S-a văzut încă din 2010 că treaba asta cu Primăria Capitalei era numai planul A al doamnei Firea. Dar atunci domnia sa conta atât de sigur pe succes, încât nici nu-și făcuse planul B. Abia când a dat chix, s-a pomenit că nu are variantă de rezervă și a apelat la domnul Ciolacu, care era, ca și acum, Colacu’ de salvare al domniei sale.
Colacu’ de salvare a înființat atunci un minister de unică folosință și i l-a dat în brațe, ca și cum ar spune: „e al tău, na-ți-l, fă ce vrei cu el”.
Știind ce pățește cine nu suflă în ciorbă, doamna Firea a suflat de rândul acesta, cu nădejde, în iaurt. Concret, s-a înscris, pe de o parte, să candideze la Primăria Generală, iar, pe de altă parte, a ocupat o poziție eligibilă pe listele europarlamentare.
Știți ce imagine trezește în închipuirea mea postura domnului Ciolacu? Aceea a unui Moș Crăciun care le vestește copiilor care n-au primit trenulețul, că are pregătită pentru ei o mașinuță, iar fetițelor care n-au primit ursulețul, că le-a pregătit deja câte un muțunache. Adică, cine a pierdut Primăria Capitalei acela pleacă la Bruxelles, ca premiu de consolare. Poți zice că nu-i OK?
La o adică, avea tot dreptul domnul Ciolacu s-o înscrie pe Gabi „și colo, și dincolo” (expresia lui Agamiță), dar să candidezi la primăria din București cu gândul că planul B este la Bruxelles, asta nu mi se pare nici moral, nici etic și nici corect, cel puțin față de PE.
Gândesc că Europa așteaptă ca România să-i fi trimis la Parlamentul European pe cei mai buni și mai potriviți reprezentanți ai partidelor sale, capabili să susțină acolo conceptul ideologic și doctrinar al respectivelor partide, nu pe cei care, respinși fiind la București, trebuie aciuați în altă parte, eventual chiar la Bruxelles, unde e leafa plătită în euro.
Nu intru în detalii și nu mă întreb ce calități deosebite profesionale și politice ale doamnei Firea l-au motivat pe Ciolacu s-o așeze într-o poziție de top de pe lista pentru PE. Dar nici nu observ că ar recomanda-o acolo domnul Ciolacu pentru altceva, decât numai pentru calitatea ei de perdantă (a doua oară) a alegerilor la primăria capitalei, în fața aceluiași (a doua oară) Nicușor Dan. Aferim!
Căci, stimați prieteni, dacă atunci când Gabriela Firea fusese respinsă pentru prima oară la capitală, liderul de partid a socotit corect s-o recompenseze cu înființarea unui minister de unică folosință, iar acum, după a doua respingere, tot la capitală, o recompensează cu trimiterea la Bruxelles, apoi nu mi se pare că șchioapătă etica și morala numai în ograda respectivei doamne G.F., ci neapărat și la Curtea respectivului domn M.C. Vi se pare altfel?
Zic unii că trimiterea la Bruxelles este o stratagemă a liderului PSD, ca să scape elegant și fără obiecții de doamna Firea, care că i-ar sta în coastă, ba poate chiar i-ar pândi propriul lui post de top în PSD, sau poate funcția foarte râvnită de la Cotroceni.
Sub aspect personal multe pot fi adevărate, dar sub aspect instituțional, perspectiva nu-i face cinste țării noastre. Căci ce așteaptă PE din partea României? Așteaptă să trimitem acolo personalități integre, cărora partidele din România le încredințează misiuni europene, contând că vor ști să susțină atât principiile ideologice și doctrinare ale formațiunii, cât și propria viziune politică a celui ajuns atât de sus, într-un înalt for european.
Iar noi pe cine-i trimitem? Trimitem o doamnă în varianta „planul B”, dezagreată de propriii ei alegători, o arivistă care dă din coate că să ajungă cât mai sus, la stupul plin cu miere, în orice caz mai plin decât altele la care râvnesc cei ce dau din coate.
Și nu mă gândesc numai de coatele ei și de stupul atât de râvnit, ci și de liderul care a propus-o în post eligibil, nu ca pe o personalitate capabilă, ci ca rezervă pentru cazul când respectiva n-ar fi bună la București, dar este perfect OK la Bruxelles. Nu-l invidiez deloc pe domnul Ciolacu pentru spanacul în care se bagă singur, doar ca s-o salveze pe prietena Gabi.
Nu mă miră să observ că doamna Firea nu are curajul și bunul simț necesare ca să-și recunoască înfrângerea. Dar nu m-am așteptat ca șeful ei politic, domnul Ciolacu, să vorbească atât de entuziasmat despre victoria partidului în țară (corect), fără să aibă bărbăția de a recunoaște uriașul eșec din capitala țării.