Dezastrul din justiția penală care va face ca sute de dosare să ajungă la coș prin împlinirea termenului de prescripție nu e nicio surpriză și nici nu poate fi aruncat în capul ÎCCJ. Înalta Curte nu a făcut decât să constate inevitabilul. Un inevitabil provocat de nesimțire, delăsare și, nu exclud, prostie.
El suna așa: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.
Deci la fiecare asemenea act de procedură, cât de mărunt, prescripția o lua de la capăt și în final, în urma succesivelor întreruperi, putea ajunge să dureze maximum dublul termenului de prescripție prevăzut de lege pentru faptă. Deci de la 4 ani, să zicem, la 8 ani.
CCR a considerat în 2018 că întreruperea prescripției prin orice act de procedură este neconstituțională și că acest efect îl pot avea doar actele de procedură comunicate învinuitului.
Decizia a avut opinia separată a dnei Livia Stanciu, temeinicia ei poate fi discutată teoretic, dar practic, după 45 de zile de la publicarea Deciziei 297 în MOf, art 155 al 1 suna așa: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea.” Adică o aberație.
Că instanțele au calculat întreruperile doar de la actele de procedură comunicate, adică s-au conformat deciziei CCR, e una. Că norma din Codul Penal a rămas așa, e altceva.
Așa că în 2022, CCR nu a venit decât să constate că de 4 ani întreruperea prescripției a rămas în aer. Că motivarea a fost făcută pentru a provoca cele mai mari daune cu putință e adevărat, dar, din nou inutil de comentat, pentru că e un fapt împlinit care s-a bazat pe un vid legislativ.
Aplicarea legii penale mai favorabile constatată de ÎCCJ a venit tot ca o consecință firească la care unii se uită acum cu ochii mari.
Ar mai putea scăpa dosarele care privesc fondurile europene și TVA, pentru care CJUE a stabilit că judecătorul poate să nu țină cont de deciziile CCR. Dar ele sunt o mică parte și nu mă îndoiesc că vor urma bătălii crâncene pentru supraviețuirea lor.
Cine e de vină?
În primul rând, legiuitorul, adică Parlament și Guvern. Între cele două decizii CCR, adică din 2018 până în 2022, nimeni nu a considerat necesar să intervină pe art 155 al 1 CP.
La PSD aș zice că nu e de mirare, tot ce lovea în Justiție era binevenit. Dar de la finalul lui 2019, la MJ s-au perindat PNL și USR. Au existat proiecte de modificare a Codului Penal cu această corectură inclusă, dar nici dl Predoiu, nici dl Ion (care acum se dă lebădă pe Facebook) nu au inițiat o procedură de urgență pentru această bombă pe care amândoi au dormit liniștiți.
Abia după a doua decizie CCR, dl Predoiu a intervenit pentru viitor, cu o OUG care a corectat art 155. Dacă soluția are o doză de vulnerabilitate este din cauza ineptei întrebări de la referendumul din 2019, care a lăsat Justiția fără pârghia esențială uneori a acestei intervenții rapide, deși modificările lui Dragnea fuseseră făcute prin lege, nu prin OUG.
Nimeni din Parlament nu a simțit nevoia corectării art 155. Dacă depuneau un sfert din efortul dedicat SIIJ, salvau multe din dosarele moarte acum. I-a interesat orice cu excepția corectării acestei nenorociri judiciare.
Asociațiile de magistrați au dormit și ele pe bombă. Niciuna nu a atras atenția vehement că un dezastru e pe cale să se întâmple. Era mai important cum va fi numit procurorul general decât faptul că sute de dosare urmau să fie aruncate la coș.
De ce? Pentru că și asociațiile de magistrați au prins gustul politicii și se comportă în consecință, adică cu accent pe ceea ce e ușor de explicat și cu impact la publicul a cărui susținere o caută.
În plus, în parchete e și multă lene. De muncit, se muncește din greu și cu oameni puțini, în parchetele judecătoriilor și tribunalelor.
Dar la PCA-uri și în PICCJ e sanatoriu. Competența lor exclusivă e redusă, pot prelua orice cauză de la parchetele inferioare sufocate, dar iau puțin și ce e mai simplu, numai cât să-și facă bilanțurile.
Cum ne explicăm că EPPO nu reușește să-și completeze schema cu procurori delegați în România pentru că nu se prezintă doritori la concurs? Pentru că la o vechime de 12 ani, gândul e deja la pensia specială și traiul comod.
Așa se face că multe dintre dosare se vor închide, după ce au zăcut cu anii prin sertare.
Iar noi vrem ridicarea MCV, vrem în Schengen și suntem ofuscați de suspiciunea olandezilor.