MOTTO:
„Pe minciuni și nedreptate nu se poate construi nimic măreț și durabil”
Lucian Bode – ministru de Interne
Niciodată, după respingerea intrării României în spațiul Schengen, reacția oficialilor români n-a fost atât de promptă, atât de categorică și, mai ales, atât de combativă, ca în acest an.
Mă refer la poziția președintelui Iohannis, a premierului, a miniștrilor și nu numai. Cu toții atrag atenția că Austria a călcat linia roșie, prin comportarea ministrului de Interne, Gerhard Karner. Ministrul Afacerilor Interne din România, Lucian Bode, i-a trimis o scrisoare care, în opinia mea, îl pune la zid.
Și bine face. Bine chiar dacă, în naivitatea domniei sale, a contat pe promisiunea ce-i făcuse Karner în ianuarie despre felul cum va vota el în decembrie. Părea o glumă, nu un angajament solemn între doi miniştri responsabili.
Nu este un secret faptul că, între ianuarie și decembrie, se pot schimba multe în politică. Se schimbă ele uneori de la o oră la alta, darmite în aproape un an. În opinia mea, domnul Karner a greșit când i-a promis, iar domnul Bode a greșit și mai tare când l-a crezut.
Nimic nu mai seamănă acum cu ce era acum nouă luni.
Inflația a urcat, prețurile au explodat, Rusia a atacat și a crescut exponențial valul migranților.
Cine mai bagă în seamă ce a promis și ce n–a promis vreunul? Aș adăuga, ca o butadă, că nu noi, românii, ci alții mult mai europeni decât noi au inventat, glumind, zicala: „promettre c’est noble”.
Nu știu dacă zicala îl apără în vreun fel pe austriac, dar, la nivelul rangului lui, se cuvenea să fie corect cu românii. Acum, trebuia să privească în față realitățile, faptul că CE a recomandat oficial ridicarea MCV pentru România, dar și recomandarea Comisiei Europene de a se aproba aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen.
Cu acest prilej, raportul Executivului comunitar lăuda managementul românesc al frontierelor.
Nimic n-a contat în momentul când austriacul a spus „veto”. Îl rog pe respectabilul ministru de la Viena să mă scuze, le prezinte scuze tuturor celor ce citesc aceste rânduri, dar nu mă pot abține să nu-mi amintesc de înțelepciunea înaintașilor și voi cita un vechi proverb românesc, pe care poate îl au și austriecii: un prost aruncă o piatră și douăzeci de deștepți se aruncă s-o scoată.
Chiar dacă este aproape imposibil să scoți piatra din apă, dl Bode şi-a revărsat năduful și a trimis o scrisoare deschisă la Viena, un fel de rechizitoriu la adresa omologului Karner și în același timp un protest, privind neincluderea țării sale în arealul Schengen: „Este o decizie nedreaptă, injustă, fără nicio justificare reală, care creează la nivelul UE prejudicii uriașe și un precedent periculos în actualul context geopolitic”.
Probabil că ministrul Gerhard Karner s-a simțit cam cu musca pe căciulă, căci, după limbajul agresiv din zilele anterioare, a schimbat tonul brusc și i se adresează colegului Bode într-un limbaj patetic: „Lucian, eu sunt un prieten al României și așa voi rămâne (…) Poziția Austriei (privind neadmiterea României în spațiul Schengen - n. red.) nu este împotriva României, ci împotriva unui sistem care nu funcționează”.
Da? Împotriva unui sistem? Păi du-te, nene, și răfuiește-te cu sistemul, vezi unde se ascunde, scoate-l la suprafață și luptă-te cu el, nu cu România, nu cu mine, nu cu ai mei, cu un nea Mărin, un bade Gheorghe, un neica Afrusinei sau alți anonimi, care cu siguranță vor trage cu toții ponoasele veto-ului votat la o tribună atât de europeană.
Cu tot respectul pentru ministrul de Interne al Austriei, nu prea observ vreo legătură palpabilă între cei 100.000 de imigranți, câți susține domnia sa că s-ar afla acolo, și faptul că cei mai mulți s-ar fi strecurat tiptil-tiptil prin România.
Mă întreb retoric: are cineva vreun document, o fotografie, ceva, din care să rezulte câți dintre cei 100.000 de imigranți ajunși în Austria au traversat România? Au declarat ei așa ceva? Scrie asta undeva? Rezultă dintr-un silogism nedat publicității?
Să fim serioși, dacă ar fi existat un argument cât de mic, era demult în circuitul public. Singurul motiv pentru care ministrul nu prezintă argumente este acela că nu le are.
În percepția mea, discuția dintre reprezentantul Austriei la Bruxelles și noi ceilalți, inclusiv mulți conaționali ai domniei sale, se petrece ca în clasicul dialog al surzilor, unde unul întreabă: „cât e ceasul?”, iar celălalt îi răspunde: „e duminică”.
Cel mai mult mă întristează însă faptul că evenimentele au creat în Europa un fel de sentiment antiaustriac, ceva ca un soi de austrofobie.
Observați: antiaustriac, nu antiromân sau altibulgar. Automobiliști români și bulgari nu mai alimentează de la OMV sau alte benzinării cu capital (și patron) austriac. Mulți români - și chiar societăți – nu mai vor să lucreze cu bănci austriece (bine introduse pe piața românească), iar unii și-au închis deja conturile.
Mulți șoferi de TIR nu mai alimentează în Austria; fac plinul înainte de intrare. Oficiali români (printre care și pesedistul Marcel Ciolacu) au anunțat că vor bloca intenția Austriei de a câștiga în decembrie 2023 șefia OSCE, pe care contează că i s-ar cuveni.
Este o instituție-cheie, unde posturile de conducere sunt ocupate prin consensul statelor membre, fiecare având drept de veto. Dacă-i tragem noi un veto Austriei înseamnă că suntem kit. Vorba domnului Băsescu: i-am ciuruit!
Societatea civilă a replicat și ea, unii cetățeni s-au repezit în proteste spontane la București și la Sofia, Ministerul de Externe l-a chemat pentru explicații la București pe ambasadorul în Austria, diaspora românească din Austria a protestat în fața Guvernului de la Viena, iar un domn simpatic, care se întitulează regele rromilor, a amenințat că el și ai lui sunt gata să le mănânce austriecilor toate lebedele din parucrile vieneze, inclusiv una neagră, dar foarte prețioasă.
Pare de șagă, dar gluma se îngroașă, când auzi că președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a ajuns să se distanțeze de inițiativa ministrului din guvernul său:
"Regret profund decizia guvernului austriac de a bloca aderarea la Schengen a României și Bulgariei. Este adevărat că Austria se află într-o situație dificilă din cauza numărului foarte mare de solicitanți de azil. Dar blocada Schengen nu contribuie la vreo soluție”.
Foarte frumos spus și corect: blocada Schengen nu contribuie la vreo soluție. Ea nu face decât să întunece imaginea unora sau altora, să creeze un fel de curent austrofob, o dușmănie cum nu s-a mai văzut de la Primul Răzoi Mondial încoace și să întineze imaginea, atât de frumoasă, a țării sale în fața românilor.
Ai zice că o mână nevăzută este pusă anume să sădească pizma într-o lume a bunei conviețuiri, unde emană de multă vreme lumina culturii vieneze și a înțelepciunii europene.
Căci Austria nu este a lui Karner sau a altcuiva din nomenclatura austriacă. În inima mea – și nu numai a mea – Austria este a familiei Strauss, a maestrului Mozart, a memorialistului Stefan Zweig, a compozitorului Schubert sau a lui Brahms, a chimistului român Nicolae Teclu, ajuns între timp austriac, a psihanalistului Sigfried Freud, a compozitorului Gustav Mahler, a austriacului de origine aromână Herbert von Karajan (descendent din aromânul Gheorghe Ion Caraion, despre care grecii pretind că era de fapt Gheorghios Ianis Karaianis, iar specialișii încă mai discută controversa, în contradictoriu).
Viena este leagănul Dunării Albastre, al Poveștilor din Pădurea Vieneză sau al qui pro quo-urilor din superba operetă „Die Fledermaus” –” Liliacul – unicat mondial, în felul său.
Pentru mine, ca simplu telespectator și nimic altceva, metropola austriacă de pe Dunăre este capitala melosului vienez, a concertelor, a cântăreților, a formațiilor clasice sau moderne care răsună pe toate meridianele și care se întrec pe ele însele, în fiecare an, când concertează de Crăciun sau de Anul Nou – celebrul Wiener Neujahrskonzert – despre care organizatorii afirmă că este urmărit de telespectatori din peste 90 de țări.
Îmi vine să mă întreb retoric: pe câți telespectatori, din câte țări, îi interesează dialogul dintre domnii Bode și Karner pe tema celor 100.000 de imigranți, ajunși în Austria, nu se știe cum, nu se știe pe unde. Se presupune că prin România, în varianta unora, și se bănuiește că pe alt traseu, într-a altora.
* * *
POST SCRIPTUM: De asta n-am încercat niciodată să intru în politică. Dar cu siguranță aș fi încercat să intru într-o orchestră, dacă aș fi avut destul talent. Căci să intri fără talent într-o orchestră este exclus. Fără talent, poți intra cel mult într-un guvern. Firește, dacă ai susținere.