Premierul Ciolacu a schimbat radical discursul în interviul de la Antena 3, abandonând teza preferată a Puterii din primele zile ale protestului, pus pe seama instigării politice din partea AUR.
A admis empatic că protestele sunt îndreptățite și a dat asigurări că revendicările sunt ca și rezolvate. Dacă era atât de simplu de rezolvat totul, din punctul de vedere al domniei sale, cum se face că a fost nevoie de atâta agitație pentru ca soluțiile să fie scoase din joben?
Dacă protestele sunt îndreptățite, cum se face că zile întregi cei doi miniștri de resort nu i-au băgat în seamă pe protestatari, iar domnia sa a preferat să meargă la cinema, în loc să se ducă să vadă ce vor oamenii ajunși la porțile Capitalei?
Dar iată că oamenii nu încetează protestul. Pe de-o parte, pentru că nimeni nu mai are încredere în ce spun guvernanții, nici măcar în ceea ce semnează ei. Și cum ar putea avea încredere chiar în ceea ce apare în Monitorul Oficial după experiența profesorilor?
Pe de altă parte, revolta pare să se extindă, chiar dacă în forme mai puțin vocale și spectaculoase, și la alte categorii sociale. După cum vedem că și revendicările capătă alte nuanțe.
A fost dată publicității o listă cu 76 de revendicări ale protestatarilor.
Unele dintre ele au iz de nostalgie evazionistă, multe cer o intervenție periculos de intensă a statului în funcționarea mediului privat, adică exact contrariul direcției normale.
Un exemplu este chiar RCA. Sigur că tentația este să ceri scăderea lui, precum revendicarea protestatarilor. Cine n-ar dori să scadă? Dar este total contraindicat.
Problema cea mare a pieței asigurărilor din România este că ea a fost acaparată succesiv de mamuți care au avut cote de 80%, ceea ce a sufocat concurența.
Când ei s-au prăbușit, am rămas cu firme foarte puține și unde nu e concurență, piață nu funcționează normal. Scăderi forțate de prețuri, plafonări nu fac decât să țină piața disfuncțională și debilă, iar când ele chiar nu vor mai fi posibile, va fi chiar mai rău decât acum.
Soluția corecta este dezvoltarea pieței, concurența mare între mulți asigurători, iar intervenția statului limitată la măsuri țintite de stimulare a acestei dezvoltări și strictă supraveghere realizată printr-un ASF care să fie condus și populat nu de clienți sinecuriști, ci de profesioniști care înțeleg domeniul.
Dar, una peste alta, ceea ce solicită protestatarii sau, mai degrabă, ceea ce încearcă ei să compenseze după cât se pricep, este lipsa de viziune pentru această țară a conducătorilor.
Oamenii simt că nu există o linie, o logică a guvernării și încearcă să o compenseze, chiar prin tendința de suprareglementare, cea care probabil le dă senzația de siguranță, de predictibilitate.
Există două revendicări foarte interesante, aparent fără nicio legătură cu restul, care țin de fiscalitate, economie, chestiuni specifice domeniului.
Oamenii cer eliminarea „finanțării partidelor politice de la bugetul de stat întrucât această gaură neagră trebuie să o plătim noi” și „respectarea referendumului privitor la reducerea numărului de parlamentari”.
Ambele trimit către o chestiune de fond comună pentru mai toată societatea: povara imensă a politicului pe umerii celor care muncesc, un politic pe care oamenii îl resping, deși fără el nu există democrație.
Lista revendicărilor, extrem de eterogenă, este însă parțial politică, deci, din nou, cumva o încercare de compensare a toxicității politicului existent.
Se poate naște din acest proiect și din această listă de revendicări o nouă mișcare politică? Nu este exclus, dar nu aceasta e întrebarea, deși ea domină discursul la televiziunile plătite exact din subvenția a cărei desființare se cere.
De remarcat isteria stârnită la TV de cele două revendicări. Reprezentați PNL și PSD, în rând cu jurnaliști plătiți din subvenții, în studiouri TV finanțate din subvenții, au explodat apoplexici. De ce oare?
Ceea ce contează și trebuie înțeles este starea de nemulțumire din țară. Imensă. Și în ea sunt cuprinse cele două revendicări sensibile.
Este foarte probabil ca frigul și pierderile să stingă acum protestul. Este posibil ca el să fie etichetat politic, dacă n-a mers cu AUR, atunci cu un nou partid și să fie astfel discreditat.
Dar furia nu trece și va răbufni din nou. Poate în alt protest, dar în mod cert la vot.