De ce e călâie opinia Comisiei de la Veneția? Mutația toxică

De ce e călâie opinia Comisiei de la Veneția? Mutația toxică

Opinia de urgență emisă pe 18 noiembrie de Comisia de la Veneția în privința Legilor Justiției este, în pofida titlurilor și postărilor gonflate, extrem de blândă prin comparație cu tonul pe care îl folosea același for pentru modificările operate în aceleași legi de regimul Dragnea.

Dincolo de o serie de regrete în principal pentru graba procedurii parlamentare, dincolo de o serie de recomandări, niciuna de fond, opinia venită la sfârșitul săptămânii trecute conchide că nu există interferențe politice în activitatea DNA și că, în ansamblu, legile sunt orientate în direcția corectă. Deci, implicit, independența magistraților nu e pusă sub presiune.

Pentru comparație, iată un pasaj din opinia Comisiei de la Veneția formulata în iulie 2018: „există modificări importante introduse prin cele trei propuneri de lege, care, în contextul politic complex dominant în prezent în România, luate separat, dar mai ales având în vedere efectul lor cumulativ, sunt susceptibile să submineze independența judecătorilor și procurorilor români și încrederea în Justiție”.

Sunt actualele legi un pas real în direcția bună? Nu, din motive asupra cărora am zăbovit în detaliu de mai multe ori. 

Doar că răul nu mai este violent și fățiș, ci cu mult mai perfid, cu consecințe în profunzimea sistemului judiciar.

Și atunci de ce este opinia călâie? Două ar fi motivele probabile:

1.Oboseala și politizarea. Omenirea a trecut printr-o pandemie și a intrat într-un război, iar România, ca un elev repetent, revine periodic în fața Comisiei cu fix aceeași problemă, deși între timp s-au perindat la guvernare cam toate forțele politice.

Tocirea tonului reflectă, plastic vorbind, tocirea nervilor celor cărora le tot cerem să ne rezolve probleme interne.

În plus, oamenii aceia, care au, în general, experiență politică, imposibil să nu fi înțeles că opiniile nu mai sunt cerute doar pentru scopul lor firesc, ci și ca parte a unui joc politic intern.

Opinia ca măciucă politică ba într-un cap, ba într-altul, ceea ce este un export al anomaliilor interne.

2. Sursa celor mai grave probleme din aceste legi, nici măcar menționate, poate chiar evitate, de Comisia de la Veneția, nu este politicul. Sursa este una care pune în maximă dificultate Comisia de la Veneția – Consiliul Superior al Magistraturii.

Care este cea mai gravă problemă? Feudalizarea fără precedent a sistemului.

Cine a dat această formă Legilor Justiției, prin amendamente depuse la forma inițială a proiectelor? Majoritatea din CSM, care a lucrat pe două fronturi.

1. S-a asigurat că își va păstra, prin proxy, puterea și în viitoarea secție de judecători a CSM. De aceea, a fost inventat, pentru prima dată în istoria CSM, al doilea tur al alegerilor, cu succes 50%.

Nu au scapăt de Grațiela Milu, dar au scapăt de Mihai Ghica, deci, deși mai strâns, actuala majoritate păstrează controlul prin viitoarea componență.

Coincidență sau nu, liderul informal, dar indiscutabil al CSM în ultimii 6 ani, judecătorul Lia Savonea, a anunțat că nu iese la pensie, ci va intra în procedura pentru promovare la ÎCCJ. Peste doi ani și jumătate expiră mandatul de președinte ÎCCJ al Corinei Corbu.

Cine îi va succeda? Cine va decide majoritatea din secția de judecători, fără că președintele României să se poată opune, modificare legislativă salutată entuziast, în 2018, de Comisia de la Veneția.

Dacă dna Savonea va fi aleasa secției, domnia sa va ajunge oficial la vârful sistemului judiciar și va reveni în secția de judecători a CSM pentru 3 sau chiar 6 ani, fără că vreun președinte al României, indiferent cum s-ar numi el, să se poată opune.

Această modificare din legile lui Dragnea, salutată de Comisia de la Veneția, cum spuneam, a fost prima cărămidă importantă pe calea feudalizării sistemului. 

2. Asigurarea unei legislații care să desăvârșească controlul majorității din secție asupra sistemului judiciar prin președinții de instanțe, mai ales președinții Curților de Apel.

După cum au explicat, pentru spotmedia.ro, actuala judecătoare CSM Andrea Chiș, și, pentru Europa FM,  viitoarea judecătoare CSM Grațiela Milu, președinții de instanțe, dar mai ales cei ai Curților de Apel, capătă puteri imense, la limita discreționare, pe feuda lor.

Atât prin modul în care ei își obțin funcțiile, dar și prin modul în care apoi pot promova la ÎCCJ - printr-un simplu interviu în fața secției de judecători, de la care primesc note secrete și nemotivate -  acești feudali ai Curților de Apel pot fi instrumente docile pentru majoritatea din CSM.

Și cercul se închide.

CSM a avizat pozitiv proiectele Legilor Justiției abia după ce amendamentele puterii absolute au fost introduse. Fără acest aviz pozitiv, PSD anunțase că nu va vota legile.

Modificările lui Dragnea au fost respinse de CSM, care le-a avizat negativ, iar lipsa consultărilor cu Consiliul a fost una din principalele critici ale Comisiei de la Veneția.

Acum Comisia constată că au fost consultări consistente și extinse. Iar cele mai problematice modificări au venit tocmai ca urmare a acestor consultări.

Este o situație probabil stranie pentru Comisia de la Veneția care în 2018 se raporta la CSM ca la „ un consiliu judiciar independent, cu o componență pluralistă”, „garant al independenței Justiției”.

Ceea ce ar trebui să înțeleagă și să admită este că în CSM a apărut un pol care joacă mai politic decât politicul însuși. Că politicul, extrem de slab și complice, este în acest moment dominat de acest pol din CSM, care urmărește puterea absolută și fără limită de mandat.

Această esențială răsturnare de paradigmă este năucitoare. Problema nu mai este atât asaltul politic asupra Justiției, ci mutațiile toxice care au apărut în inima sistemului. Ceea ce este mai rău decât în epoca Dragnea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇