl Cîrstoiu prezintă marele avantaj că oferă o situație de victorie vs semi înfrângere.
Dacă va câștiga, cele două partide vor clama victoria. Dacă va pierde, nefiind membru de partid, va rămâne singurul vinovat. Un candidat membru, cu atât mai mult lider de partid, răsfrânge înfrângerea asupra partidului, un independent rămâne cu ea în brațe.
Personal nu cred că Marcel Ciolacu a oprit-o pe Gabriela Firea de la candidatură de teama că ar fi câștigat și i-ar fi luat apoi partidul. Șansele Gabrielei Firea să câștige erau minime tocmai pentru că nu mai avea spațiu de creștere, dar genera un nivel record de ură mobilizatoare.
Pentru Marcel Ciolacu era chiar preferabil ca dna Firea să piardă decât să îl atace în caz de înfrângere a candidatului pentru care a fost dată la o parte. Dar înfrângerea dnei Firea ar fi fost o înfrângere cu carnet de partid, a unui vârf PSD, la început de an electoral. Riscul și costul erau prea mari.
Dacă experimentul Cîrstoiu va avea succes la locale, este posibil să-l vedem replicat la prezidențiale pentru care niciunul dintre partide nu are un candidat cu șanse consistente.