Din respect pentru cetăţeni

Dacă negocierile eşuează, Ciolos va fi maculat îndestul ca Florin Cîţu să fie cumva albit, asta o fi gândirea prezidenţială de tip Nufărul. Iar după albire Cîţu poate veni cu o propunere de premier PNL, alta decât propria persoană şi va fi şi mai albit pentru că va fi văzut ca salvatorul poporului galben şi al naţiunii.
Din respect pentru cetăţeni

Am mers la consultări din respect pentru prşedintele Iohannis, a declarat Florin Cîţu.

Dar, din respect pentru cetăţeni, ce ar trebui să facă domnul Cîţu? Un lucru simplu, să accepte un alt premier din PNL.

Domnul Cîţu este într-o situaţie fără ieşire, orice ar face şi oricum ar încerca să o dreagă. Premier nu mai poate fi, e clar ca laptele vărsat pe o podea neagră. Să zică mersi naşule Iohannis pentru şefia PNL şi mai departe, călcându-şi pe umori, să zică mi-e destul şi şefia Senatului.

Lucrurile cu negocierea de acum sunt lungite fie pentru că domnul Cîţu încă nu a mestecat sufleteşte pe deplin înfrângerea, fie pentru că omul nu se poate împăca cu ideea că şi-a ratat viitorul. Şi se zvârcoleşte singur pentru că domnul Iohannis s-a retras la Cotroceni, după ce a dat un nesperat timp pupilului său ca acesta să înţeleagă şi să accepte situaţia.

ADVERTISING

De ce nu i-o fi spunând preşedintele cinstit domnului Cîţu că trebuie să se retragă pentru a da şanse Guvernului şi a readuce funcţia de premier la PNL? De ce l-o fi fierbând în suc propriu pe om, în loc să taie coada pisicii dintr-o lovitură?

Poate că preşedintele are alt plan şi i-a dat timp domnului Cîţu  trimiţându-l pe Dacian Cioloş la negocieri ca să-i ofere premierului o ieşire onorabila din încurcătură.

Dacă negocierile eşuează, Ciolos va fi maculat îndestul ca Florin Cîţu să fie cumva albit, asta o fi gândirea prezidenţială de tip Nufărul. Iar după albire Cîţu poate veni cu o propunere de premier PNL, alta decât propria persoană şi va fi şi mai albit pentru că va fi văzut ca salvatorul poporului galben şi al naţiunii.

Din respect pentru PNL-ul luat cu forţa şi cu şantajul pe persoană fizică, domnul Cîţu ar trebui să ducă înapoi partidul la guvernarea din care chiar el, din orgoliu, din neştiinţa sau din eu mai ştiu ce naiba, l-a scos.

În politică, cel mai important este rezultatul, iar rezultatul domniei domnului Cîţu la Palatul Victoria este scoaterea PNL de la guvernare.

PNL nu vede realitatea asta sau se face că nu o vede. E vorba aici de orbire şahistă, de speranţa că Iohannis va rezolva cumva criza în care s-a băgat sau, ce este mai dramatic, este liniştea dinaintea furtunii.

Tot din respect pentru PNL, domnul Ciţu ar trebui să-şi consume timpul reparând ce a stricat în partid, asta ca să dovedească lumii galbene că este un om politic, nu un politruc.

Revenind la cele ce s-au zis despre negocierile dintre cei trei şefi de partide, importantă mi se pare declaraţia lui Rareş Bogdan pentru că ea este o schimbare de ton, este o breşă în comunicarea monolit-repetativă a PNL, de fapt, a lui Cîţu.

Prima parte din spusele lui Rareş Bogdan, cum că s-au făcut paşi înainte şi că românii vor refacerea coaliţiei, este dincolo de o declaraţie publică un mesat pentru Cîţu şi pentru partid care subliniază necesitatea ca PNL să rămână la guvernare.

Este vorba de mânarea câinelui înapoi în coteţ cu blândeţea îndemnului, deocamdată. Ameninţarea voalată cu românaşii ce vor refacerea coaliţiei este o adresare directă către domnul Cîţu, Rareş bate şaua ca să priceapa iapa preşedintelui.

Vorbind despre refacerea coaliţiei, Rareş Bogdan duce în târg mesajul preşedintelui, nu face declaraţii de capul dumnealui. Uite că domnul Iohannis a găsit pe un altul care stă cuminte şi ascultă. De ce mai e nevoie de Florin Cîţu? Florn Ciţu ar trebui să priceapă şi să propună refacerea coaliţiei cu premier PNL indicat de Cotroceni, ca să mai apuce şefia Senatului.

Partea a doua a spuselor sale, cum că măreţul PNL îl susţine în continuare pe măreţul Cîţu, bla, bla, este retorica obligatorie pentru uzul #echipeicîţiste şi nu trebuie băgată în seamă.

Ce putea spune acum omul după ce s-a bătut cu măciuca în pieptu-i de ardelean cinstit urlând la congres pentru Cîţu: onorat partid liberal, am fost nişte încuiaţi când am crezut echipa prezidenţială?

Revenind la problema respectului prezidenţial, dacă este atâta respect pentru preşedinte în privirea domnului Cîţu, n-ar vrea dumnealui să-şi coboare ochii şi să privească, tot cu respect, situaţia socială şi economică, care cere un guvern cu puteri depline pentru rezolvarea problemelor apărute?

Nu mai este cazul să-i cerem omului să-şi înţeleagă şi să-si asume acum partea sa de vină, o va face în tăcere şi cu timpul. Dacă o va face, poate se va schimba şi va putea merge înainte, dacă nu, nu. Conştiinţa dumnealui grădina în care poate alege dacă creşte flori sau bălării.

Dar din respect pentru decedaţii de covid, în afară de a aprinde o lumânare şi a se ruga pentru veşnica lor pomenire, ce ar mai trebui să facă domnul Cîţu? Nu cumva să apuce drumul mănăstirii pentru canonul care să-i aducă iertarea păcatelor?

Dar din respect pentru serviciul în care l-a pus naţiunea, pentru nerezolvarea  problemelor ei din cauza maleficului congres PNL, ce ar trebui să facă domnul Cîţu? Acum dacă să-şi dea demisia din funcţia de premier nu mai poate, cred că ar fi corect să fie trimis în şomaj, cum a vrut USR, nu la şefia Senatului, cum umblă vorba prin târg.

Prin ce a făcut până acum domnul Cîţu nu a dovedit respect pentru cetăţeni, dacă ar fi făcut-o, nu s-ar fi ajuns la situaţia asta de teatru absurd. Şi chiar de îşi va călca pe suflet şi va participa la refacerea coaliţiei, nu cred că va putea recâştiga prea mult din respectul cetăţenilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇