Politicienii de la vârful piramidei au stabilit că numai austeritatea este ieșirea onorabilă din gaura neagră, spre care tot ei ne-au dat ghiont, pe vremea când ne copleșeau cu majorări și indexări, ca să apuce voturi.
Sub steagul austerității, ne pomenim că Guvernul îngheață totul: salariile, pensiile, ajutoarele sociale, indemnizațiile, premiile, recompensele și orice alte venituri de la bugetul statului, cel atât de darnic până mai ieri.
Noul prim ministru (reciclat din cel vechi, ca un fel de aceeași Mărie cu altă pălărie) s-a lansat într-o declarație capabilă să demonstreze că, în politică, nimic nu te oprește să te dai peste cap ca Muțunache de la circ, să faci tumba în public și să rostești fără să clipești: „În acest mandat, nu am de gând să fiu popular, ci să fiu extrem de eficient”.
Bravos, domnu’ Ciolacu, strașnic adusă din condei, strașnic, căci cu numai câteva luni în urmă, iată ce spunea același Muțunache, și pe atunci tot premier – citez: „nici nu mai pot să rabd să-i văd la televizor (pe jurnaliști – n.red.) că în continuu discută de unde sunt bani pentru pensionari. Măi, măgarilor (sic), oamenii ăia au construit România, oamenii aceia sunt părinții și bunicii noștri. Eu nu pot lăsa acei oameni să moară de foame și să nu aibă bani de medicamente”.
Mutatis mutandis, acum domnu’ Ciolacu îi poate lăsa fără să clipească pe părinții și pe bunicii noștri să moară de foame și să nu aibă bani de medicamente, pentru ca domnia sa să devină „extrem de eficient”, nu de alta. Greșesc cumva, măi, măgarilor?
Primul pas spre extrema sa eficiență e deja făcut: premierul se laudă că a desființat două ministere, fără să spună că, pe unul din ele, îl înființase chiar domnia sa acum patru ani, pentru a-l oferi ca premiu de consolare Gabrielei Firea, disperată după pierderea alegerilor la Primăria Capitalei.
Și, pentru că un singur minister desființat e ca o picătură de apă în Marea Neagră, bugetul a pus șaua tot pe noi, cu faimoasa ordonanță „Trenulețul”.
- Ordonanța trenuleț, oficial: Crește impozitul pe dividende, se elimină facilități fiscale, scade plafonul pentru microîntreprinderi. Salariile, pensiile, alocațiile - înghețate
- Patronatele acuză Guvernul că a introdus taxe noi pe șest, după ce promisese că acestea vor fi discutate în ianuarie
- Ciolacu nu dă înapoi. Adoptă ordonanța trenuleț și cere companiilor să nu majoreze prețurile timp de șase luni
- Ministrul Finanțelor: Cine a venit cu ideea „taxei pe stâlp”, de ce creșterea impozitului pe dividende e echitabilă și cum vor face Ciolacu și Bolojan din statul obez unul suplu (Video)
În opinia mea, mai erau multe de operat cu cheltuielile statului, înaintea nefericitei ordonanțe, cu care speră premierul să devină „extrem de eficient””. Și am să mă explic.
Undeva, nu mi se pare corect să ardă gazul de pomană la stat o mulțime de funcționari, în timp ce sectorul privat duce lipsă de forță de muncă și angajează tot felul de asiatici. Mulți își pun o întrebare: vor alege, oare, tinerii absolvenți să se angajeze într-o țară guvernată cu măsuri de austeritate sau vor alege calea Occidentului, așa cum au făcut și alții înaintea lor?
O droaie de funcționărime se mai calcă încă pe picioare de numeroasă ce este, plătită toată de la buget. Mă întreb, de exemplu, retoric: s-au făcut cumva reduceri spectaculoase de personal în administrația Parlamentului, a Guvernului sau a Președinției? Dacă se făceau, cu siguranță auzeau telespectatorii despre ele. Dar nu știu să fi auzit.
Printre cei câteva sute aleși, mișună „aparatul” funcționăresc: o mulțime de ordinul miilor. O parte se poate identifica pe Internet: site-ul întitulat ”structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaților – mai 2022”. Altă structură mai recentă n-am găsit publicată, dar nici nu pare să se fi produs mari schimbări din mai 2022 încoace în acest domeniu.
În conformitate cu „structura organizatorică”, respectivul aparat pornește cu secretarul general, urmat de „cabinetul secretarului general” (șapte servicii, grupuri, compartimente, birouri), plus patru persoane direct subordonate:
- Secretar General Adjunct 1
- Secretar General Adjunct 2
- Secretar General Adjunct 3
- Secretar General Adjunct 4
Îmi vine să-l parafrazez pe liderul PSD și să mă întreb în sinea mea: ce fel de funcții sunt astea, măi, măgarilor? După câte știu, singurele instituții din țară care își numerotează liderii sunt sectoarele Capitalei. În rest, fiecare instituție își înscrie în dreptul funcției obiectul de activitate: vânzări, achiziții, producție, contabilitate. Însuși Guvernul vorbește de Ministerul Transporturilor, al Afacerile Interne sau Externe, al Sănătății. Nu se întitulează Ministerul nr.1, Ministerul nr. 2 ș.a.m.d.
Mie, ca simplu cetățean, ideea de a numerota cei patru secretari generali adjuncți îmi sugerează că e cam greu să definești vreun domeniu pentru unii care se cam calcă pe picioare în activitatea lor, fără un obiect clar.
De altfel, te sperii când afli din „structura organizatorică” a Camerei că fiecare secretar general adjunct are în subordine un departament, al cărui șef coordonează, la rândul său, o droaie de direcții, servicii, compartimente, birouri, staff-uri, comisii, centre și cum s-or mai fi numit ele.
Mai pun la socoteală și faptul că fiecare din aceste diviziuni administrative are în frunte un conducător: director, șef, șefuleț, măcar adjunct de ceva. Unii din ei au un cabinet cu propria „structură organizatorică”, alții o simplă secretară care gestionează arhiva, mapele, bibliorafturile, tăvile, cafeaua, zahărul. Mai trebuie inclus șoferul, plus mașina, consilierul și tot ce mai are în dotare un directoraș sau un șefuleț care se respectă în vremuri de austeritate.
Cine caută pagina respectivă pe Internet și numără posturile administrative din Camera Deputaților observă vreo 82 (optzeci și două) de poziții. Dar, atenție, asta nu înseamnă 82 de funcționari, înseamnă 82 de șefi, șefuleți, directori, adjuncți de tot felul, care, la rândul lor, au nenumărați șefi de cabinet, secretare, pentru că noblesse oblige, se înţelege.
Nu-mi dă prin cap cam câți subalterni ar putea avea un șef din „Structura Organizatorică a Camerei Deputaților”, dar dacă are doar zece (și cred că sunt modest în estimarea mea), atunci rezultă că în respectiva Cameră muncesc din greu cu mapa 820 de simpli salariați, plus 82 de șefi, în total peste 900.
Dacă și la Senat se petrece ceva asemănător, socotiți și dumneavoastră la ce cifre ajungem. Dar stați că era să uit Guvernul, acolo unde s-a făcut o economie spectaculoasă, desființându-se două ministere din care unul abia se înființase.
Este ușor de observat de ce n-a lovit Guvernul cu pârghia austerității și numeroasa funcționărime din Parlament. Numai din condescendență: Parlamentul este cel care verifică și votează Guvernul. Atâta le-ar trebui guvernanților să se lege vreun ministru de parlamentari și de „structura” lor organizatorică, inclusiv apropiații respectivilor aleși, poate nu frați și surori, dar foarte posibil să fie cuscri și cuscre, soacre și socri, gineri sau nurori, eventual chiar colegi, prieteni, vecini și cine știe ce alții, pătrunși în distinsa instituție în baza principiului cumetriei – deloc onorabil, dar până la urmă, oameni suntem, nu-i așa?
Nutrind oarecare convingere cum că mulți din angajații Parlamentului au ajuns acolo în baza susnumitului principiu, îmi amintesc deodată de un superb proverb grecesc, citat acum peste două milenii de marele Aristofan: „nu e practic să lovești nici măcar un câine, până nu știi cine ține de capătul lanțului”.
Dar, încet-încet, iată că am ajuns și la Senat, care este tot Cameră a Parlamentului, tot cu structură organizatorică stufoasă – ați ghicit, tot cu patru secretari generali adjuncți. Ce e drept, nenumerotați, dar nici cu vreo precizare din care să ghicești cam ce face fiecare – bineînțeles, dacă face ceva.
S-ar putea ca să se potrivească și la Senat unele din cele amintite în cazul Camerei.
Dar stați, că asta nu e tot, căci și Guvernul are o structură funcționărească tot stufoasă. Conform organigramei, prim-ministrul are un șef de cancelarie cu rang de ministru, care la rândul lui are un șef al șefului de cancelarie, acesta, ce e drept, fără rang de ministru.
Organigrama mai prevede subordonații șefului de cancelarie (cel cu rang de ministru): un secretar general, directori de tot felul, șefi de compartimente, servicii și structuri.
Nu intru în mai multe detalii, dar o cogeamitea structură organizatorică întitulată SGG, plus încă una, întitulată „Cancelaria Prim Ministrului”, dotată și ea cu personal berechet, mi se pare cam mult pentru servirea unei singure persoane în vremuri de austeritate – chiar dacă acea persoană este premierul.
Mă întreb, ca simplu cetățean ce sunt: îl oprește cineva pe premier să comaseze două entități, care servesc aceeași instituție: cea a premierului?
Şi uriașa administrație prezidențială, cu numeroșii săi consilieri de stat, cu consilierii prezidențiali, cu vreo 13 departamente, plus secretariatul general al Administrații prezidențiale, ne sugerează că austeritatea bântuie mai mult în buzunarele celor umili și mulți, decât în birourile elegante al celor care ar trebui să-i protejeze.
Simt că înghețarea salariilor și a pensiilor, măsura meschină de a limita deplasarea cu trenul a studenților, eliminarea facilităților fiscale ale angajaților din IT, construcții, agricultură sau din procesarea alimentelor, reintroducerea odioasei taxe pe stâlp, abandonată de un guvern anterior, și alte măsuri similare, toate apasă prea greu pe umerii celor mulți și mai deloc pe seama celor favorizați de soartă.
În asemenea context, domnul Ciolacu are în viitor toate șansele să nu mai fie „popular” (aș zice corect populist), dar nu am cum să intuiesc vreo șmecherie care să-l facă și „extrem de eficient”, măi, măgarilor.
NOTA BENE
Intenționat, n-am vorbit aici despre agențiile guvernamentale și alte instituții de același calibru, unele de necesitate reală, dar altele fără alt renume decât acela de „cimitir al elefanților”. Acolo ajunsese și elefantul Grindeanu, când se căia, ca la Canossa, ca să recâștige grațiile lui Dragnea, mai țineți minte?
N-am vorbit, contând pe o declarație a domnului Ciolacu, care promitea restructurarea întregului sistem al instituțiilor guvernamentale și care are timp să-și onoreze promisiunea.