Reacțiile la conflictul dintre Rusia și Ucraina sunt mixte.
În principal, două tabere predomină: cea care susține cererea Ucrainei pentru un răspuns militar total, adică asistență militară din partea UE, NATO și alte țări, și cea care este ușor în favoarea furnizării de echipamente militare Ucrainei, dar fără a susține o intervenție directă a NATO.
Aceasta din urmă se referă în special la cererea Ucrainei pentru o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei pe care NATO a respins-o.
O zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei ar invoca articolul 5 din tratatul NATO (un atac împotriva unui membru al NATO este considerat un atac împotriva tuturor membrilor NATO), dar pentru că Ucraina nu este membră a NATO, o astfel de decizie nu este justificată din punct de vedere juridic.
Ambele grupuri susțin și o soluție diplomatică, dar diferă prin prioritatea pe care i-o acordă. Când se preferă o cale militară, abordarea diplomatică poate aluneca cu ușurință în fundal.
Diplomația urmărește să evite, să prevină, să descurajeze și să oprească războiul sau orice altă formă de conflict violent. Chiar dacă nu duce întotdeauna la un echilibru de putere și poate continua să răspândească o rivalitate latentă, se presupune că va crea un mediu pașnic, prin promovarea, de exemplu, a principiului Westfalian de non-interferență.
Diplomația nu înseamnă că nu există măsuri punitive sau alte forme de constrângere, amenințări, șantaj în realizarea propriilor interese. În principal înseamnă că nonviolența este preferată. Și o rezistență sau, mai bine zis, atitudine nonviolentă este de preferat, deoarece salvează vieți și reduce daunele fizice și psihologice.
Mai ales în stare de război, de ostilități armate, primul impuls este de a răspunde celui care a inițiat agresiunea cu și mai multă forță și violență.
Cu cât violența crește, cu atât este necesară mai multă violență, se zice.
Violența naște violență. Un cerc vicios, deoarece mai multe straturi de brutalitate, sălbăticie, barbarie se adaugă unei situații deja inflamate.
Potrivit unora, această abordare poate, totuși, să pună capăt conflictului armat, deoarece insuflă frică adversarului. De asemenea, scoate în evidență spiritul de luptă, curajul celui atacat care se traduce într-o hotărâre deschisă de a fi învingător.
Toate acestea l-ar convinge pe adversar să se retragă sau să se predea. De fapt, asta speră mai ales cei care cer o intervenție militară totală în Ucraina.
Dar este probabil ca acest rezultat să se întâmple? Nu știm sigur. Este o ruletă rusească. Sunt mulți factori de luat în considerare. Dacă vrem să influențăm comportamentul liderilor politici, trebuie să fim conștienți atât de aspecte psihologice, cât și strategice.
Emoțiile se întețesc atunci când vedem imagini devastatoare de război. Dar pentru a nu contribui la escaladarea unei suferințe și distrugeri deja incredibile, trebuie să facem diferența între informație, cunoaștere și înțelepciune.
În timp de război, acestea sunt adesea folosite în mod interschimbabil, de exemplu, pentru a manipula sau dezinforma inamicul. În timp ce informația se referă la datele filtrate (care se găsesc în principal pe rețelele sociale), cunoașterea înseamnă înțelegerea, interpretarea, analizarea unei situații, iar înțelepciunea constă în a avea o bună judecată, a lua decizia corectă.
Avem nevoie de informații pentru a pune bazele cunoașterii și de cunoștințe pentru a pune bazele înțelepciunii. Faptele nu sunt suficiente, trebuie să le punem în perspectivă pentru a putea lua decizia corectă.
Sau în cuvintele lui T.S. Eliot: „Unde este înțelepciunea pe care am pierdut-o în cunoaștere? Unde este cunoștința pe care am pierdut-o în informații?”
Cuvintele fac mai mult ca oricând parte din conflicte. Ele sunt parte integrantă a negocierilor, a diplomației în general, a semnării tratatelor și a alianțelor.
În vremuri de conflict, cuvintele sunt aruncate încoace și încolo pe rețelele de socializare, în conferințe (video), pe pancarte și bannere în timpul demonstrațiilor. Dar chiar dacă uneori pot conține amenințări, capcane, atâta timp cât părțile beligerante se angajează în conversație, un canal de comunicare între ele este deschis. Cererile sunt auzite, reacțiile recunoscute, răspunsurile pregătite.
Trebuie să ne asigurăm că nu îl închidem, pentru că acest canal de comunicare ar putea fi un pas către detensionarea conflictului dintre Rusia și Ucraina. Nu știm încă dacă este un pas mic sau mare, dar este totuși un pas.
Articolul a apărut în olandeză şi în revista belgiană Knack