Ridicarea MCV în urma adoptării de către Comisia Europeană a ultimului raport care constată îndeplinirea satisfăcătoare a obligațiilor nu înseamnă că Justiția din România a ajuns la liman. Înseamnă că UE, într-un fel, a eșuat, pentru că asaltul explicit politic a fost înlocuit de ceva nu doar mai perfid și mai periculos, ci și mai greu de contracarat.
După 15 ani de monitorizare, MCV nu mai conta decât prin legătura de facto cu Schengen. Altfel devenise o formalitate. Ultimele sale momente de glorie au fost în 2017-2018, când însă majoritatea celor din stradă nu justiție și principii voia, de fapt, după cum am descoperit mai târziu. Ci doar ca Dragnea să fie la pușcărie.
Cât a putut să facă în 15 ani, MCV a făcut pentru justiție și nu trebuie să uităm totuși de unde am plecat. Mai mult nu avea cum, pentru că în toți acești ani marele său eșec a fost că antiJustiția s-a adaptat mereu, ca bacteria la antibiotic, și a creat noi căi de atac, nu doar dincolo de politic, dar cu mult mai perverse, complexe și letale.
Am mai spus-o, asaltul asupra Justiției nu mai e pur politic. Politicul și-a făcut deja treaba cu CCR care a distrus legislația și instituțiile. Ca dovadă, ultima opinie a Comisiei de la Veneția constată că nu există ingerințe politice în activitatea DNA. Deci ceea ce vedem e ceea ce mai poate anticorupția românească după măcelul „constituțional”.
Iar chestiunea prescripției a pus bomboana pe colivă. Nu mai e mare lucru de făcut. Mai pică numai cei excesiv de fraieri.
MCV nu a putut împiedica nimic din toate acestea. Așa cum noul mecanism, general aplicabil, Rule of Law, nu va putea împiedica răul pe care au potențial să îl facă noile legi ale Justiției. Nu are cum să ajungă la el.
Pe undeva, raportul MCV sugerează în ce direcție ar trebui să ne uităm:
„O ultimă chestiune imediată va fi capacitatea viitorului Consiliu Superior al Magistraturii de a contribui la elanul reformei, iar Guvernul României și-a exprimat încrederea în capacitatea acestui Consiliu de a da un nou impuls în materie de transparență și responsabilitate”.
Asaltul asupra Justiției este acum unul din interiorul sistemului, din partea unui pol de putere creat în complicitate cu politicul, pol care și-a construit prin noile legi ale Justiției o putere totală prin care va controla întreg sistemul piramidal feudalizat.
Am explicat deja pe larg mecanismul (aici): actuala majoritate din CSM s-a asigurat că va controla viitoarea majoritate din secția de judecători, care va intra în mandat la 1 ianuarie.
Aceeași majoritate s-a asigurat de feudalizarea sistemului prin amendamentele aduse proiectelor inițiale ale Legilor Justiției. Președinții de instanțe au devenit Dumnezei, mai ales cei ai Curților de Apel, își numesc aproape integral colegiile de conducere, pun judecătorii în ce secție vor.
Președinții sunt numiți printr-un concurs în fața unor comisii cu aproximativ aceiași membri, în general tot președinți de Curți. Dacă sunt cuminți, pot ajunge la ÎCCJ. Cum? Printr-un interviu în fața secției de judecători, pentru care nu mai primesc nici măcar o notă motivată, ci un vot secret.
Președintele ÎCCJ, membru CSM, e numit de aceeași secție, președintele României nu are niciun cuvânt de spus.
Lidera de facto a CSM în ultimii 6 ani, dna Lia Savonea, a anunțat că va intra în procedura pentru promovarea la ÎCCJ, este extrem de probabil ca peste doi ani și jumătate să devină președintele ÎCCJ, prin voia secției de judecători a CSM, și să revină în CSM pentru încă 6 ani, deci și în CSM-ul de după cel care nici măcar nu și-a început mandatul.
Așa arata puterea absolută. Cum va lupta Rule of Law cu ea? Va tăia fondurile CSM? Da, monitorizări, ajustări, PNRR, dar concret, ce va face CE cu ele în mână? Va cere politicului să treacă peste voința „garantului constituțional al independentei Justiției”, peste reprezentantul legal și ales al magistraților?
După ce în cazul legilor lui Dragnea a reproșat politicului exact că a trecut peste CSM? După ce Comisia de la Veneția a salutat entuziast că numirea conducerii ÎCCJ este exclusiv atributul CSM? Vom vedea.
Ce a făcut actuala majoritate din CSM cu Justiția în cei 6 ani de mandat care se încheie în ianuarie? Cât de mult rău a putut: hărțuirea magistraților, înfruntarea pe față cu principiile europene, popularea ÎCCJ numai cu fidelii săi, validarea tuturor nenorocirilor făcute de politic și CCR, ba chiar conceperea unora dintre ele, cele la care pe politic nu-l ducea capul.
Cu puterea totală viitoare oare ce va face CSM? Pentru cine dorește, dna Savonea și-a exprimat clar viziunea în interviul la final de mandat ca membru ales în CSM. Aș zice că e un cuțit înfipt triumfător în masă.
Soluția, singura soluție, este în interiorul sistemului judiciar, în capacitatea magistraților de a rezista acestei feudalizări. Foarte greu când nu numai că nu mai ai susținerea poporului, total dezinteresat de Justiție, dar și plin de ură pentru salariile și pensiile lor speciale.
În final, că ne place sau nu, acest raport final MCV a dat măsura încrederii pe care a reușit să o transmită la Bruxelles ministrul Justiției, prima linie a luptei pentru ridicarea MCV. Contextul are limitele lui, după cum vedem în cazul Schengen.
Lui Cătălin Predoiu i-a ieșit ceea ce părea imposibil atunci când și-a masacrat propriile proiecte de legi ale Justiției, a dat puteri absolute majorității din CSM, ca să obțină susținerea Consiliului.
Cel mai longeviv ministru de după ’89, în cele din urmă, a reușit să scape de MCV. Dacă a făcut un bine sau un rău prin acest succes, aceasta va fi până la urmă „judecata de apoi” a ministrului Predoiu.